StiriEst
Ce a scris în biletul de adio grefiera din Iași care s-a aruncat de la etajul clădirii Parchetului

Întâmplare şocantă în vineri dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi! O femeie în vârstă de 53 de ani, grefier în această instituţie a căzut în gol de la etajul doi la scurt timp după ce a ajuns la muncă.
Un jandarm a fost cel care a sunat imediat la 112 şi a chemat ajutoare. După aproape o oră în care a fost resuscitată, victima nu a mai putut fi salvată.
Primele date arată că ar fi vorba despre o sinucidere şi – potrivit anchetatorilor – femeia ar fi lăsat şi un bilet de adio în care ar fi menţionat şi nişte neînţelegeri la serviciu.
Femeia era geragrefier de 25 de ani. Imediat după tragedie, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD. Din nefericire, tramumatismele severe i-au fost fatale.
„Pacienta era în stop cardio-respirator din trauma. S-au început manevrele de resuscitare şi s-au continuat în unitatea primire urgenţă. Din păcate nu s-a reuşit reîntoarcerea circulaţiei spontane, s-a declarat decesul şi s-a anunţat poliţia şi medicină legală”,a declarat prof. dr. Diana CimpoeSu, medic şef UPU-SMURD.
Colegii, grefieri şi procurori, sunt şocaţi de cele întâmplate mai ales că potrivit acestora femeia nu le-a dat de bănuit că ar putea recurge la un asemenea gest.
„În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 7.10, a avut loc un eveniment nefericit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, soldat cu decesul colegei noastre. În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către familia colegei noastre”, a fost mesajul Mariei Luiza Iuriciuc, procuror şef secţie urmărire penală.
Potrivit anchetatorilor, femeia care a căzut în gol de la balconul Parchetului ar fi lăsat două pagini, prin care le cerea iertare celor dragi, dar în care ar fi povestit şi despre câteva neînţelegeri de la locul de muncă. Potrivit unor surse din anchetă, angajată Parchetului avea şi mai multe credite la bănci. La faţa locului au venit crimalistii dar şi inspectorii de muncă.
„Din primele indicii şi primele discutiii am hotărât să deschidem procedura de cercetare, procedura care va stabili caracterul acestui tragic eveniment”,a declarat George Tanasievici, ITM Iaşi.
Femeia avea o fiică de 22 de ani.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră