Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Platiti degeaba! Cum a lasat Protectia Copilului 11 suflete sa fie abuzate, violate, infometate si batute

Publicat

on

Un caz revoltator a facut din nou inconjurul Romaniei. Abuzuri sexuale greu de imaginat au fost descoperite la Ferești, în județul Vaslui acolo unde un tată şi ginerele acestuia au violat timp de mai multe luni patru dintre fetele din familie. Victimele provin dintr-o familie cu 11 copii. Tatăl, în vârstă de 50 de ani, şi proaspătul său ginere, un bărbat de 48 de ani, au transformat patru dintre fete în sclave sexuale. 

Minorele cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, dar şi fiica cea mare în vârstă de 20 de ani (care trăieşte în concubinaj cu bărbatul de 48 de ani), au fost supuse la abuzuri sexuale luni la rând fără ca nimeni să intervină. Tot satul a știut de această grozăvie, iar unii localnici au alertat de mai multe ori autorităţile locale care însă nu au făcut nimic. Bărbatul de 50 de ani şi soţia sa, în vârstă de 40 de ani au împreună 11 copii şi aproape toţi suferă de anumite forme de handicap. De câteva luni, fiica cea mare a început o relaţie de concubinaj cu un bărbat de 48 de ani, un recidivist care în trecut săvârşise un viol urmat de moartea victimei. De luni bune, tatăl şi ginerele au început să violeze rând pe rând fiicele cele mai mari din familie, trei minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, dar şi pe tânăra de 20 de ani. Mama fetelor, consumă frecvent alcool și spune că și ea era abuzată sexual şi fizic de către soţ, atunci când nu era de acord cu perversiunile sexuale la care acesta o supunea.

Abuzate sexual, fetele care suferă de diverse afecțiuni , nu au spus nimănui ce se întâmplă. 

“Băiatul cel mare i-a prins. L-a suduit şi l-a dat afară din casă. Băiatul a ieşit din curte şi a povestit vecinilor ce a văzut. Mie fetele nu mi-au spus niciodată nimic”, se apără mama. Familia cu 11 copii încasează lunar alocații și ajutoare sociale de peste 6.000 de lei, dar cu toate acestea trăieşte într-o sărăcie cruntă. Tatăl şi ginerele au fost arestaţi pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de viol în formă continuată. Tânăra de 20 de ani, abuzată sexual atât de tată, cât şi de concubin, a fost internată în secţia de Psihiatrie a spitalului din Vaslui. Ea este însărcinată în 5 luni, însă nu se cunoaşte cine este tatăl viitorului copil.  

DGASPC Vaslui: Nu puteam preveni noi acel viol

Autoritatile pe care noi le platim nu au facut absolut nimic pentru cele 11 suflete chinuite. Angajatele de la DGASPC Vaslui, functionare conduse de longevivul si evlaviosul director Ionel Armeanu, au stat nepasatoare in vreme ce copiii erau batuti, neglijati, infometati si abuzati sexual. Nu au luat nicio masura! Nici dupa ce buba s-a spart Proetctia Copilului nu a intervenit. Copiii au fost lasati in mizerie si condamnati la batai, abuz si foamete. Angajatii pastoriți de Ionel Armeanu nu au considerat că sufletele chinuite trebuie scoase din casa terorii. Abia dupa ce povestea a aparut pe un post national de televiziune, la presiunea ziaristilor, angajatii lui Ionel Armeanu s-au deplasat la Feresti sa ia copiii. Practic presa s-a chinuit sa convinga DGASPC sa isi faca datoria. O zi intreaga au stat jurnalistii pe capul celor de la DGASPC Vaslui pe care i-au rugat sa mearga sa ia copiii din casa groazei. Ca sa scape de ziaristi, intr-un final, minunea s-a intamplat. 6 copii au fost preluati si dusi intr-un centru. Ei au fost gasiti singuri acasa, fara mancare si intr-o mizerie crunta. Scos din familie a fost si fratele cel mare in varsta de 18 ani. Acesta nu se poate ingriji singur. Alti doi minori nu au fost gasiti la domiciliu fiind plecati cu mama. Urmeaza ca si acestia sa fie scosi din familie, sau cel putin asa au promis cei de la Protectia Copilului. Ionel Armeanu este probabil prea ocupat cu sfintirile si nu mai are timp si pentru alte “nimicuri”. Copiii abuzati mai pot astepta.   

Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt DGASPC Vaslui: „Colegii mei s-au deplasat la domiciliul familiei din Ferești. Șase copii au fost gasiți acasă singuri. Ei au fost preluați și internați într-un centru. Baiatul în vârstă de 18 ani a fost si el internat deoarece suferă de anumite afecțiuni și nu se poate îngriji. Alți doi minori erau plecați cu mama și urmează sa luăm măsuri de protecție și în privința lor. Cazul a fost instrumentat de către instituţia noastră, în colaborare cu Primăria de domiciliu şi reprezentanţii poliţiei, în contextul suspiciunilor de abuz sexual exercitat de către tată şi un alt adult, faţă de care copiii au dezvoltat o relaţie de încredere, asupra a trei dintre minore. Pe parcursul derulării cercetărilor penale, cele trei minore şi mama acestora au fost admise într-un centru de specialitate din cadrul instituţiei noastre, iar la momentul în care faptele au fost probate, prin dispunerea arestului pentru cei doi agresori, atât minorele, cât şi mama au revenit în familie.”

Primarul din Feresti a angajat un asistent social fara studii in domeniu

Carmen Artene este asistent social la Primaria din Feresti. Nu are studii in domeniul asistentei sociale, nu stie nimic despre aceasta profesie, dar o practica. Ea sustine ca Protectia Copilului a fost instiintata de mai multe luni despre pericolul la care sunt expusi copiii, dar nimeni nu a luat vreo masura. “Eu am monitorizat familia vreme de jumatate de an, monitorizarea s-a incheiat in luna februarie. Atunci am intocmit un raport si am scris acolo despre relatiile sexuale. Am avut o discutie si cu tatal, dar acesta a negat. La scurt timp dupa ce am intocmit raportul, am fost chemata la politie, iar acolo mi s-a reprosat ca fac asemenea afirmatii fara sa am probe”, a spus Carmen Artene. 

Trai de lux pentru smecheri, mizerie si foame pentru batrani si orfani

Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui este condusă de 17 ani de acelaşi director, Ionel Ştefănică Armeanu, un fan al PSD si un foarte apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu. In toti acesti ani de la cea mai mare institutie de stat s-au sifonat fonduri pe rupte, iar unii s-au imbogatit fara numar. Afaceri grele s-au facut cu banii statului, toate astea in timp ce batranii mor de foame prin azile, sunt tinuti in conditii deplorabile, iar copiii din centre abia apuca sa se bucure de o ciocolata. Autoritatile stiu toate astea, dar sunt prea ocupate cu impartirea sutelor de miliarde pe care le au pe mana. Cand nu impart banii institutiei, sefii DGASPC se plimba prin strainatate. Si nu stau oriunde, doar nu sunt niste batrani saraci care se hranesc cu o zeama lunga intr-un centru mizerabil. Numai leafa vesnicului director depaseste 10.000 de lei. Nu mai vorbim de alte bonificatii care pot tripla salariul unui sef. De ani de zile la Protectia Copilului se fac investiţii supraevaluate, se fragmenteaza valorile contractelor pentru a fi atribuite direct si pentru a se putea incasa spagi grase. De asemenea, institutia condusa de Armeanu achita pe banda rulanta lucrări fără a fi realizate si plateste studii în mod nelegal angajaţilor privilegiaţi.

StiriEst

Copil de un an si jumatate, suspect de coronavirus! Primul test a iesit pozitiv

Publicat

on

De catre

Autoritatile sunt in alerta dupa ce un nou suspect de coronavirus a aparut in comuna Garceni. Este vorba despre un copil in varsta de un an si jumatate. Din cauza ca se simtea rau, celui mic i-au fost recoltate probe si a fost efectuat in test rapid pentru coronavirus. Rezultatul a iesit pozitiv, dar medicii spun ca nu este concludent si este nevoie de un test PCR, iar in cursul zilei de sambata ii vor fi recoltate probe copilului pentru un astfel de test. nCopilul este din comuna Garceni, acolo unde o femeie in varsta de 40 de ani a fost confirmata pozitiv si se afla in stare critica la Terapie Intensiva. Sotul acesteia nu prezinta deocamdata niciun simptom. Viceprimarului din Garceni, dar si seful de post din comuna, au intrat in izolare dupa ce au fost contacti cu barbatul femeii infectate. Ancheta epidemiologica este in desfasurare si se cauta si alte persoane care ar fi putut intra in contact cu pacienta infectata. Aceasta s-a intalnit cu mai multe persoane din judetul Suceava, venite la Garceni pentru niste lucrari in constructii. Atat femeia cat si sucevenii cate au venit la Garceni sunt membrii ai unui cult protestant. De altfel, mai multi oameni din satul Racovita, comuna Garceni, au intrat in contact cu persoanele venite din judetul Suceava. Pastorul aceluiasi cult religios din Suceava, a decedat dupa ce a fost infectat cu roronavirus. 

Citeste in continuare

StiriEst

Spitalul Husi si Ambulanta au primit echipamente de protectie din partea Bisericii

Publicat

on

De catre

Spitalul din Husi si Statia de Ambulanta din  localitate, au primit echipamente de protectie din partea Asociatiei Filantropia a Episcopiei Husilor. Parintele Vladimir Beregoi a mers astazi la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Husi, acolo unde a donat 27 de perechi de cizme de protectie, 500 de manusi, 400 de masti si 5 saltele antiescare. La Statia de Ambulanta Husi au fost donate 300 de masti de protectie si de bumbac, precum si 400 de manusi. “Este tot mai greu sa gasim aceste echipamente de protectie. Avem comenzi plasate la diversi furnizori, dar nu toate au fost onorate. Asteptam sa primim si restul comenzilor astfel incat sa putem dona echipamente de protectie si la spitalele din Vaslui si Barlad. Suntem alaturi de cadrele medicale si de credinciosi, ne rugam la Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa trecem cu bine peste aceasta incercare”, a declarat parintele Vladimir Beregoi. Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși au primit zilele trecute si alte echipamente de protecție din partea Episcopiei Hușilor. Măști, mănuși sau dezinfectant, toate aceste lucruri, extrem de necesare, au ajuns la Spitalul Huși. În paralel, Episcopia Hușilor, pregătește săptămânal pachete cu alimente pentru persoanele izolate sau pentru bătrânii singuri. “Oamenii noștri colindă zilnic prin satele județului și împart celor izolați și bătrânilor singuri, alimente și produse de igienă și curățenie sau medicamente. Cu toții se expun pericolului, dar se simt împliniți că îi ajută pe oameni. Suntem alături de credincioși, iar acum, mai mult  ca oricând, le transmit oamenilor să nu își piardă credința, încrederea și speranța”, mai declară părintele Vladimir Beregoi. 

Donații pentru spitale și Serviciul de Ambulanță

După ce a făcut o donație de 20.000 de euro pentru Spitalul de Urgență din Vaslui, Episcopia Hușilor a alocat bani și pentru Spitalul din Bârlad. Suma trimisă în conturile unității sanitare bârlădene de la Episcopia Hușilor și de la prietenii Asociației Filantropia Huși, este de 5.000 de euro. După ce stiriest.ro  a făcut publice nevoile Spitalului de Urgență din Vaslui, Episcopia Hușilor și binefăcătorii săi s-au alăturat firmelor și oamenilor care sprijină spitalele în lupta cu pandemia de coronavirus. Episcopia a donat 20.000 de euro Spitalului de Urgență din Vaslui. Preasfințitul Părinte Ignatie și Părintele Vladimir Beregoi au decis să nu se oprească aici. După ce au dat spre folosință o salvare Serviciului de Ambulanță Vaslui și 5.000 de euro Spitalului Bârlad, reprezentanții Episcopiei pregătesc și alte donații importante și vitale pentru spitalele din județul Vaslui. Toți banii vin de la Episcopia Hușilor și din donațiile oamenilor care ajută periodic instituția. “Până în prezent, s-au făcut donaţii pentru spitalele din județ, iar ele vor continua. Aparatura medicală este de un real folos şi reprezintă o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Și oamenii singuri și izolați au nevoir de ajutor. Am văzut cu toții multă durere în ultima perioadă. Episcopia Hușilor încearcă să ajute de fiecare dată. În această perioadă a Postului Mare ar trebui să ne angajăm în a căuta, în orice conjunctură a vieţii noastre, binele, pentru ca în felul acesta să dobândim bunăvoinţa lui Dumnezeu, de care avem atâta nevoie”, a declarat Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. 

Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

Zece cazuri de coronavirus in Vaslui! Cinci sunt la Barlad, doi la Terapie Intensiva

Publicat

on

De catre

In judetul Vaslui au fost raportate zece cazuri de coronavirus. Toti cei zece pacienti sunt internati in spital. Cinci dintre acestia se afla la Barlad, iar cinci la Iasi, la Spitalul de Boli Infectioase. Dintre pacientii de la Barlad, trei sunt in stare foarte buna, unul este in stare critica la Terapie Intensiva, iar altul in stare critica dar stabila, potrivit medicilor. Primul caz, al vasluincei din Vama Nadlac, internata a Timisoara, a fost declarat vindecat! In spital au ramas astfel zece cazuri, chiar daca autoritatile raporteaza in continuare 11.

Citeste in continuare

StiriEst

Demisii in spitalele din Vaslui! Sase angajati au abandonat lupta

Publicat

on

De catre

Patru asistente și două infirmiere care lucrau la Spitalul de Urgență “ Elena Beldiman” din Bârlad și-au dat demisia din funcție. Șase angajate ale spitalului bârlădean și-au dat demisia și nu au mai venit la muncă de teama îmbolnăvirii sau a transmiterii virusului celor de acasă. După ce și-au înaintat demisia, acestea nu s-au mai prezentat la muncă. Până pe 30 martie conform raportărilor către INSP din teritoriu, în prezent, în țara noastră au fost înregistrate un număr 285 cadre medicale infectate cu noul corinavirus, după cum urmează:

91 medici,

90 asistenți medicali, 26 infirmiere, 

8 ingrijitoare, 

70 Personal auxiliar

Distribuție pe județe

Arad – Total 16 

(5 Medici, 3 Asistente, 8 Personal auxiliar)

București – Total 45 

(14 Medici, 11 Asistente, 5 Infirmiere, 15 Personal auxiliar)

 Botoșani –Total 1 

(1 Medic)

Cluj –Total 2 

(2 Personal auxiliar)

Constanța –Total 1 

(1 Asistent)

Covasna –Total 6 

(5 Medici, 1 Asistent)

Galați –Total 4 

(3 Medici, 1 Personal auxiliar)

Hunedoara –Total 15 

(13 Medici, 1 Îngrijitoare, 1 Personal Auxiliar)

Iași –Total 3 

(2 Medici, 1 Asistent) 

Neamț –Total 7 

(2 Medici, 3 Asistenți, 1 Infirmiere, 1 Persoanl Auxiliar)

Suceava –Total 181 

(43 Medici, 70 Asistente, 20 Infirmiere, 7 Îngrijitoare, 41 Personal auxiliar)

Timiș –Total 2 

(1 Medic, 1 Personal auxiliar)

Vrancea –Total 2 

(2 Medici)

Citeste in continuare

StiriEst

Un primar interzice consumul de alcool la magazinele si barurile din comuna

Publicat

on

De catre

Primarul comunei Ştefan cel Mare, Mihai Moraru, a anunțat pe rețelele de socializare că va lua cele mai dure măsuri împotriva patronilor de magazine care vor vinde băuturi alcoolice „la pahar“ în timpul situaţiei de urgenţă. Edilul a precizat că în continuare se vinde și se consumă băuturi alcoolice în crâșmele și magazinele din sat, situaţii semnalate de consăteni.

Acesta îi avertizează pe cei care încalcă legea în plină pandemie coronavirus că va lua cele mai drastice măsuri, mergând până la retragerea autorizației de funcţionare. Primarul Moraru îi îndeamnă pe săteni să îi pozeze pe consumatorii prinşi cu paharul de băutură în mână, în incinta magazinelor, şi să-i livreze fotografiile pentru a lua măsurile necesare. ”Având în vedere evoluția răspândirii virusului COVID-19, cât și neglijarea respectării instrucțiunilor transmise de autorități, avertizăm toți agenții economici din comuna Ștefan cel Mare să nu mai servească băuturi la pahar, cât și la sticlă în incinta magazinelor, să nu permită staționarea clienților, atât în interior, cât și în exteriorul acestora, decât pentru stricta aprovizionare. Pentru cei care nu vor respecta instrucțiunile, primăria va retrage autorizația de funcționare, va amenda unitatea respectivă, mergându-se până la inchiderea desfășurării activității, pentru cazurile dovedite cu martori /poze”, a scris primarul comunei Ștefan cel Mare pe pagina de facebook a instituției.

Radu NEAGU

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est