StiriEst
Elev de liceu cu permis de nici o lună, cu doi colegi în maşină, accident cumplit

Un elev de liceu cu permis de nici o lună, cu doi colegi în maşină, a provocat un accident cumplit la Cornişa, în Botoşani. A depăşit pe linie continuă, cu viteză, apoi n-a mai putut redresa maşina şi a răsturnat-o pe un câmp. Doi dintre cei trei adolescenţi din autoturism au ajuns la spital, grav răniţi. Trei elevi de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi se aflau într-un autoturism marca Ford Focus şi se plimbau prin Botoşani, vineri de dimineaţă, scrie Botoşeneanul. Şoferul, care are 18 ani, a luat permisul de conducere în urmă cu mai puţin de o lună. Colegii lui au unul 18 ani, altul 17. Maşina a intrat într-o depăşire pe linie dublă continuă, pe coborâre, cu viteză nebună. A revenit cu greu pe prima bandă în sensul lui de mers, spun martorii, dar a pierdut controlul maşinii şi s-a rostogolit în şanţ, mai bine de 50 de metri.
Toţi cei trei elevi din maşină au fost răniţi, doi dintre ei grav. În stare mai gravă se află şoferul, care nu purta centura de siguranţă, având un dispozitiv introdus în fanta de prindere. Băiatul din dreapta lui avea centura şi este singurul cu răni uşoare. El era plin de sânge pe corp şi pantaloni, însă de la zgârieturi superficiale şi a refuzat să fie transportat la spital. Tot el a fost cel care i-a scos pe prietenii lui care rămăseseră blocaţi în autoturism.
În aceste momente poliţiştii efectuează cercetările specifice de la faţa locului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră