StiriEst
Poliţiştii au tras focuri de armă la Marginea, în Suceava. Un urmărit general capturat pe câmp

Poliţiştii au tras focuri de armă la Marginea, în Suceava. Un urmărit general a fost capturat pe câmp, după ce a fost alergat mai bine de 25 de km de agenţi. În timp ce patrula pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un echipaj de poliție a făcut semn regulamentar de oprire unui autoturism Afla Romeo, însă individul de la volan nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, scrie Ziar de Suceava. Cursa de urmărire s-a desfășurat pe circa 25 de kilometri, pe raza comunelor Marginea, Horodnic de Sus și Voitinel, unde după folosirea somațiilor legale, un agent de poliție a folosit armamentul din dotare, executând șase focuri în plan vertical, însă fugarul și-a continuat deplasarea.
Când a ajuns pe DJ 178F, pe raza comunei Voitinel, bărbatul de la volan a acroșat autospeciala de poliție, după care, a oprit, a coborât și a fugit pe un teren viran, fiind urmărit, imobilizat și încătușat de polițiști. Acesta a fost identificat în persoana lui Vasile – Remus Farcaș (30 de ani), din orașul Vicovu de Sus. În urma verificărilor făcute de polițiști s-a constatat faptul că vicoveanul nu are permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, întrucât mirosea a băuturi alcoolice, Farcaș a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La sfârşitul lunii iulie 2015, a fost adus din Germania şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, Vasile Remus Farcaş, împotriva căruia, la data de 30 aprilie 2015, Judecătoria Rădăuţi a emis în lipsă, un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, furt calificat şi înşelăciune. Vicoveanul fusese dat în urmărire naţională prin dispoziţia Inspcetoratului General al Poliţiei Române din data de 3 mai 2015, fiind semnalat şi pe plan internaţional.Vasile Remus Farcaş a fost dat în urmărire generală de Poliţie după ce pe numele său fusese emis un mandat de arestare preventivă de către Judecătoria Rădăuţi, iar acesta era dispărut de la domiciliu.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră