StiriEst
Buzatu:”Programul politic al PSD trebuie reconfigurat”

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că, în opinia sa, unul dintre motivele care au stat la baza propunerii privind organizarea rapidă a unui Congres al partidului, ar fi acela că „cei mai mulţi interimari îşi doresc să ajungă preşedinte cât mai repede”. „Trebuie să luăm realitatea aşa cum este. Au fost discuţii, nu chiar foarte multe. Desigur, au deviat în fel de fel de unghiuri, însă, ceea ce aş rezuma eu acum, e că a fost o discuţie dacă Congresul să fie imediat pentru alegerea conducerii partidului sau dacă urmăm nişte proceduri în paşi succesivi, care să conducă la un Congres ordinar pentru alegerea preşedintelui. Într-un Congres extraordinar, sigur, e o situaţie mai complicată să alegi preşedintele unui partid, pentru că trebuie să modifici, de regulă, toate procedurile statutare pentru a alege. S-a adoptat această hotărâre şi, sigur, noi o să susţinem desfăşurarea acestui Congres cu tot ceea ce putem”, a afirmat Buzatu, vineri, la finalul CExN al PSD. El a adăugat că mai sunt multe alte lucruri de discutat, printre care programul politic al PSD, care trebuie „reconfigurat”, pentru că urmează alegeri locale şi alegeri generale. Potrivit lui Buzatu, trebuie operată o modificare „esenţială” a Statutului PSD, care să poată duce la o alegere mai rapidă şi „la desemnarea unor succesori”, în unele cazuri.
Președintele statutar
„Cred că o operaţiune esenţială este aceea de a merge la organizaţiile de bază, de a răscoli toate aceste organizaţii în cadru statutar, de a provoca alegeri acolo, de a sta de vorbă acolo cu aceia care sunt susţinători. Au fost opinii diferite, una dintre opinii a fost aceea pentru un Congres rapid pentru stabilizarea conducerii, iar cealaltă, pe care am făcut-o eu, a fost aceea a unor paşi succesivi pentru a merge către baza partidului, de unde să ne întoarcem apoi pentru a alege preşedintele statutar”, a explicat Dumitru Buzatu. Întrebat de ce este nevoie rapid de acest Congres, el a spus: „Noi înţelegem foarte bine de ce este nevoie de acest Congres rapid, pentru că orice interimar îşi doreşte să fie definitiv”.
„Aceasta este, de fapt, realitatea, să mă corectez, cei mai mulţi interimari îşi doresc. (…) S-ar putea să fie şi alţi candidaţi. Ar putea ca în Congres să se prezinte mai multe candidaturi şi, evident, aceste candidaturi vor fi judecate de către participanţii la Congres. Din punct de vedere al comportamentului în perioada interimatului, cred că foarte multă lume doreşte ca doamna Dăncilă să fie preşedintele partidului”, a susţinut Buzatu.
De asemenea, Buzatu a mai spus că pentru alegerea mai rapidă a conducerii partidului, programul politic al PSD trebuie „reconfigurat”.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră