Conecteaza-te cu noi

StiriEst

O profesoară plânge când intră în clasă şi vede cum o aşteptă elevii

Publicat

on

O profesoară din Drăgăşani plânge când intră în clasă şi vede cum o aşteptă elevii cărora le e şi dirigintă. Profesoara va intra în concediu de maternitate şi se va întoarce la catedră peste mai mult de un an. Va avea însă o amintire de neuitat, după ziua de marţi.

Momente emoționante pentru o profesoară de franceză și pentru elevii ei din clasa a IX-a, de la Colegiul Național ”Gib Mihăescu” din Drăgășani. Liceenii i-au pregătit dirigintei lor, care pleacă în concediu de maternitate, o surpriză, așteptând-o la oră cu flori, muzică și multe mesaje de apreciere. Imaginile au fost postate pe Facebook de unul dintre elevi și au devenit virale. Ștefan a povestit pentru Sparknews.rode ce el și colegii lui au făcut acest gest pentru diriginta lor. Liceenii au ales un mod de a mulțumi pe care nu des îl vezi într-o școală. La intrarea în clasă, ei au întâmpinat-o pe diriginta lor cu o boltă de flori și cu muzică, iar, prin intermediul unor mesaje, i-au transmis ceea ce simt. ”Vă iubim enorm” a fost ultimul mesaj prezentat de elevi, care i-au făcut dirigintei și câteva cadouri pentru bebeluș.

Ștefan, elevul care a postat imaginile pe rețeaua de socializare, este și cel care a pregătit surpriza: ”Pe mine, personal, m-a impresionat sufletul ei. Este o persoană care ne întreabă cum ne simțim, o persoană deschisă, emoțională, care pune suflet, căreia îi pasă de noi și ne iubește ca pe proprii ei copilași. Este o dirigintă care pune suflet. Eu am pregătit surpriza ca să îi arăt doamnei sentimentele noastre.”

Ștefan a povestit și cum a reacționat diriginta și ce le-a spus după surpriza lor: ”Ne-a spus că se aștepta la o surpriză, adică la un tort și un buchet de flori, dar nu se aștepta la așa ceva și că este ceva ce a atins-o pe inimă și nu s-a mai întâmplat în istoria liceului. Și se simte bucuroasă că ne este dirigintă și ne iubește enorm. Noi ne-am atașat de ea de la început pentru că este un om deschis la suflet.”

Elevii care au terminat acum clasa a IX-a o așteaptă pe diriginta lor să se întoarcă din concediu în clasa a XI-a.

Mesajul postat de Ștefan pe Facebook, alături de imaginile din clasă: ”Doamna diriginta, nu a fost o perioada lunga de timp de cand ati fost impreuna cu noi, dar noi ne-am indragostit de dumneavoastra pentru ca sunteti un om perfect si de oamenii perfecti te indragostesti imediat. Nu cred ca exista cuvinte pe lumea asta sa va exprime iubirea noastra.

Ni se frang inimile deoarece ne parasiti, chiar daca este pentru o perioada scurta de timp, dar sa stiti ca o sa va asteptam cu bratele deschise si gata sa cream noi amintiri impreuna. Ne-ati fost diriginta, profesoara, mama, prietena, psiholog, ati fost diriginta perfecta si nu exista o persoana la fel de marinimoasa, sufletista, plina de viata, sunteti perfecta si va iubim enorm. Din cauza emotiilor nu stiu ce sa mai zic, am ramas fara cuvinte… dar faptele noastre arata ceea ce simtim pentru dumneavoastra. Va iubim enorm.”

StiriEst

FOTO Pericol de explozie, 1500 de familii fara gaze! Un tanar care circula cu viteza a provocat un accident

Publicat

on

De catre

Incident grav noaptea trecuta in zona centrala a municipiului Vaslui. Un tanar a provocat un accident. Intr-o curba in zona pietei centrale a pierdut controlul volanului, a sarit practic cu masina peste scuar si s-a oprit in bloc dupa ce a rupt un bransament de gaz.

La fata locului s-au deplasat imediat cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Gaz Est. Politistii au securizat zona deoarece exista pericolul producerii unei explozii. Echipele au lucrat mai multe ore pentru a preveni un dezastru.  Interventia prompta a echipelor de la Gaz Est si a pompierilor de la ISU Vaslui, a impiedicat tragedia, limitand totul la avaria care a lasat in jur de 1500 de abonati fara gaze. Acestia vor fi realimentati in cursul zilei de astazi

Politistii fac cercetari in acest caz. Se pare ca tanarul care a provocat accidentul este fiul unui cunoscut afacerist din oras. Masina a fost ridicata in aceasta dimineata.

Citeste in continuare

StiriEst

Orasul Suceava a fost acoperit de apa! Ploaia a inundat toate strazile

Publicat

on

De catre

S-au rupt norii la Suceava. Dupa mai putin de 45 de minute de ploaie torentiala, orasul a fost acoperit de apa. Pe strazi suvoaiele au depasit o jumatate de metru. Au fost inundate inclusiv mijloacele de transport. Oamenii s-au adapostit in centrele comerciale sau in scarile de bloc. Masinile au ramas blocate in trafic, apa trecand de jumatatea portierelor. A fost inundata inclusiv strada din fata ISU Suceava. Aici apa ajungea pana la geamul autoturismelor. Canalizarea nu a putut face debitului prea mare de apa. 

Citeste in continuare

StiriEst

Mai multi copii au ajuns la spital cu arsuri dupa ce au fost la piscina

Publicat

on

De catre

Caz extrem de grav in judetul Bacau acolo unde patru copii au ajuns La Unitatea de Primiri Urgente cu arsuri de gradele 2 si 3 pe talpi. Cei mici s-au ales cu arsurile dupa ce au urcat pe un tobogan, la o piscina din oras. Toboganul e gonflabil, dar rampa de urcare e din tabla si era incinsa de la soare. Parintii au facut plangere la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, iar la piscina va deschide o ancheta si DSP. 

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est