Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Bolnavii din satele invecinate vor fi consultati online cu ajutorul tabletelor

Publicat

in

Bolnavii din sate izolate din județul Botoșani vor fi consultați printr-un sistem de telemedicină. Totul va fi posibil cu sprijinul unor tablete dotate cu camere web și cu un soft special creat de o companie din Germania. 

Sătenii din cinci comune din Botoșani vor fi consultați, din vara acestui an, printr-un sistem inovativ de telemedicină, care va facilita accesul bolnavilor din zonele izolate la medici. Programul pilot de telemedicină care urmează să fie implementat în județul Botoșani presupune realizarea de consultații online. Tabletele care vor fi folosite pentru a-i pune în contact pe medici și pe pacienți au fost deja achiziționate, iar compania germană care realizează gratuit softul face ultimele teste.

Județul Botoșani a intrat în atenția companiei germane după ce, în această zonă, a fost realizat un reportaj difuzat de către o televiziune din Germania în care era descris accesul dificil al pacienților din satele izolate la medicii de familie și la specialiști. Până acum au fost achiziționate tabletele care urmează să fie folosite de asistenții comunitari și de medicii de familie și specialiștii care vor fi cuprinși în program și au fost selectate cinci comune din județul Botoșani, greu accesibile, situate la distanțe mari față de oraș.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.