StiriEst
Imagini șoc în Suceava: un șofer a blocat mașinile de poliție care urmăreau contrabandiști

Şoferul unui autoturism înmatriculat în străinătate a ţinut în spate, la propriu, rulând pe mijlocul drumului, un echipaj de poliţişti şi unul de la ANAF. Incidentul a avut loc zilele trecute pe E 85, de la Siret spre Suceava.
Urmărirea s-a întins pe kilometri întregi, iar încercările poliţiştilor de a trece de șofer au fost multă vreme în zadar.
Echipajul de poliţie avea date despre două microbuze suspecte, care ar transporta ţigări de contrabandă, dinspre Ucraina. După ieşirea din Vama Siret, echipajul de poliţie şi cel de la ANAF au plecat după cele două microbuze, numai că imediat a apărut „surpriza”, autoturismul condus de bărbatul care a făcut tot ce i-a fost cu putinţă a-i ţine în spate pe poliţişti. Șoferul care a făcut numeroase depăşiri peste linia continuă şi a circulat pe contrasens. Nu este prima dată când poliţiştii sunt obstrucţionaţi în trafic de complici ai contrabandiştilor, potrivit monitorulsv.ro.
Comisarul de poliţie Marius Ciotău, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, organizaţia Suceava, a declarat că din punctul său de vedere, poliţiştii nu pot fi acuzaţi că nu au tras după maşină, având în vedere ora la care s-a întâmplat evenimentul şi riscurile: „Armamentul nu este întotdeauna o soluţie, riscul era major, iar la cum este legea acum poliţistul poare avea probleme serioase ulterior cu privire la uzul de armă. Este păcat că nici acum, la 30 de ani după ieşirea din comunism, Poliţia Română nu a dotat maşinile de poliţie măcar cu camere video de bord omologate, care să reprezintă probă în instanţă, şi cu ajutorul căreia poliţistul să poată demonstra că a făcut uz de armă legal, conform procedurii”.
Mihaela SIMA
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”