Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Accident foarte grav, cu 5 morţi. A fost activat planul roşu. 7 raniti au ajuns la spital, printre ei si o fetita

Publicat

on

S-a activat planul roşu de intervenţie, azi-noapte în judeţul Vaslui. Cinci oameni au murit după ce trei maşini s-au lovit violent, în localitatea Bădeana.

Patru dintre victime, printre care şi o fetiță mergeau în vacanţă în Grecia. La un moment dat, însă, şoferul autoturismului a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a izbit un alt autoturism care venea din sens opus.

Acesta din urmă a fost lovit de un alt autovehicul în care se aflau doi cetăţeni bulgari. În urma impactului puternic, 4 persoane au murit pe loc, iar opt au rămas încarcerate şi a fost nevoie de ajutorul pompierilor pentru a le scoate dintre fiare.

În ciuda eforturilor medicilor, unul dintre răniţi a decedat la spital. O fetiţă de 13 ani a fost trasferata în această dimineaţă la Iaşi.

Persoanele decedate au vârstele cuprinse între 20 și 34 de ani.

StiriEst

Guvernul loveste din nou! Lucrarile la Autostrada Unirii vor incepe peste 4 ani

Publicat

on

De catre

Un pas înainte şi doi înapoi. Aşa construiesc guvernanţii Autostrada Unirii, un drum care ar trebui să lege România de la est la vest. Guvernul Orban a şters din pix toate planurile vechiului cabinet. Şi în timp ce oficialii promit că de abia acum lucrările vor prinde viteză, specialiştii estimează că primul muncitor va deschide şantierul peste patru ani.

Autostrada Unirii, care ar trebui să lege Moldova de Ardeal, rămâne pentru următorii ani tot un desen pe hârtie. Guvernul a anulat prin ordonanță de urgență parteneriatul public-privat pentru acest obiectiv. Drept urmare, proiectul va fi preluat de Ministerul Transporturilor, adică va începe de la zero.

Ludovic Orban, premierul României – Obiectivul nostru este simplu. Să anulăm toate procedurile, să transferăm procedurile către ministerele competente, proiectele de infrastructură, pe transport, să le ducem înapoi la ministerul Transporturilor, iar ministerele de linie care preiau proiectele trebuie să prezinte planul de realizare a acestor proiecte în termen de cel mult o săptămână

Autostrada Unirii rămâne la faza de proiect

Concret, în următoarii doi ani se va lucra la documentație. Abia apoi se vor căuta bani şi în cele din urmă şi constructori. Ministrul Transporturilor spune că, pentru tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț, banii pentru studiul de fezabilitate sunt cuprinși în bugetul din acest an, iar pentru bucata Târgu Neamț – Iași se caută încă soluții.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor – Acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov și Dăncilă devine istorie. Solutia este una cât se poate de clară. Finanțarea de la Uniunea Europeană a revizuirii studiului de fezabilitate. Vom avea așadar o documentație cap-coadă Târgu Mureș – Iași și în acel moment putem discuta despre finanțare. Este falsă ideea că nu avem finanțare, că sunt fonduri europene, pentru că noi nu știm cât costă în acest moment acest obiectiv

Şoseaua de mare viteză ar trebui să aibă 310 kilometri

Şoferii nu mai cred în promisiuni, în timp ce specialiştii cred că în cel mai optimist scenariu muncitorii vor intra pe şantier în 2024.

Ionel Apostrol, fondator „Împreună pentru A8” – La modul cel mai optimist aș putea spune că execuția ar putea încep în anul 2024 și nici atunci nu suntem siguri. Pentru că am văzut că orice Guvern a lăsat acestă regiune la coadă.

De Ziua Unirii, mai mulţi oameni s-au strâns lângă singurul metru de autostradă constuit de un om de afaceri, şi au protestat.

Tot prin ordonanță de urgență, a fost anulat și partenteriatul public privat pentru autostrada Comarnic-Brașov. Ministrul Transporturile anunţă că va căuta rute alternative pentru a debloca Valea Prahovei.

Ana IOSIF

Citeste in continuare

StiriEst

Zorleni- Casa cuprinsa de flacari- FOTO

Publicat

on

De catre

Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Zorleni, comuna Zorleni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-o bucătărie alipită de casă și există riscul de a se propaga la nivelul întregii locuințe. S-a acționat pe două linii, pentru limitarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea părții de casă necuprinse de flăcări.
Au ars: aproximativ 20 mp tavan din lemn, 5 mp acoperiș din plăci de azbest pe astereală din lemn, un aragaz, mobilier și diverse textile. Au fost salvate casa propriu zisă și locuințele învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: scurtcircuit electric (proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de aproximativ 62 ani a folosit o improvizații electrice).

Roxana O. DURLEA

Citeste in continuare

StiriEst

Trai pe vatrai! Functii pentru aghiotantii PNL! Leafa e de 15.000 de lei

Publicat

on

De catre

În timp ce actualul guvern vorbește tot mai des de disponibilizări și de lipsa banilor pentru plata salariilor sau a pensiilor, la stat continuă risipa banului public. Se înființează posturi de conducere pentru clientela politică. Tinerii nu au unde să muncească și tot mai multe familii se destramă din cauza sărăciei. Românii pleacă să muncească peste hotare, lasă în urmă părinți și copii, iar în țară, șmecherii huzuresc. Guvernul refuză să mărească alocațiile copiilor și se plânge că sunt prea mulți angajați la stat. În loc să facă restructurări ca să rezolve problema, actualii conducători fac angajari. Liberalii au decis că județul Vaslui are nevoie de doi subprefecți, nu de unul așa cum a avut în ultimul deceniu. Astfel, după ce un habarnist ocupă o funcție și un birou și încasează o leafă de peste 15.000 de lei, Guvernul Orban a decis acum că Vasluiul este un județ prea mare, prea dezvoltat și ca atare ar mai fi nevoie de un subprefect. În ședința de astăzi a fost numit al doilea. Dumitru Ciomaga, un angajat cu state vechi în Prefectură, va ocupa pentru următoarea perioadă această funcție. Tot pe un astfel de post a fost numit și Narcis Poiana, un necunoscut, un personaj dubios implicat în mai multe scandaluri. Adică 30.000 de lei, plus taxele aferente, zboar lunar din buget pentru cei doi subprefecți.

“De câțiva ani de zile, mai marii PNL vorbeau intr-una despre faptul ca Partidul Social Democrat “și-a angajat oameni, pe tot felul de posturi”, despre faptul ca nepotismul este in floare  in PSD, dar și depsre nevoia iminenta de a reduce aparatul bugetar, întrucât sistemul era sufocat iar financiar, statul nu mai putea face fata. Dar iată ca a venit și ziua moțiunii împotriva Guvernului PSD, iar justițiabilii din PNL au preluat putere și s-a constatat in mod subit ca sloganurile cu depesedizarea instituţiilor publice nu au fost decât baloane electorale și deodată a apărut opțiunea, corecta din punctul unora de vedere, de penelizare a sistemului public, peste noapte fel de fel de personaje cu o experiența vasta in administrația publica dar și cu calități deosebite, ocupând funcții importante pana la cel mai înalt nivel. Se fac împrumuturi de miliarde de euro pentru, se taie pensiile speciale pentru ca nu sunt bani la buget, nu cresc alocațiile cu toate ca exista lege votată de Parlament și promulgată de Președintele României, lege care ar trebui pusă in aplicare imperativ deîndată și cu toate acestea Guvernul  nu găsește soluții de a guverna “normal” ajungându-se la un moment dat chiar la întârzierea plății pensiilor cu câteva săptămâni. Totuși s-a găsit soluția, legală de altfel, de a mai ocupa un post de subprefect in cadru Instituției Prefectului. Nu este un pas ilegal sau greșit, însă prioritățile statului ar trebui sa fie altele in momentul de fata. Personal am țipat un an de zile ca angajații din prefecturi au printre cele mai mici salarii din administrație și acum înțeleg ca pentru ei nu s-a găsit o soluție de a li se majora venitul, însă conducerea MAI a găsit o soluție de a bugeta un nou post de conducere”, a declarat Eduard Popica, fostul prefect al județului Vaslui. 

Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

Raluca a murit fulgerător din cauza unei boli rare. Avea 20 de ani și multe visuri de îndeplinit

Publicat

on

De catre

Durere fără margini într-o familie din Vaslui! Fiica lor de doar 20 de ani a murit fulgerător, după ce a aflat că suferă de o boală rară în urmă cu o lună. Maladia care a răpus-o pe Raluca Ioana Afrăsinei îi dă bătăi de cap și Selenei Gomez. Îndrăgita cântăreață a fost diagnosticată lupus în 2015 și a trecut printr-un transplant de rinichi în 2017. Părinții și fratele Ralucăi sunt devastați de durere și se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum.

“Erai tot ce aveam pe lumea asta si ai ales sa pleci departe de mine, de mama si de tata. Nu a mai ramas nimic decât un gol si suferinta! Ramas bun, scumpa mea surioara!”, a scris pe Facebook fratelei Ralucãi Afrășinei.

Raluca Ioana Afrăsinei era studentă la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași, era iubită de toată lumea și nimeni și nimic nu a prevăzut că un asemenea necaz se va abate asupra ei.

Lupusul – boală autoimună

Lupusul este cunoscut ca “boala care îti mănâncă organele”. Dintre vedete… actorul Seal și Selena Gomez se cofruntă de ani buni cu efectele acestei boli autoimune. Ea a vorbit deschis în cadrul podcastului video creat de Raquelle Stevens, “Giving Back Generation”, despre boală autoimună cu care se confruntă și despre problemele cu rinichii, afecțiuni care i-au dat peste cap greutatea în ultimii ani. Starul de 27 de ani a ținut să menționeze că acum s-a împăcat cu faptul că uneori ia în greutate, însă toată „discuția” online despre felul în care arată corpul ei “a tulburat-o destul de mult”.

Afecțiunea se caracterizează prin producerea unor anticorpi neobisnuiti în sânge, care atacă celulele ce ar trebui, de fapt, să fie protejate. Cauzele clare ale aparitiei lupusului nu sunt cunoscute, însă specialistii spun că este posibil ca ele să fie date de gene, virusuri, radiații ultraviolete si chiar anumite pastile luate în exces sau care pur si simplu nu se potrivesc cu organismul persoanei ce le îngerează, provocând reacții adverse.

Pentru că sistemul imunitar este afectat, iar anticorpii nu mai functionează cum trebuie, încep să fie afectate anumite organe, precum pielea, inima, plămânii, rinichii, articulațiile sau chiar sistemul nervos. În anumite cazuri, se poate ajunge la insuficientã renalã, pancreatitã, boli grave ale ficatului, infectii ce ocupã treptat tot organismul provocând chiar si moartea. cancan

Citeste in continuare

StiriEst

Deputații au votat eliminarea pensiilor speciale

Publicat

on

De catre

Sesiune specială pentru eliminarea pensiilor speciale. Deputații au adoptat astăzi proiectul care îi lasă fără indemnizaţii de lux pe foştii parlamentari, magistraţi şi pe funcţionarii publici cu statut special. Aceasta, în condițiile în care grefierii au protestat astăzi și au discutat cu premierul. De asemenea, mai mulți magistrați au organizat proteste în ultimele zile. “Deputații au votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Au fost 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri”, a spus deputatul PSD Aurel Căciulă. 

Premierul Ludovic Orban a spus, înaintea votului că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale nu este asumat de guvern și că preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca mai apoi să fie „corectată” de Guvern.

El a precizat că PNL nu vrea eliminarea indemnizațiilor sportivilor și ale oamenilor de cultură, propunere făcută de social-democratul Adrian Solomon și aprobată în comisia de muncă.

„Avem și noi motive, din cauza faptului că domnul Solomon a introdus și eliminarea unor categorii de venituri asimilate în mod forțat pensiilor speciale pe care noi am vrea să le păstram, cum sunt de exemplu pensiile sportivilor cu rezultate bune la competiții sau indemnizațiile de merit de care beneficiază oamenii de cultură. Noi nu am avut intenția de a sista acordarea acestor drepturi”, a spus Orban. Majoritatea partidelor susțin eliminarea pensiilor speciale. Proiectul care este dezbătut astăzi și care va ajunge la vot final este cel elaborat de PNL, care ar elimina toate pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, angajațiilor din penitenciare și din serviciile speciale.

Sunt și parlamentari care spun că ar exista și variante mai bune pentru eliminarea acestor pensii. Parlamentarii Pro România, de exemplu, a anunțat că nu vor vota acest proiect și că ar fi preferabilă impozitarea pensiilor speciale.

Este un punct de vedere pe care îl împărtășesc și social-democrații, dar aceștia au anunțat că vor vota proiectul liberalilor.

Atât PSD, cât și Pro România susțin că proiectul pe care îl promovează PNL este neconstituțional. Ei spun că sunt probleme legate de eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați. Aceștia au protestat deja față de această măsură și spun că există deja decizii ale Curții Constituționale care asigură dreptul la această pensie.

USR susține un amendament care prevede plafonarea pensiilor pentru magistrați, astfel încât proiectul să fie constituțional. Ei spun însă că vor vota oricum proiectul și că vor cere și ca propunerea legislativă depusă de ei pe această temă să fie pusă pe ordinea de zi.

Sunt probleme legate și de pensiile speciale ale parlamentarilor. Această decizie ar trebui luată într-un plen reunit al Camerei Deputaților.

Peste 9000 de foști magistrați, grefieri, diplomați, piloți, parlamentari și angajați ai Curții de Conturi încasează, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, pensii speciale. Asta pe lângă cei peste 150.000 de foști militari, angajați ai Ministerului de Interne sau ai serviciilor secrete care beneficiază de astfel de pensii de serviciu, dar care nu sunt vizați de proiectul aflat pe masa Parlamentului.

Sunt cazuri în care pensionarul nu a contribuit niciun leu cât timp a fost în activitate, însă a ajuns să încaseze zeci de mii de lei lunar.

Citeste in continuare

Woo Commerce Sidebar Widget Area

Woo Commerce Sidebar Widget Area

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est