CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Sef avizare ISU: “Aici se folosesc materiale de proastă calitate, că e la Vaslui”

Publicat

on

Prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Neculai Tătaru, a declarat într-o conferinţă de presă, că activitatea de avizare-autorizare derulată la nivelul instituţiei se face cu respectarea legii, după ce unii primari de localităţi din judeţ şi oameni de afaceri au acuzat faptul că şefa Inspecţiei de Prevenire ar bloca anumite proiecte de dezvoltare, prin refuzul de a semna avizele necesare. ‘Orice activitate, inclusiv cea de avizare-autorizare, este rodul unei proceduri. Procedura de avizare-autorizare, pe lângă partea tehnică pe care o face lucrătorul desemnat, implică şi asumarea răspunderii mai multor persoane. O documentaţie este avizată sau i se dă referat de respingere în baza asumării mai multor persoane, plecând de la lucrătorul desemnat, mergând pe la şeful Inspecţiei de Prevenire, prim-adjunct al inspectorului şef şi inspector-şef. Deci toate acele persoane îşi asumă un referat prin care o documentaţie este sau nu este conformă şi după aceea beneficiarul primeşte răspunsul. Procedura de avizare-autorizare nu este legată de o persoană, ci de un colectiv care îşi asumă prin semnătură pe anumite referate ceea ce un lucrător desemnat instrumentează’, a declarat prim-adjunctul ISU Vaslui, Neculai Tătaru. 

La rândul său, adjunctul şefului Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Vaslui, Veronica Ursache, a precizat că acuzaţiile potrivit cărora ea ar bloca anumite proiecte de dezvoltare, inclusiv cu finanţări europene, este nefondată şi a asigurat că avizele nu pot fi date decât dacă solicitanţii respectă legea. 

‘Noi de asta suntem puşi aici, să ne uităm la siguranţa cetăţeanului. Nu dăm un simplu act de dragul de a-l da, pentru că acea hârtie nu ajută cu nimic, dar utilizatorul poate avea de suferit. Noi nu putem să avizăm ceva care nu respectă legea. Reglementările tehnice nu sunt făcute de noi, noi suntem cei care verifică dacă ele sunt respectate. Sunt nişte cerinţe esenţiale pe care trebuie să le respecte orice documentaţie, dacă nu se respectă, nu emitem aviz, pentru că eu nu vreau să pun în pericol siguranţa utilizatorilor. Mă gândesc că la un moment dat poate să fie în clădirea respectivă o fiinţă dragă mie. De asta sunt pusă aici, să mă intereseze, pentru că dacă nu m-ar interesa, aş da avize la oricare’, a declarat Ursache.  Veronica Ursache a precizat că există anumiţi proiectanţi care nu respectă reglementările în vigoare atunci când întocmesc proiecte pentru judeţul Vaslui, în timp ce la proiectele pentru alte judeţe sunt mult mai atenţi. ‘Nu poţi să proiectezi o clădire fără să citeşti normativele. (…) Au venit proiectanţi din alte judeţe şi au spus ‘Bucuraţi-vă că vă facem ceva, că sunteţi săraci aici în zona asta!’. Proiect care la Vaslui vine într-un fel, la Iaşi este altfel proiectat de acelaşi proiectant. Aici se folosesc materiale mai de proastă calitate, că e la Vaslui. Eu ştiu ce se întâmplă. Merg pe teren la autorizare, clădirea trebuia să respecte anumite condiţii , pereţii trebuiau să fie din anumite materiale de calitate şi mă trezesc că este altceva. Ce să fac, să autorizez? Niciodată! Pe mine mă interesează ca o clădire să fie sigură, iar atunci când am dat autorizaţia să dorm şi eu liniştită’, a mai spus Ursache. În primele şase luni ale anului 2019, ISU Vaslui a dat 23 de avize de securitate la incendiu, trei avize de protecţie civilă şi 52 de avize pentru planuri urbanistice generale, zonale şi de detaliu.

StiriEst

Doi ierarhi pentru Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor. Corneliu Onila a ravnit la aceasta functie, dar a ajuns in arest

Publicat

on

De catre

Doi ierarhi pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Aceștia sunt părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sâmbătă, la Reşedinţa Mitropolitană din Iaşi, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

“Au participat: IPS Teofan, IPS Ioachim, PS Ignatie, PS Calinic Botoşăneanul şi PS Damaschin Dorneanul.

Ca urmare a mutării la cele veşnice a vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Pimen şi a necesităţii alegerii unui nou chiriarh, membrii Sinodului mitropolitan au desemnat doi candidaţi”, informează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Ierarhii Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au întrunit apoi la Centrul eparhial Iaşi, în şedinţă specială de consultare cu membrii clerici şi mireni ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În urma votului s-a decis menţinerea listei candidaţilor, stabilită de Sinodul mitropolitan, nepropunându-se un al treilea candidat. Astfel, au ramas doi ierarhi pentru Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor

“Propunerile pentru slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În şedinţa de lucru din data de 21 iulie 2020, va alege pe întâistătătorul acestei eparhii. Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să rânduiască în slujirea de Arhiepiscop pe păstorul cel mai potrivit”, a adăugat Mitropolia.

Corneliu Onila ar fi vrut locul lui ÎPS Pimen

Funcția a fost vânată și de fostul episcop Corneliu Onilă. Imediat după ce ÎPS Pimen a fost confirmat cu noul coronavirus, fostul ierarh a făcut presiuni la București să fie uns arhiepiscop. Curios este că între timp, Onilă a fost arestat într-un dosar în care este cercetat pentru act sexual cu minori. Unele voci susțin că mai marii BOR au vrut să îl sperie pe Onilă. Curios este că acesta a fost eliberat din arest la câteva zile. Procurorii Curţii de Apel Iaşi îl acuză de viol şi abuz sexual, impotriva unui fost elev al său.

Şi fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale, Sebastian Jutaru, este acuzat. Tot de viol si abuz sexual asupra altor elevi ai seminarului, în acelaşi scandal.

E vorba de fapte de abuz sexual ce ar fi fost comise in perioada 2016-2017. La momentul agresiunilor, victima, Denis T. avea 17 ani.

Corneliu Bârlădeanul a fost suspendat din funcţie în vara anului 2017. Atunci au apărut înregistrări video în care el întreţine relaţii intime cu un fost seminarist. Acesta a devenit între timp preot cu parohie în Vaslui. La rândul său, ierarhul a acuzat trei preoți de șantaj cu imaginile respective. Despre ele s-a spus iniţial că sunt trucate. Ei au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Fostul episcop de Huşi s-a retras apoi  la Mănăstirea Văratec.

Ana IOSIF

În articolul:

Doi ierarhi pentru Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor. Corneliu Onila a ravnit la aceasta functie, dar a ajuns in arest

Citeste in continuare

StiriEst

28 de vasluieni infectati in trei zile! Un medic veterinar si familia lui se afla printre ei

Publicat

on

De catre

28 de vasluieni infectati in trei zile! La nivel național au fost raportate sâmbătă 698 de cazuri noi. Este cel mai grav bilanț zilnic de la începutul pandemiei în România. Cu toate acestea, trei județe din România nu au înregistrat niciun caz nou de infectare în ultimele 24 de ore.

Niciun caz la Botoșani

Unul dintre acestea este Botoșani, aflat printre județele cu cele mai multe cazuri de Covid-19 – 1.070 – număr care a rămas neschimbat în ultima zi.

Nici Satu Mare și Sălaj nu au înregistrat noi îmbolnăviri de Covid-19. 

Crește numărul cazurilor la Vaslui! 28 de vasluieni infectati in trei zile!

În județul Vaslui au fost înregistrate 28 de cazuri noi în doar trei zile. Miercuri au fost înregistrate 11 cazuri noi, joi 12, iar vineri 5. Printre infectații cu noul coronavirus se află și un medic veterinar, soția și soacra acestuia. Cel mai probabil cei trei s-au infectat în urma unui sejur pe litoral.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

1. Alba 491
2. Arad 713
3. Argeș 1.284
4. Bacău 744
5. Bihor 707
6. Bistrița-Năsăud 625
7. Botoșani 1.070
8. Brașov 1.950
9. Brăila 287
10. Buzău 772
11. Caraș-Severin 126
12. Călărași 200
13. Cluj 753
14. Constanța 534
15. Covasna 328
16. Dâmbovița 885
17. Dolj 386
18. Galați 1.220
19. Giurgiu 283
20. Gorj 405
21. Harghita 372
22. Hunedoara 706
23. Ialomița 521
24. Iași 1.063
25. Ilfov 886
26. Maramureș 232
27. Mehedinți 256
28. Mureș 808
29. Neamț 1.000
30. Olt 365
31. Prahova 732
32. Satu Mare 82
33. Sălaj 121
34. Sibiu 696
35. Suceava 4.162
36. Teleorman 179
37. Timiș 585
38. Tulcea 201
39. Vaslui 226
40. Vâlcea 103
41. Vrancea 1.222
42. Mun. București 3.761
43. – 37
TOTAL 32.079

În articolul:

28 de vasluieni infectati in trei zile! Un medic veterinar si familia lui se afla printre ei

Citeste in continuare

StiriEst

Catelusa eroina care alapteaza 18 pui! 9 ai ei si inca 9 abandonati

Publicat

on

De catre

Catelusa eroina care alapteaza 18 pui! O căşeluşă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate din Constanţa, de pe pe strada Vârful cu Dor nr. 5, a ajuns să alăpteze 18 pui, după ce angajaţii centrului au găsit nouă pui aruncaţi pe marginea drumului.

Căţeluşa avea deja nouă pui ai ei, iar acum este mamă grijulie pentru 18. Cei nouă căţeluşi găsiţi abandonaţi au fost hrăniţi cu seringa de angajaţii centrului, înainte să-i fie daţi în grijă mamei adoptive.

Atât căţeluşa, cât şi cei 18 pui sunt disponibili pentru adopţie, informează centrul. Puteţi suna la numărul de telefon 0733.045.213 sau puteţi trimite un email la adresa: animale.abandonate@primaria-constanta.ro

În articolul: 

Catelusa eroina care alapteaza 18 pui!

Citeste in continuare

StiriEst

Autotren incarcat cu paie, cuprins de flacari- FOTO

Publicat

on

De catre

Autotren incarcat cu paie, cuprins de flacari. Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren încărcat cu paie, autovehicul aflat în curtea unei societăți comerciale din localitatea Banca Sat, comuna Banca.
La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul autotrenului și al capului tractor, existând pericolul de extindere la o moară de cereale și la la câteva hale.
S-a acționat pe două sectoare, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor imobile din jur.
Au ars aproximativ zece tone paie, autotrenul și capul tractor.
Nu au fost victime.
Au fost salvate șase hale pentru creșterea păsărilor și o moară de cereale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost deteriorarea unor conductori electrici, urmare a unei acțiuni mecanice.

În articolul:

Autotren incarcat cu paie, cuprins de flacari

Citeste in continuare

StiriEst

Accidentul de la Munteni, provocat de un batran. Trafic blocat, doi raniti

Publicat

on

De catre

Accidentul de la Munteni provocat, de un batran. Un bătrân în vârstă de 72 de ani și nepotul său, un tânăr de 19 ani, au ajuns la Urgențe în urma accidentului de la Muntenii de Jos. Evenimentul rutier a avut loc în zona Motelului Everest. La volanul mașinii care s-a răsturnat pe șosea, se afla bărbatul de 72 de ani. Ambii au fost transportați la Spitalul de Urgență Vaslui, în stare generală bună. Bărbatul de la volan nu știe ce s-a întâmplat și cum de a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina s-a înfipt într- un cap de pod de pe marginea drumului și s-a răsturnat. Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero. La intrarea în Vaslui, traficul a fost blocat 40 minute, iar ulterior s-a circulat alternativ, pe un sens, până când mașina a fost ridicată din șosea.

În articolul:

Accidentul de la Munteni, provocat de un batran

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est