StiriEst
Cum a fost Viorica Dăncilă comparată la Vaslui cu Ştefan cel Mare

Secretarul General al PSD, Mihai Fifor, s-a referit, vineri, la Vaslui, la acuzaţiile aduse de partenerii de coaliţie că PSD ar fi făcut un „blat” cu Klaus Iohannis prin desemnarea Vioricăi Dăncilă prezidenţiabil al partidului. Fifor a comparat situaţia cu Bătălia de la Podul Înalt, între armata lui Ştefan cel Mare şi oastea otomană a lui Suleiman Paşa.
„Cum ar fi să vezi vasluienii că se aliniau în spatele lui Suleiman şi se duceau să se bată pentru Suleiman împotriva lui Ştefan cel Mare. Cam aşa ar fi şi acum, să ne pomenim că ne aliniem în spatele lui Iohannis să ne batem cu premierul României. Nici măcar cei care au lansat prostia asta nu cred că sunt foarte convinşi de ce au spus, dar în toată această perioadă o să avem parte de tot felul de glumiţe de genul acesta.”, a declarat Mihai Fifor.
Secretarul General al PSD s-a arătat încrezător că social democraţii vor câştiga această „bătălie”.
„Ne-am propus să câştigăm alegerile pentru preşedinţia României, cred că o merităm, cred că Partidul Social Democrat, după foarte multă vreme, merită acest lucru.”, a spus Fifor.
Mihai Fifor participă alături de Viorica Dăncilă într-un turneu în filialele din Moldova. Liderii PSD vor merge la finalul acestei săptămâni şi în Vrancea şi Bacău.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră