CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Fenomenul Ignatie! Mii de oameni vin sa il asculte si il compara cu un sfant

Publicat

on

Episcopul Ignatie al Hușilor este preţuit, cu evlavie şi deosebită cinstire, atât de credincioșii din țară cât și de cei din străinătate. Cunoscut inițial în diaspora, acolo unde a slujit mai mulți ani, Ignatie a început să fie cunoscut și de credincioșii din țară după ce a fost instalat in fruntea Episcopiei Hușilor. Episcopul din Moldova tinde să devină un caz unic în zona noastră, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură de o așa mare popularitate. Unii spun că acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Urmându-l peste tot, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu sutele și uneori cu miile la slujbele sale.  

Ignatie pune mare accent pe fidelitatea în familie şi pe naşterea de copii. Este un susținător al familiei tradiționale. În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Bogdăniţa, Protopopiatul Bârlad. Locaşul de cult este închinat Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

După oficierea slujbei de sfinţire a bisericii, Ignatie a vorbit în fața mulțimii și a arătat semnificaţiile acestui moment deosebit, afirmând că „prin sfinţire, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu apă sfinţită, biserica devine locul în care Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la sfinţire, devine locul în care ne îndumnezeim, locul în care învăţăm să fim aproape de Hristos, să fim cu adevărat ucenicii lui Hristos”.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, săvârşită pe o scenă amplasată în apropierea locaşului de cult.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul real în care putem să dăm dovadă că suntem ucenici ai lui Hristos:

„Evanghelia ne vorbeşte despre dragoste şi prigonire, despre dragoste şi ură. Hristos ne spune că noi dăm dovadă că suntem ucenicii Lui, dacă ne iubim unul pe altul, dacă este dragoste între noi.

În general, noi credem că a fi ucenici ai lui Hristos presupune doar să împlineşti anumite ritualuri, anumite tradiţii. Hristos ne dă două indicii prin care ne putem verifica pe noi înşine dacă suntem ucenicii Lui adevăraţi, iar nu închipuiţi.

A fi ucenic al lui Hristos înseamnă să iubeşti mai ales atunci când nu ai niciun motiv să faci acest lucru. A iubi înseamnă să ai şi tu şi să deprinzi comportamentul pe care L-a avut Hristos pe Cruce. Dispreţuit fiind, nebăgat în seamă, un Om al durerilor, Căruia nu-i mai recunoşteau nici măcar chipul, Hristos, pe Cruce, ne-a iubit cel mai mult pe fiecare dintre noi. Ne-a iubit tocmai atunci când noi nu i-am dăruit nimic din partea noastră. Nici măcar recunoştinţa. Hristos aşa ne iubeşte întotdeauna! Nu renunţă la noi nicio secundă!

Dacă noi ne asumăm asemenea dragoste, vom fi ucenicii lui Hristos. Dacă nu, oricâte lucruri am face, oricâtă nevoinţă ne-am asuma, nu ne putem numi ucenici ai lui Hristos. Din păcate, nici printre creştini nu este dragostea despre care ne vorbeşte Hristos.”

Totodată, Ierarhul Huşilor a menţionat că asumarea valorilor Evangheliei şi prigoana suferită din acest motiv, ne pot valida ca ucenici ai lui Hristos:

 „Al doilea indiciu prin care devenim ucenici ai lui Hristos, este că putem fi prigoniţi în lumea aceasta. Putem să fim urâţi, calomniaţi, dispreţuiţi, ceea ce deja se întâmplă. Mai ales în mediul virtual, pe reţelele de socializare, sunt nenumărate invective adresate Bisericii. Prigoana – fără a deveni apocaliptic – deja a început împotriva ucenicilor lui Hristos. Nouă nu ne rămâne decât să avem înrădăcinat în mintea noastră adevărul că începem să devenim ucenicii lui Hristos din momentul în care vom fi prigoniţi pentru numele Lui, pentru faptul că încercăm să trăim o viaţă evanghelică, pentru că încercăm să ne asumăm valorile Evangheliei: valoarea familiei, a credinţei şi a identităţii noastre de creştin.”

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi despre asumarea totală, de către acesta, a credinţei în Hristos, chiar cu preţul suprem:

„Este ceea ce şi-a asumat, la modul deplin, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit astăzi. De aceea a ajuns să-şi dăruiască viaţa sa, în chip martiric, lui Hristos.

Atunci când suntem ucenicii lui Hristos, atunci Îl iubim integral, total, ne dăruim Lui cu toată fiinţa noastră. Ceea ce facem şi faţă de cei pe care îi iubim foarte mult. Pe omul pe care îl iubeşti, iubirea însăşi este cea care îl aduce în tine şi te „umpli” de el. Aşa a fost Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Era plin de Hristos. Nu putea să-L tăgăduiască şi să renunţe la Hristos, pentru că dacă renunţa la El, renunţa la sine însuşi. Atât de mult s-a identificat Sfântul Pantelimon cu Hristos, încât lepădarea de El coincidea cu lepădarea de sine însuşi, cu renegarea sa.

Provenind dintr-o familie nobilă, cu o mamă creştină, de la care a deprins dragostea de Hristos, ucenicind sub tutela duhovnicească a sfântului preot Ermolae, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a devenit un mare mărturisitor. Când a fost prigonit şi schingiuit, când viaţa lui era pusă în pericol, nu a renunţat la Hristos.”

În încheiere, Preasfinţia Sa a explicat faptul că lipsa dragostei din viaţa omului se răsfrânge atât asupra propriei persoane, cât şi asupra semenilor şi mediului înconjurător:

„Devenim ucenici ai lui Hristos dacă este dragoste între noi, dacă ne luptăm ca dragostea să primeze în relaţiile şi atitudinile noastre. Dragostea să fie „sarea şi piperul” tuturor interacţiunilor pe care le avem cu cei din jurul nostru, cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Cu cât omul nu se cinsteşte pe sine însuşi, nu-l va cinsti nici pe cel din jurul său. Dacă nu-l cinsteşti pe semenul tău, nu vei respecta nici universul. La margine de drum, în diferite locuri, vedem foarte multe mizerii, pentru că omul nu mai are grijă de natură, de mediul înconjurător, nu are grijă nici de sine însuşi. Nu se iubeşte nici pe sine însuşi, nici pe cel de lângă el, şi nu respectă nimic din jurul său.”

StiriEst

Oameni care fac minuni! Bucurie pentru cinci copii si parintii lor- FOTO

Publicat

on

De catre

Oameni care fac minuni! La Draxeni, sute de sufletisti au pus cărămidă peste cărămidă si au ridicat o casa de poveste pentru cinci fratiori amarati si părinții lor!

De Paști, locuinta modestă a familiei Balan s-a aprins din senin. Focul le-a luat atunci putinul pe care il aveau, iar comunitatea nu a rămas indiferentă la necazul lor. Preotul din sat, Vasile Maxim, i-a mobilizat pe localnici, iar Episcopia Husi si sute de oameni din județ si din tara s-au implicat si au luat o povară uriașă de pe umerii unor părinți copleșiți.

O casă la cheie a primit familia Balan, după luni intregi de eforturi si munca susținută depusă de binefăcători. “Cum sa rămâi indiferent la asemenea necaz?! Ca de fiecare data in astfel de situatii dramatice, oamenii isi demonstrează calitatea interioară, dar și rezistența exterioară! Fară nicio așteptare, ei se pun in slujba celor aflați în nevoie. A fost o mobilizare uriașă, la Draxeni.

Au fost zile si nopti grele, dar pline de speranță! Cinci copilași si părinții lor au astăzi o căsuță decentă, echipată complet. Nu trebuie decat sa o mobileze cu bucuria si omenia pe care ei insisi le-au invatat in atatea luni de zile de la necunoscuti. Suntem fericiți că am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin oameni!”, a spus preotul Beregoi, de la Episcopia Husi. Conducerea unei firme din Iasi a pus la dispoziție materiale de constructii, s-au strâns bani si bunuri si fiecare din cei care au contribuit la zâmbetul larg de astăzi de pe chipul acestor copii au mai pus o pietricica in drumul lor catre Cel de Sus!

Mihaela SIMA

În articolul

Oameni care fac minuni! Bucurie pentru cinci copii si parintii lor

Citeste in continuare

StiriEst

Amenda si permisul suspendat! Masuri in cazul fetelor care au iesit pe geamul masinii

Publicat

on

De catre

Amenda si permisul suspendat! Apar primele măsuri în urma anchetei declanșate după ce două tinere teribiliste au ieșit pe geamurile unei mașini în timp ce era în mers.

Cei trei protagoniști au fost identificați de oamenii legii. Șoferul in varsta de 21 ani este din Vaslui. El a primit cinci sancțiuni contravenționale in valoare de 3915 lei si a rămas fără permis pentru o perioada de 90 zile (depasire neregulantare si circulatie pe sens opus). In plus, i- a fost ridicat de certificatul înmatriculare pentru înmatriculare suspendată. Tanarul a fost sancționat inclusiv pentru depășirea nr de pasageri (mai mult de cinci) din masina.
Fetele care calatoresc in exteriorul mașinii au 15 ani. Ele au fost amendate pentru ca nu au purtat centura de siguranță si au fost amendate cu 217 lei, fiecare. Pot achita jumătate in 15 zile. Era ziua uneia dintre ele, în ziua cu pricina.

Vă reamintim ca poliţiştii vasluieni au demarat cercetările după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare video în care se vede cum două tinere au ieşit pe geamurile unui autoturism în timp ce acesta se afla în mers. Filmarea a fost postată pe o reţea de socializare, iar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui s-au autosesizat.

“În urma apariţiei în spaţiul public a unei video-filmări efectuate pe str. Huului, din municipiul Vaslui, în care sunt prezentate două persoane care călătoresc pe geamurile unui autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, vă comunicăm faptul că la nivelul conducerii IPJ Vaslui s-a dispus efectuarea de verificări în vederea identificării persoanelor participante şi clarificarea situaţiei de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Loredana Stavăr.

În articolul

Amenda si permisul suspendat! Masuri in cazul fetelor care au iesit pe geamul masinii

Citeste in continuare

StiriEst

Alerta de inundatii la Prut! Apa a ajuns pe sosea- FOTO

Publicat

on

De catre

Alerta de inundatii la Prut! Problemele au apărut în zona comunei Fălciu, județul Vaslui. Au apărut probleme în zona digului de protecție. Probleme sunt și în zonele inundabile din dreptul localităților Bogdănești și Rânzești, din comuna Fălciu. Personalul tehnic de specialitate din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui este prezent la fața locului. Este verificată evoluția nivelurilor și debitelor de pe râul Prut, cât și starea digului de protecție. În acest moment nivelul apei a ajuns în zona inundabilă din cele două localități, Bogdănești și Rânzești. Situația este monitorizată în continuare de reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad și ai Poliției de Frontieră Vaslui. Zeci de voluntari au fost mobilizați pentru a pune saci cu nisip în calea apei. Porțiuni din drum sunt deuja inundate.

In articolul

Alerta de inundatii la Prut!

Citeste in continuare

StiriEst

VIDEO: Doua adolescente s-au urcat pe portierele masinii aflate in mers

Publicat

on

De catre

Doua adolescente din Vaslui au iesit pe geamurile masinii, urcandu-se pe portiere, circuland asa pe o distanta de peste un kilometru. Fetele erau in autoturism alaturi de doi baieti, iar in imagini se observa cum adolescentele rad, se distreaza si bat din palme, totul fiind surprins de un martor din trafic, potrivit Adevarul.

Aventura s-a desfasurat pe tot drumul de la iesirea din municipiul Vaslui, pana in centrul localitatii Gura Bustei. Reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Vaslui s-au autosesizat dupa aparitia filmuletului in mediul online. “In urma aparitiei in spatiul public a unei videofilmari efectuate pe str. Husului, din municipiul Vaslui, in care sunt prezentate doua persoane care calatoresc pe geamurile unui autoturism inmatriculat in judetul Vaslui, va comunicam faptul ca la nivelul conducerii IPJ Vaslui s-a dispus efectuarea de verificari in vederea identificarii persoanelor participante si clarificarea situatiei de fapt”, a precizat Loredana Stavar, responsabil mass-media din cadrul IPJ Vaslui.

Citeste in continuare

StiriEst

12 cazuri de COVID la Policlinica Vaslui. Patru confirmate astazi

Publicat

on

De catre

12 cazuri de COVID la Policlinica Vaslui. Dintre acestea, patru au fost confirmate astazi, iar opt zilele trecute. De asemenea, tot astazi a fost confirmat un nou caz de infectie la Barlad.

În ultimele zile aproape s-a dublat numărul pacienților internați la Spitalul Bârlad. În prezent sunt 30 de persoane confirmate, din care patru asimptomatici, trei forme ușoare, 15 forme medii, opt forme severe, din care unul este intubat și ventilat mecanic. 

Patru suspecți așteaptă rezultatele

Potrivit reprezentanților Spitalului Bârlad, în cursul zilei de joi trebuie să mai vină încă doi pacienți confirmați. De asemenea, sunt internați și patru pacienți suspecți pentru care se așteaptă rezultatul testelor. Tot la Spitalul Bârlad sunt si 105 pacienți noncovid.

11 cazuri noi de COVID intr-o singura zi. Un pacient de la dializa, confirmat pozitiv

Numai în județul Vaslui au fost înregistrate 11 noi cazuri. Este vorba despre șapte angajați ai Policlinicii Vaslui, dar și alte patru cazuri noi. Printre cazurile noi de coronavirus se află și un pacient de la Centrul dializă. Potrivit surselor stiriest.ro, numărul de îmbolnăviri de la Policlinica Vaslui a apărut în contextul în care aici ar fi avut loc o petrecere de pensionare la care au participat mai mulți angajați ai instituției. 

Este vorba despre angajați din aparatul administrativ Resurse Umane- Contabilitate. Toți urmează să fie transportați la Spitalul Bârlad pentru a fi luați în evidență, iar acolo vor decide dacă rămân sau nu în spital. “A ieșit o colegă de la Fizioterapie la pensie, s-au întâlnit mai mulți angajați, au servit ceva de mâncare (tort n.r) și o cafea”, a declarat un angajat al instituției. Atât oficialii de la Direcția de Sănătate Publică, dar și conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, susțin că deocamdată nu se impune închiderea activităţii medicale din cadrul Policlinicii Vaslui. O decizie în acest sens va fi luată în funcţie de evoluţia focarului. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est