Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Judecatorii admit ca desfranatul Onila se iubea cu popa Ursac, dar ii acuza pe preoti ca nu l-au dat pe mana organelor de ancheta

Publicat

on

Curtea de Apel Iași a făcut publică  motivarea condamnării celor trei preoti din judetul Vaslui acuzati ca l-au santajat pe fostul episcop de Husi, desfrânatul Corneliu Barladeanu. Judecatorii ieseni afirma in motivare ca preotii au lezat imaginea Bisericii Ortodoxe Romane prin faptele lor si ca ar fi trebuit sa il reclame pe fostul episcop. 

Potrivit motivarii instantei iesene, Corneliu Barladeanu apare intr-o inregistrare video mai veche, in care fostul episcop aparea in ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, actualul preot de la Deleni, Ionut Ursac.

Totul a pornit de la fostul arhimandrit Cristian Jitaru a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare, dupa ce l-a santajat pe fostul episcop pentru a fi nominalizat pentru un post de episcop vicar.

Gheorghe Damian, fost preot de caritate la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, si preotul paroh al Parohiei Valeni, Razvan Bumbu, au primit cate 3 ani de inchisoare, dupa ce i-au cerut fostului episcop porno suma de 50.000 euro, cu titlu de ajutor pentru parohii.

Judecatorii le-au mai interzis celor trei dreptul de a exercita functia de preot pe o perioada de 5 ani, potrivit minutei, disponibila pe portalul instantei.

Decizia Curtii de Apel Iasi a fost data in luna martie, dar motivarea a fost redactata zilele trecute. 

Magistratii sustin ca Onila esra terorizat de ideea ca filmele cu el si cu Ursca ar putea fi vazute de toata lumea. 

„Curtea apreciaza ca starea de temere reala in care s-a aflat persoana vatamata Onila Corneliu (numele de mirean al fostului episcop de Husi, Corneliu Barladeanu – n.red.) din cauza actiunilor celor trei inculpati este probata dincolo de orice indoiala, dovada stand consecintele concrete produse asupra persoanei sale si asupra vietii sale profesionale, aceasta fiind inlaturata din functia detinuta in ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane urmare a publicarii in mass-media a inregistrarilor compromitatoare in care se sustine ca ar aparea intretinand raporturi homosexuale. Astfel de inregistrari, fie ca sunt adevarate, fie ca reprezinta trucaje, sunt, dincolo de orice urma de dubiu, apte sa compromita iremediabil imaginea unei persoane care este monah, a depus un juramant de castitate si mai detinea si o functie publica in ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane, si sa creeze intrinsec stare de temere,aceasta indiferent daca persoana in discutie a vizionat/ascultat sau nu inregistrarile detinute de inculpatul Cristian Jitaru, cata vreme cunostea cu ce anume este amenintat”, motiveaza instanta.

Magistratii mai arata ca inregistrarile video compromitatoare (indiferent de caracterul adevarat sau nu al imaginilor redate in aceste inregistrari, aspect care, de altfel, nu are nicio relevanta din perspectiva existentei continutului constitutiv al infractiunii de santaj) “trebuiau date imediat organelor judiciare si celor din ierarhia bisericeasca pentru luarea masurilor legale„.

Santaj pentru functie

Cristian Jitaru, fost preot arhimandrit la Catedrala Episcopala Husi, cel mai inalt rang onorific bisericesc care se confera monahilor, de regula pentru merite duhovnicesti si/sau administrative deosebite, l-a santajat pe desfranat pentru o functie. Acesta a facut de altfel toate inregistrarile cu Onila si cu elevii de la seminar. Jitaru cunostea orgiile sexuale din Episcopia Husi, dar nu a alertat autoritatile. 

„Daca inculpatul ar fi fost de buna credinta si profund moral, asa cum s-ar fi cuvenit sa fie un preot, din momentul in care a intrat in posesia inregistrarilor video compromitatoare s-ar fi adresat imediat organelor judiciare si celor din ierarhia bisericeasca pentru luarea masurilor legale, nicidecum nu s-ar fi dedat unui comportament josnic, incalificabil pentru un preot, de a incerca sa obtina un avantaj nepatrimonial si patrimonial injust prin folosirea unor inregistrari compromitatoare„, motiveaza Curtea de Apel Iasi.

„Sa dea Dumnezeu sa ajung episcop!”, ofta Jitaru, in interceptarile din dosar..

„Sa dea Dumnezeu! Ca m-am saturat”, il incuraja Razvan Bumbu.

„Si tine minte, Razvane, eu am facut niste fagaduinte mari inaintea lui Dumnezeu, sa dea Dumnezeu sa ajung episcop”, era crezul lui Jitaru.

Gravitatea faptei savarsite mai este conturata si de scopul urmarit de Cristian Jitaru prin savarsirea faptei si anume obtinerea nominalizarii pentru o functie importanta in ierarhia bisericeasca, respectiv cea de episcop – vicar al Episcopiei Husilor, „desi cunostea ca nu indeplinea conditiile legale pentru a accede intr-o astfel de functie care, in plus, fusese desfiintata din organigrama episcopiei„.

20 de anii de orgii sexuale la Episcopia Husi

În iunie 2017, Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul apărea în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui. Este vorba despre preotul din Deleni, Ionut Ursac.

Un pedagog de la Seminarul Teologic din Huşi a făcut dezvăluiri şocante în scandalul fără precedent care zguduie Biserica Ortodoxă Română. Relaţiile homosexuale între preoţi şi elevi ar avea loc de 20 de ani, sub tăinuirea mai marilor Bisericii, spune Didina Branici.

Femeia acuză înalţii prelaţi că au dat-o afară, pentru că a arătat cu degetul păcatele. Între timp, episcopul de Huşi nu se arată la faţă. Preasfinţitul Corneliu nu a ţinut, ca în fiecare duminică, Sfânta Liturghie de la Episcopie, ci şi-a trimis subalternii să predice. Cu vorbe despre iertare şi îndemnuri clare: să nu judece. 

Au fost motivele pentru care pedagogul ar fi refuzat să semneze fişa postului în seminar.

Iar acuzaţiile nu se opresc aici.

Spune că a fost dată afară după ce a vorbit public despre perversiunile sexuale şi actele de violenţă care s-ar petrece între teologii de la Huşi.

Acum speră ca adevărul să iasă la iveală.

Didina Brănici, fost pedagog la Seminarul Teologic din Huşi: „Prima dată când am observat şi am constatat că asemenea scene cu perversiuni sexuale se întâmplă a fost în anul şcolar 1996-1997, la internat, apoi în cadrul mănăstirii, în incinta mănăstirii, într-o chilie.” Atunci ar fi alertat conducerea seminarului doar verbal.

Didina Brănici: „Elevi, fie de la cântăreţi, fie de la seminar, cu pe atunci profesor de muzică psaltică Costică Busuioc.” Au urmat sesizările scrise. Şi totuşi, din 1996 şi până acum, Costică Busuioc a ajuns protopop de Bacău. 

Didina Brănici: „Am fost martor ocular. Dumnezeu îmi e martor. Plus cei cinci elevi, plus cele două mame cu care am intrat in incintă, în camera lui, în miezul nopţii, când am văzut acele scene oribile, am ieşit strigând. Stareţul care era pe acelaşi culoar, a ieşit, s-a uitat, s-a îngrozit de ce a văzut, dar a rămas aşa.”

Sesizările s-au întors la Episcopia Huşilor în toţi aceşti ani. Din 2008 până azi. Într-una dintre ele, Didina vorbeşte despre relaţia pe care episcopul de Huşi ar fi avut-o cu cel despre care se spune că apare în filmuleţul care a zguduit Biserica de o lună încoace: „Ursac Mihai Ionuţ, atunci elev şi VICTIMĂ, mi-a spus despre filmare şi de planul făcut, să-l facă public, demascând fărădelegile lui Corneliu Bârlădeanu, dar n-a făcut-o.”

Mihaela SIMA

StiriEst

Un preot pentru credinciosii din Codaesti. Oamenii sunt asteptati sa se inchine la papucul Sf. Cuv. Gherasim

Publicat

on

De catre

Duminică, 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va săvârși Sfânta Liturghie în biserica localității Codăești, Protopopiatul Vaslui. Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor va hirotoni întru preot pe noul paroh al Parohiei Codăești II. Dragoș Marin va fi noul preot care va avea grijă de credincioșii din zonă. Un tânăr serios, implicat în multe activități sociale, Dragoș Marin știe să fie mereu alături de cei aflați în nevoie. 

Cu binecuvantarea Preasfințitului Episcop Ignatie, duminică va fi adus spre închinare la Codăești, papucul Sf.Cuv. Gherasim din Chefalonia, de la Parohia Vaduri, protopopiatul Barlad. Întâmplarea face ca mâine să fie chiar ziua prăznuirii acestui Sfânt. 

Datorită faptului că postul de preot paroh de la Parohia II Codăești cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinţii Ioachim şi Ana”, nu a fost ocupat nici în urma organizării a două sesiuni de concurs, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a hotărât numirea în acest post vacant a diaconului Dragoș Marin. În sprijinul acestei decizii a stat activitatea foarte intensă, desfăşurată în ultimii ani de către tânârul diacon. De asemenea, Dragoș Marin  s-a dovedit a fi un exemplu şi prin activitatea pe care o desfășoară în învățământ, el fiind un apreciat profesor de religie. Îi educă pe cei mici în spiritul valorilor creştine și este iubit de elevii săi. 

Dragoș Marin s-a născut la data de 16 august 1986. În prezent este diacon la Episcopia Husilor si profesor titular la Scoala Gimnaziala Ionel Miron Ivanesti. 

• Inscris la Master – TEORIA SI PRACTICA FORMARII RELIGIOASE (2018-2020),UAIC IASI

• Inscris la Modulul II psihopedagogic  ( 2018-2020), UAIC IASI

• Inscris la Gradul didactic I (2018-2021),UAIC IASI

• Membru al Corpului National de Experti in Management Educational

• Gradul didactic II in Invatamant ( UAIC IASI) )

• Titularizare in Invatamant  (ISJ VASLUI)

• Definitivat in Invatamant  (ISJ VASLUI )

• Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae Iasi, Sectia Pastorala

• Seminarul Teologic Liceal Sf. Ioan Iacob Dorohoi , jud. Botosani

• Scoala Generala Alexandra Nechita Vaslui

Citeste in continuare

StiriEst

Doi oameni au murit după ce un Passat şi un Corsa s-au izbit frontal (video)

Publicat

on

De catre

Primele imagini de la Bălţaţi, unde doi oameni au murit, după ce un Passat şi un Corsa sau izbit frontal, sunt cutremurătoare. Alţi doi oameni sunt răniţi, accidentul producându-se foarte aproape de locul unde acum 13 zile au murit 4 oameni, în alt impact devastator. Un VW Passat CC s-a lovit frontal, sâmbătă de dimineaţă, cu un Opel Corsa, la Bălţaţi, în Iaşi, impactul fiind năucitor. Ambele autoturisme implicate în accident au rămas cu acul kilometrajului la 140 km la oră. Doi oameni au murit, ocupanţii locurilor din faţă din Opel. Motorul VW-ului a sărit la 20 de metri de maşină, în vreme ce din Opel trei sferturi de maşină sunt pur şi simplu pulverizate. VW-ul e înmatriculat în Danemarca. BZI scrie că şoferul a scăpat aproape nevătămat şi a fost testat cu aparatul etilotest, având o alcoolemie de 0,55mg/l  alcool în aerul expirat.

Radu NEAGU

Citeste in continuare

StiriEst

Momentul când o soţie îşi surprinde soţul cu amanta, goi, în maşină, şi îi filmează (video)

Publicat

on

De catre

Momentul când o soţie din Gorj îşi surprinde soţul cu amanta, goi, în maşină, şi îi filmează a devenit viral pe Facebook. Femeia înşelată i-a cerut amantei să plece acasă dezbrăcată şi i-a luat hainele. O femeie din Gorj şi-a surprins soţul în maşină cu amanta chiar în timpul unei partide de amor. Cei doi erau dezbrăcaţi, iar nevasta înşelată i-a luat hainele amantei, în timp ce filma totul. Soţia bărbatului a dat buzna în maşina în care avea loc o scenă fierbinte, cu telefonul mobil în mână, filmând. Bărbatul a fost luat prin surprindere de soţia lui: „Mă, stai potolită. Cu cine venişi?”, o întreabă el, cu voce stinsă. „Păi de când te urmăresc eu..”, i-a răspuns nevasta. Aceasta a filmat toată acţiunea de demascare a infidelităţii soţului său şi i-a luat hainele amantei. Nevasta geloasă a ameninţat-o că va merge să i le arate, împreună cu filmarea, soţului acesteia şi şefilor ei, la „spital”.  

„Dă-mi, fată, hainele încoace!”, i-a cerut amanta. „Nu-ţi dau nimic. Mergi cu mine în pielea goală.”, i-a răspuns nevasta înşelată.

Citeste in continuare

StiriEst

Grav accident la Negresti! Doi oameni raniti dupa ce o masina s-a rasturnat

Publicat

on

De catre

Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui intervine în localitatea, drumul spre Frenciugi (în apropiere de releu) la un accident rutier în care este implicat un autoturism marca Opel și două persoane. Autoturismul s-a răsturnat pe un drum în pantă, atât soferul, cât și pasager din dreapta fiind răniți. Au fost alocate și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. Pasagerul primește îngrijiri medicale, iar pompierii îl caută pe șofer. Martorii accidentului spun că șoferul era lovit destul de puternic… Acțiunea este în dinamică.

Citeste in continuare

StiriEst

Trei taţi din Piatra Neamţ au făcut cu lavabilă o trecere de pietoni, pe o stradă din oraş, şi au ajuns la Poliţie

Publicat

on

De catre

Trei taţi din Piatra Neamţ au făcut o trecere de pietoni pe o stradă din oraş şi au ajuns la Poliţie. Cei trei s-au săturat să îşi vadă copiii puşi în pericol pentru că nu au un loc de traversare, aşa că au rezolvat singuri problema.

Deoarece în zona cartierului 1 Mai – Gara Veche din Piatra Neamţ nu sunt treceri pentru pietoni, câțiva părinți au luat decizia de a rezolva problema, pentru a da posibilitatea copiilor să traverseze în drum spre școală. Aşa că la lăsarea întunericului au desenat pe asfalt o zebră.

Trecerea, însă, va fi desființată imediat, întrucât este realizată cu vopsea lavabilă, nu respectă dimensiunile și, nu în ultimul rând, este făcută ilegal. La fața locului au fost deja Poliția și Criminalistica, au fotografiat, au efectuat măsurătorile necesare urmând a fi deschis un dosar penal.

Polițiștii rutieri au identificat trei bărbați din Piatra Neamț, bănuiți că ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe o stradă din municipiu. Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor, scrie Ziar Piatra Neamţ.

„La data de 16 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au marcat o trecere pentru pietoni pe o stradă din Piatra Neamț. Din cercetări a reieșit faptul că, persoane necunoscute ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe strada Gara Veche din Piatra Neamț, fără a deține autorizație emisă de autoritățile competente. De asemenea, la fața locului au fost solicitați și lucrători ai unei societăți de prestări servicii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamț, care au șters marcajul.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii rutieri au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani, din Piatra Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor implicați.”, este comunicatul Poliţiei nemţene.

Adriana ADAM

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est