CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Noi sancțiuni pentru șoferi. Persoanele care fac LIVE la volan rămân fără permis

Publicat

on

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de luni un proiect de ordonanţă de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduc noi sancţiuni.

Astfel, potrivit notei de fundamentare, prin actul normativ se propune: “interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”. De asemenea, se reglementează sancţiunea “cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (aceeaşi ca la conducătorii de autovehicule) şi pentru conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru săvârşirea contravenţiei ‘ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, a telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Totodată, se introduce “noua sancţiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenţiei indicate”.

Proiectul de act normativ propune şi “un mecanism mai aspru de sancţionare, raportat la pericolul social al faptei, în situaţia în care utilizarea telefonului mobil, precum şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, în acest caz aplicându-se sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”.

StiriEst

Ploile au distrus portiuni din asfaltul de pe Drumul strategic- FOTO

Publicat

on

De catre

Drumului strategic Bârlad-Codăești, cale de acces care este modernizata prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost deja distrus de ploile din ultimele zile. Pe primul tronson au fost asfaltati deja 6 km, iar pe tronsonul 2 s-a turnat asflat pe primii 4 km, începând de la intersecția cu Zăpodeni și până la intersecția din dreptul Primăriei Bălteni. Problema este ca marginile asfaltului s-au rupt deja. Probleme sunt inclusiv la iesirea din Balteni spre gara. Mai multi cetateni au postat pe retelele de socializare imagini cu drumul afectat de ploi la scurt timp dupa asfaltare. Constructorul sustine ca stricaciunile aparute la asflatul abia turnat se datoreaza ploilor din ultima perioada si ca totul va fi refacut. “Având in vedere cantitățile mari de precipitații care au căzut in ultimile doua săptămâni asupra judetului nostru, cantități care s-au transformat ulterior in viituri extrem de puternice, anumite porțiuni din Lotul 2 al Drumului Strategic au fost afectate. Am organizat o comisie care in cursul zilei de joi a analizat toate pagubele existente iar începând de săptămâna viitoare începem sa remediem tot ceea ce a fost distrusPentru ca aici este vorba de forta majora, asiguram beneficiarul ca lucrarea va fi remediata la cel mai înalt nivel, astfel încât calitatea drumului sa fie cea pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat Eduard Popica, managerul Transmir-Soragmin. Lotul 2 de drum strategic pornește de la Poienești, trece prin Laza și Bălteni, oprindu-se la granița cu comuna Ștefan cel Mare. Întregul proiect are o valoare de 222 de milioane de lei și este finanțat de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Proiectul cuprinde patru artere județene, respectiv DJ 245, DJ 245M, DJ 247 și DJ 246, și va deservi aproape 40.000 de oameni din 11 comune. Pe lângă modernizarea efectivă a șoselei, investiția mai cuprinde reabilitarea a 23,4 km de trotuare, construirea a 1,7 km piste de biciclete și 24 de stații de autobuz. De asemenea, vor fi amenajate toate intersecțiile cu drumurile clasificate, inclusiv prin iluminarea lor cu sisteme pe bază de panouri solare. Va fi modernizată și trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Bălteni. Întreaga investiție ar trebui finalizată în anul 2022. 

Citeste in continuare

StiriEst

Primaria Husi someaza mortii si persoanele care nu locuiesc in oras sa plateasca taxa pe gunoi- FOTO

Publicat

on

De catre

Situație bizară la Huși, acolo unde primăria a trimis notificări pentru plata taxei de salibrizare unor persoane decedate în urmă cu 30 de ani. Rudele celor decedați au avut un  șoc în momentul în care s-au trezit cu somațiile acasă. Cetățenii consideră gestul Primăriei Huși drept o bătaie de joc la adresa lor. “Mama mea Bîrsă Ileana a primit o notificare pe numele tatălui meu Bîrsă Mihai, decedat în 5 octombrie 1990, că are de plată 262 lei, taxa de salubrizare pentru anul 2020, pentru 2 persoane, cu toate că la imobilul din strada Căpitan Ianculescu nr. 15 figurează o singură persoană.  În  convorbirea telefonică avută cu funcționara care se ocupă de acest serviciu mi s-a comunicat că trebuie depusă la primarie copie după certificatul de deces al tatălui meu în condițiile în care primăria are baza de dată de evidență a populației și care poate fi consultată, înainte de a trimite astfel de comunicări, dar este probalil, prea obositor pentru funcționarii primăriei să facă acest lucru și mai bine pun oamenii bătrâni pe dumuri”, a declarat pentru STIRIEST.RO Mihaela Asaftei. Femeia mai susține că “în condițiile în care se dorește digitalizarea administrației publice, Primăria Huși nu are bunul simț și puțin respect față de cetățeni să consulte baza de date pentru a vedea măcar cine trăiește și cine e mort! Nu mai spun că printr-o hotărâre Consiliul Local a hotârât să se stabilescă din oficiu taxa de salubrizare pentru două persoane, urmând ca pe urmă oamenii să bată drumurile la primărie cu acte care să dovedească că sunt morți”. 

Oameni puși pe drumuri și obligați să plătească servicii de care nu beneficiază

La Primăria Huși există un formular pentru declaratie de impunere pentru taxa de salubrizare in care declari pe propria raspundere sub incidenta Codului penal privind falsul in declaratie cate persoane locuiesc in imobil. “Avand in vedere ca tatal meu Birsa Mihai este decedat din 1990, iar mama mea Birsa Ileana are domiciliul in Husi, dar locuieste din anul 2005 in comuna Botesti, declaratia a fost completata pe propria raspundere cu zero persoane. Functionarii Primariei Husi nu vor sa accepte scutirea de la plata taxei de salubritate considerand ca daca ai dimiciliul in Husi nu conteaza unde ai resedinta, trebuie sa platesti o taxa pentru un serviciu de care nu beneficiezi”, mai spune Mihaela Asaftei. 

Citeste in continuare

StiriEst

USR-PLUS, PNL si PSD si-au anuntat candidatii pentru Consiliul Judetean

Publicat

on

De catre

Preşedintele USR Vaslui, deputatul Mihai Botez, şi liderul judeţean al PLUS, Marcel Lăudatu, au semnat, vineri, un protocol de colaborare între cele două formaţiuni politice în perspectiva alegerilor locale.

Liderul USR Vaslui şi-a anunţat, totodată, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, afirmând că noua alianţă reprezintă o alternativă la actualele formaţiuni politice.

‘În perioada următoare, până pe 27 septembrie, vom încerca să vă convingem că noi suntem opţiunea, alternativa viabilă, pe care să o votaţi, la ce am avut până acum, şi la modul în care a fost condus judeţul. De ce candidez? Candidez pentru o viziune. Acea viziune este că îmi doresc şi cred că putem să trăim decent la noi acasă, alături de familie, alături de prieteni. Asta trebuie să se întâmple în următorii ani. (…) Pentru asta o să lucrăm împreună şi o să venim cu nişte măsuri concrete. Suntem de acord şi unii, şi alţii, şi USR şi PLUS că principala frână în calea dezvoltării judeţului este politizarea excesivă, asta face ca judeţul să meargă cu frâna trasă şi acesta este principalul motiv pentru care nu reuşim să progresăm’, a afirmat Botez, într-o conferinţă de presă. El a susţinut că alianţa USR-PLUS va avea o campanie electorală ‘energică’ în mediul online şi, în acelaşi timp reprezentanţii celor două formaţiuni vor merge în teren pentru a se întâlni cu oamenii, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă impuse de criza sanitară Botez a afirmat, de asemenea, că se consideră o alternativă viabilă la candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, care este Dumitru Buzatu, dar a spus că, în cazul în care nu va reuşi să câştige, şi-ar dori măcar ca judeţul să nu mai fie condus de PSD.

‘Focusul meu este, în acest moment, pe alegerile locale care vor veni şi tot ce trebuie să facem este ca, după aceste alegeri, PSD-ul să nu mai guverneze judeţul. Mergem în această luptă cu gândul de a câştiga. Avem filiale în aproape tot judeţul, avem oameni care ne susţin şi mergem cu gândul de a câştiga. USR nu a mai trecut printr-un scrutin de alegeri locale. Am avut alegeri parlamentare, europarlamentare şi alegeri prezidenţiale şi rezultatele s-au tot schimbat. Filiala la nivel judeţ, de la 12 oameni, a crescut, suntem peste 700 de membri, împreună cu cei de la PLUS trecem de 1.000 de membrii şi vrem să mergem la victorie’, a menţionat Mihai Botez. Liderul USR Vaslui a anunţat că cele două partide vor avea candidaţi comuni pentru primăriile din judeţ.

Nelu Tataru: “Marius Arcaleanu va fi candidatul PNL la CJ Vaslui”

Si Partidul National Liberal si-a stabilit candidatul pentru sefia CJ Vaslui. Potrivit presedintelui Nelu Tataru, acesta a fost desemnatt in baza unor sondaje si astfel s-a tinut cont de dorinta alegatorilor din judetul Vaslui. Astfel, daca multi se asteptau ca pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Vaslui sa candideze chiar presedintele PNL, Nelu Tataru anunta ca nu va candida pentru nicio functie la alegerile locale din judet. “Nu voi candida pentru nicio functie la alegerile locale din judetul Vaslui. Candidatii pentru Consiliul Judetean si pentru primarii au fost desemnati in urma unor sondaje pe care PNL le-a facut la nivel de judet. La Consiliul Judetean va candida Marius Arcaleanu”, a declarat presedintele PNL Vaslui, Nelu Tataru. Principalul contracandidat al lui Marius Arcaleanu va fi actualul presedinte al Consiliului Judetean, social democratul Dumitru Buzatu. Presedintele PSD va candida astfel pentru al treilea mandat de sef la judet. 

Citeste in continuare

StiriEst

Cum a ajuns coronavirusul in Romania. Studiul romanesc in ce priveste Covid-19

Publicat

on

De catre

O echipă de cercetare MedLife a studiat virusul SARS-CoV-2, ajungând la concluzia că tulpina care a ajuns în România a venit din Wuhan, și că, în acest moment, e foarte puțin probabil ca pacienții care au avut Covid-19 să se poată reinfecta.

Studiul a avut ca scop analizarea întregului genom al virusului SARS-CoV-2 care circulă în România. Cercetarea a fost derulată integral cu resurse umane și operaționale locale și a implicat secvențierea genoamelor virusului din diferite regiuni geografice ale țării, atât de la pacienți asimptomatici, cât și simptomatici. Au fost secvențiate 53 de probe provenite din 7 orașe: București, Galați, Slatina, Suceava, Cluj, Focșani și Tulcea, potrivit unui comunicat al MedLife.

Nu e o teorie a conspirației, virusul care circulă în România provine cu certitudine din Wuhan

Cercetătorii MedLife au constatat că originea virusului SARS-CoV-2 care circulă pe teritoriul României se află în Wuhan, virusul din România având identitate de secvență de 99,97% cu virusul original identificat în China (în medie au fost identificate 9 mutații per genom, numărul maxim fiind de 13). În plus, potrivit echipei de cercetare, noul coronavirus a ajuns în România în urma răspândirii virusului din China trecând prin Europa.

De altfel, datele analizate arată că mutațiile detectate la virusurile secvențiate de către echipa de lucru din România sunt similare cu cele identificate cel mai frecvent în Marea Britanie. Cu toate acestea, nu se poate afirma cu certitudine faptul că virusul a fost adus cu precădere din această zonă, întrucât mutațiile identificate se găsesc și în alte tări din Europa.

“Echipele de cercetare depun eforturi uriașe la nivel global pentru secvențierea tulpinilor de SARS-CoV-2. Acest proces este foarte important pentru identificarea originii virusului, a surselor de proveniență ale epidemiilor din diferite regiuni și a dinamicii transmiterii intra și intercomunitare. Înțelegerea modului de răspândire este esențială pentru lupta pe care o ducem cu toții împotriva acestui virus. Mai mult, secvențirea genomului ar putea ajuta mult la dezvoltarea tratamentelor și a vaccinurilor viitoare. Pentru acest studiu a fost folosită metoda de secvențiere dezvoltată de CDC (Centers for Disease Control) din Statele Unite, fiind o metodă care permite secvențierea completă a genomului viral”, a spus biologul Dumitru Jardan, doctor în științe medicale, coordonator științific al studiului.

Cum s-a răspândit virusul în România

Echipa de cercetare a evaluat în cadrul studiului și modalitatea de răspândire a virusului pe teritoriul țării, iar datele analizate atestă că transmiterea noului coronavirus s-a făcut în cea mai mare parte local.

“Pe lotul nostru de studiu s-a observat că în fiecare focar diversitatea genetică a virusurilor este relativ mică, fiind detectate diferențe notabile mai degrabă între focare, ceea ce înseamnă că în fiecare focar au fost puțini oameni care au adus virusul din afara țării, transmiterea virusului fiind în mare parte intracomunitară. Acest lucru se datorează, probabil, și restricțiilor de circulație impuse în această perioadă”, a mai spus biologul Dumitru Jardan.

E foarte puțin probabil ca pacienții care au avut Covid-19 să se poată reinfecta

În cadrul aceluiași studiu s-a pus un accent important pe mutațiile genei S, mutațiile careia se presupune ca ar permite virusului să infecteze oamenii care au trecut deja prin boală. Astfel, mutațiile identificate la pacienții din România arată că este puțin probabil ca virusul să poată reinfecta pacienții vindecați, se mai arată în comunicat.

“Gena S este cea mai importantă genă pentru infecțiozitatea virusului întrucât codifică o proteină ce se leagă direct de receptorul de pe suprafața celulelor umane, aceasta fiind deseori ținta unui răspuns imun antiviral. Mutațiile identificate de echipa noastră la nivelul genei S nu susțin teoria legată de faptul că virusul ar fi capabil de reinfecție. În viitor însă situația s-ar putea modifica. Cercetătorii la nivel mondial studiază îndeaproape modificările care apar la nivelul acestei gene pentru a identifica din timp dacă virusul a suferit această mutație, aceasta fiind cea care ar putea totuși duce la o reinfecție”, a mai spus biologul Dumitru Jardan.

Nu în ultimul rând, secvențierea genomului pentru acest virus a permis verificarea metodei de detectare a virusului SARS-CoV-2 folosită în Sistemul Medical MedLife. Metoda utilizată la pacient se bazează pe identificarea unor secvențe din genomul virusurilor, iar mutațiile care pot apărea în aceste secvențe interferă cu funcționarea testului. Echipa de studiu a arătat că mutațiile identificate la pacienții din România nu interferă cu metoda folosită. În consecință, a fost validat faptul că virusul nu a suferit mutații care să îl facă mai greu detectabil.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că sunt mai multe tulpini ale noului coronavirus în circulaţie.

“Orice virus în evoluţia lui suferă mutaţii, la fel cum suferă şi modificări de patologie. Suntem într-un context în care nu avem un virus stabil. Sunt mai multe tulpini în circulaţie. Avem mai multe fenotipuri, am avut mai multe clustere în diferite ţări, noi ne adaptăm la evoluţie, la simptomatologie şi tratăm ca atare”, a arătat Tătaru, într-o declaraţie acordată presei, după o vizită în Gorj.

Curba infectărilor în România va continua să crească

Potrivit rezultatelor studiului, în următoarea perioadă curba infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 în România va continua să crească. 

“Considerăm că mediul de afaceri, cu precădere marii angajatori, și administrațiile publice centrale și locale trebuie sa privească cu mare precauție relaxarea suplimentară a restricțiilor ce previn răspândirea bolii. Cu siguranță o eventuală creștere a numărului de testări și o adâncire a anchetelor epidemiologice va duce la identificarea unui număr mai mare al cazurilor respectiv la stingerea graduală a răspândirii comunitare. Există și o responsabilitate importantă a cetățenilor, a fiecărui individ, care ține de educație și de maturitatea socială. Avem o mare șansă ca țară să ieșim cu fruntea sus din lupta cu acest flagel”, a declarat Mihai Marcu Președinte și CEO MedLife Group.

Citeste in continuare

StiriEst

12 pacienti cu COVID la Spitalul Barlad! Opt cazuri noi, doi au forme severe, unul e ventilat mecanic

Publicat

on

De catre

La aceasta dată la Spitalul de Urgență Bârlad sunt internați 12 pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre aceștia, unul  este asimptomatic, trei au forme ușoare, cinci forme medii, doi cu forme severe si un pacient ventilat mecanic. În ultimele două săptămâni s-au efectuat 650 de teste COVID, aici nefiind incluse testele efectuate la cerere cu plată. De asemenea, în ultimele zile, județul Vaslui înregistrează opt cazuri noi de coronavirus, dar și 12 pacienți suspecți. Aceștia din urmă aveau temperatură, li s-au prelevat probe și se așteaptă acum rezultatul testelor. Tot la Spitalul Bârlad sunt și 81 de pacienți non covid. Din  ele opt cazuri noi, trei sunt din Bârlad, doi din Dumești, doi din Băcani și unul din Puiești. De la începutul pandemiei, în județul Vaslui au fost confirmate 170 de cazuri. Aproximativ 140 au fost declarate vindecate, iar 20 de oameni au murit. În carantină în centre se mai afla o singură persoană, iar în carantina la domiciliu nicio persoană. Sunt izolați la domiciliu 72 de contacti ai persoanelor confirmate cu coronavirus.

Citeste in continuare

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est