StiriEst
Suceava: Primăria solicită Ministerului Culturii bani pentru finalizarea picturii Catedralei

Municipalitatea a solicitat de la Departamentul de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii sprijin financiar pentru pictura Catedralei Suceava, a doua ca mărime din ţară, a declarat presei, astăzi, primarul Ion Lungu.
El a precizat că lucrările de pictură în tehnică fresco ale Catedralei ‘Naşterea Domnului’ din Suceava au demarat în cursul anului trecut şi speră să poată beneficia de o alocaţie financiară din partea Ministerului Culturii.
Lungu a spus că a alocat bani pentru realizarea acestei picturi şi anul trecut, în 2019 alocând tot în acest scop, din bugetul municipalităţii, suma de 500.000 de lei, dar costurile sunt mult mai mari şi este nevoie de ajutor financiar din alte surse.
Potrivit primarului, în condiţiile în care nu s-ar găsi un sprijin financiar substanţial, lucrările de pictură s-ar finaliza în aproximativ 10-15 ani.
Lucrările la Catedrala ”Naşterea Domnului” din Suceava au demarat în 1991, fiind sistate temporar în mai multe rânduri din lipsă de bani.
Sursa principală de finanţare a fost bugetul local al Primăriei Suceava, dar au existat şi donaţii din partea unor oameni de afaceri, unul dintre cei mai importanţi finanţatori privaţi fiind George Becali. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Spitalul din Huși, incompetență dusă la extrem. Nu sunt bani pentru bolnavi, dar se gasesc pentru salariile unor trantori
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Colonelul Oloeriu se plânge de problemele ISU Vaslui, dar cine le-a creat?
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Popa Păhărel, combinator de duzină, prins cu mâna în borcanul cu miere- BURSA Zvonurilor
-
StiriEstcu 4 săptămâni in urma
Grav accident de circulație în Huși! Pieton, în stare gravă, după ce a fost lovit de o mașină FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cod Galben de ger în Vaslui: Prefectul cere măsuri urgente pentru protejarea populației
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se fac numirile de prefecți și subprefecți. Habarnistul Mihai Barbu așteaptă umil la ușa lui Predoiu ca să-l impună pe Arcăleanu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Trifan vrea drumuri strategice, dar nu are bani nici de cofinanțare– jaful din instituțiile publice înghite milioane
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tristețe la Spitalul Județean de Urgență Vaslui: A încetat din viață asistentul medical Prisecariu Maria