StiriEst
Buzatu il acuza pe Iohannis ca vrea sa aduca PNL si USR la guvernare

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, după afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora nu acceptă propunerile de remaniere a Guvernului, că preşedintele a avut un discurs ‘demagogic’, prin care a arătat că scopul său este acela de a aduce PNL şi USR la guvernare.
‘Afirmaţiile preşedintelui Iohannis se înscriu în linia de până acum şi iată că, din cauza conjuncturii actuale, şeful statului are ocazia să atingă nivelul cel mai înalt al acestui discurs demagogic. Situaţia internă i-a dat ocazia să respingă propunerile de remaniere fără nicio justificare, utilizând doar nişte formule generale şi sperând că astfel îşi va atinge ţelul, acela de a aduce PNL şi USR la guvernare. Vom vedea ce pot face aceste două partide pentru concetăţenii lor. Eu prevăd că vin zile austere pentru români şi cred că lucrurile acestea nu vor întârzia foarte mult’, a declarat Dumitru Buzatu. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că nu acceptă nicio propunere de remaniere a Guvernului şi a afirmat că Executivul are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, solicitând ca această procedură să fie declanşată.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră