StiriEst
Barbat rupt cu bătaia de un altul, în Iaşi, sub privirile îngrozite ale copiilor lor. Cei mici au început să plângă și să ţipe (Video)
Scene violente filmate într-un cartier din Iaşi. Doi tineri s-au luat la bătaie în faţa blocului, după ce copiii lor ar fi avut o dispută în parc. Agresiunea a avut loc chiar sub privirile celor mici.
Bătaie ca în ringul de box, între doi părinţi, în Iaşi. Doi copii au rămas cu traume după ce au văzut cum tatăl lor este lovit cu sălbăticie şi călcat în picioare.
S-a întâmplat, vineri, la orele amiezii, atunci când doi copii de 9 şi 11 ani au mers într-un parc de joacă din apropierea blocului unde locuiesc şi au început să se dea cu leagănul. Un alt copil, mai mare, a început să se certe cu cei doi, moment în care micuţii şi-au sunat pe tatăl.
După ce a fost mustrat, copilul mai mare şi-a chemat şi el tatăl, care l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe părintele celor doi copii. Bătaia, filmată de un martor, avut loc chiar sub privirile micuţilor, care început să ţipe de groază.
Sâmbătă, tatăl violent s-a ales cu dosar penal şi a fost reţinut de anchetatori pentru 24 de ore. Ieri, însă, judecătorii au decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei 1 Iaşi au identificat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice cât şi lovirea sau alte violenţe. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că, la data de 30 august, bărbatul de 34 de ani, în timp ce se afla pe o alee din faţa unui bloc din municipiul Iaşi, l-ar fi agresat cu pumnii şi picioarele pe un alt bărbat de 45 de ani, de faţă fiind şi alte persoane.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 31 august, acesta a fost reţinut de către poliţişti în baza unei ordonanţe, pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul Poliţiei Iaşi”, au precizat reprezentanţii Poliţiei, potrivit ZDI.
Individul nu este la prima abatere de acest fel. În trecut a atacat un şofer, după un incident în trafic, puverizându-i în ochi spray lacrimogen.
Cristian AVRAMESCU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră