Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Votanții PSD! Sute de asistaţi social au ‘investit’ banii la păcănele şi la pariuri

Publicat

in

Peste 200 de persoane din Botoşani care primeau ajutor social trebuie să înapoieze o parte din banii primiţi, după ce au câştigat la păcănele şi la pariuri. În urmă cu o lună, Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Botoşani a solicitat Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Botoşani să verifice peste 200 de dosare ale unor botoşăneni care primeau ajutor social. Autorităţilea aveau suspiciuni că asistaţii social au realizat venituri din câştiguri la jocuri de noroc, respectiv păcănele sau pariuri. În urma controalelor, inspectorii au identificat 218 persoane care încasau ajutor social şi care au câştigat 55.989 lei la păcănele şi la pariuri, câştiguri ce nu au fost declarate.

“S-au făcut verificări încrucişate şi trebuie să recuperăm aceste sume, lucru pe care-l vom face în perioada următoare. Cu această ocazie, am transmis celor care sunt în situaţie de risc social să ia în calcul şi să declare toate sumele. Sunt contrariat că aceste persoane sunt în situaţia de a primi ajutor de la stat, dar pe de altă parte sunt fericiţii câştigători ai unor venituri din jocuri de noroc, care presupun tot felul de activităţi la aceste case de pariuri”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei pentru monitorulbt.ro.

Drept urmare, asistaţii social trebuie să înapoieze banii primiţi, dar şi să achite impozit pentru sumele câştigate la păcănele şi la pariuri.

Roxana DURLEA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.