StiriEst
Poliţist local prins băut la volanul maşinii de serviciu a fost dat afara

Un poliţist de la Locală, din Iaşi, în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de la Rutieră l-au prins băut, la volanul maşinii de serviciu. În urma verificării, aparatul a arătat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele poliţistului fiind deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. “În data de 8 septembrie, poliţistul local Z.A., planificat în serviciul schimbul unu, interval orar 06 – 14, a plecat în teren fără a mai participa la şedinţa de instruire condusă de către şeful de serviciu desemnat la comandă. Existând suspiciunea că poliţistul local ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea Poliţiei Locale Iaşi a solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier Iaşi pentru testarea cu alcooltestul.
În urma controlului a rezultat o concetraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Menţionăm că poliţistul local a fost cercetat de două ori în cadrul comisiei de disciplină din cadrul instituţiei, iar în ultima cauză, membrii comisiei au propus destituirea din funcţia publică“, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Iaşi.
Radu NEAGU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră