StiriEst
Elevii de 10 ai Vasluiului au fost premiati
Astăzi, subprefectul Mircea Gologan a participat la festivitatea de premiere a celor 9 elevi din județul Vaslui care au obținut media 10 la examenele naționale.
6 dintre ei au obținut media maximă la Evaluare Națională, iar 3-la Bacalaureat.
”Am emoții, fiindcă mă aflu printre elevii de elită ai județului Vaslui. Sincere felicitări pentru performanțele obținute. Așa cum am mai spus, toți trebuie să le mulțumim profesorilor, pentru că voi veți ajunge, având deja un trend ascendent și o plecare foarte bună, aș cum și noi am ajuns datorită profesorilor, întotdeauna trebuie să mulțumim celor care ne-au învățat. Indiferent ce se va întâmpla, cadrele didactice, începând de la educatoare și învățători și terminând cu profesorii din clasa a XII-a, ne formează și ne influențează viitorul! Vă felicit! Să fiți sănătoși! Succes în continuare și să ne faceți mândri tot timpul că de la Vaslui pleacă dintotdeauna copii bine pregătiți. Dacă se va putea, vă rugăm să vă întoarceți acasă și să ne ajutați să dezvoltăm acest județ”, a declarat subprefectul Mircea Gologan.
Cei 9 elevi premiați de către Ministerul Educației Naționale sunt: Andrei R. Bogdan – Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad; Bejenaru C. Ioana – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui; Caranfil O.D. Teodora – Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad; Corlaţan G. Briana Elena – Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui; Flueraş G. Elena Ramona – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui; Prodea A. Cosmin Ioan – Colegiul Naţional „Cuza Vodă” Huşi (Media 10 la Evalaurea Națională);
Agafiţei M. Ştefana Andreea – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui; Bordeianu Ş. Andrei – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui; Olăreanu C. Alina Mihaela – Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (Media 10 la Bacalauareat).
Elevii cu 10 la Evaluare au primit câte 1.000 lei, iar cei cu 10 la Bacalaureat au primit câte 3.000 lei.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad






