Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un poliţist a cedat tentaţiei şi a furat 2.000 de pachete din ţigările confiscate de la contrabandişti

Publicat

in

Patima tutunului l-a făcut să fure pe un poliţist din Botoşani, care, timp de un an de zile, ar fi sustras peste 2.000 de pachete de ţigări, de diferite mărci, confiscate de la diferiţi contrabandişti. Poliţistul era tehnician criminalist în cadrul I.P.J. Botoşani, cu atribuţii de gestionar al capturilor de ţigări confiscate de colegii săi. “Inculpatul, în perioada 2017 – 2018 (la intervale de una – două zile, fără a putea fi stabilit cu exactitate numărul actelor materiale), în calitate de polițist, având funcţia de agent tehnician criminalist în cadrul I.P.J. Botoşani, cu atribuţii de gestionar, și-a însușit și folosit, în interes personal, mai multe mijloace de probă aflate în gestiunea sa, respectiv 1.500 de pachete de țigări care făceau obiectul unui dosar penal aflat în lucru la structura de investigare a infracțiunilor de criminalitate economică, precum și alte 519 pachete de țigări de diferite mărci, ce făceau obiectul unui alt dosar penal aflat în lucru la structura de poliție rutieră. fapte ce echivalează, în același timp cu deținerea acestor bunuri, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din fapte de contrabandă cu țigarete. Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat a fost calculată la suma de 22.682 de lei, precum şi 1.000 de lei ce face obiectul unui dosar penal privind fapte de corupție, aflat în lucru tot la structura de investigare a infracțiunilor de criminalitate economică”, anunţă DGA. 

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.