StiriEst
Un băiat şi o fată au sunat la 112, au ţipat şi au închis. Unde au fost găsiţi

Doi elevi – o fată şi un băiat – au sunat la 112, în timpul unei pauze la şcoală. După ce băiatul a format numărul de apel, fata a strigat după ajutor, apoi au închis. După primirea apelului, 20 de poliţiştii s-au mobilizat să-i găsească. Cei de la dispecerat au încercat să sune din nou pentru a cere lămuriri, însă adolescenţii nu au mai răspuns la telefon.
Poliţiştii au aflat că cei doi au sunat de la Colegiul Tehnic „I.C. Ştefănescu”.
În urma cercetărilor desfăşurate au fost identificaţi un minor de 16 ani şi o minoră de 15 ani, care au declarat că, în timp ce s-ar fi aflat în pauză la şcoală, el ar fi apelat din greşeală numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, iar ea ar fi strigat după ajutor, însă când ar fi observat apelul în desfăşurare, ar fi închis convorbirea. „S-a stabilit faptul că minora nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţată tatălui său”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 250 de lei fiecare pentru apel fals la 112.
sursa: ziaruldeiasi.ro
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră