Conecteaza-te cu noi

StiriEst

PS Ignatie: „Biserica este locul în care suntem chemaţi să ne asumăm un alt mod de viaţă decât cel al lumii de astăzi”!

Publicat

on

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” a Parohiei Puieşti Târg, Protopopiatul Bârlad.

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele protopop Vasile Lăiu.

După slujba de resfinţire, Părintele Episcop Ignatie a vorbit celor prezenţi despre locul pe care trebuie să îl ocupe Biserica în viaţa personală:

„Biserica pe care tocmai am sfinţit-o este cea care ne va ajuta, pe fiecare, să ne nevoim pentru îndumnezeirea noastră. Orice biserică sfinţită este locul în care Îl întâlnim pe Domnul.

Fiecare pericopă evanghelică ne transmite ce înseamnă, pentru noi, Biserica.

Biserica nu este numai un loc în care ne întâlnim duminica, după o săptămână de lucru.

Este locul în care suntem chemaţi să ne asumăm un alt mod de viaţă decât cel al lumii de astăzi, modul de viaţă în Hristos, modul de viaţă evanghelic.

Acest lucru îl facem ori de câte ori venim la biserică. Nu este foarte simplu, mai ales în lumea aceasta, în care toate valorile sunt inversate şi există o degringoladă din punct de vedere moral, duhovnicesc.

O biserică sfinţită este un reper, o bornă în drumul nostru de aprofundare a credinţei noastre”.

Totodată, Preasfinţia Sa a explicat semnificaţiile pasajelor evanghelice ce alcătuiesc slujba de târnosire a unei biserici:

„Prima pericopă evanghelică ne vorbeşte despre ceea ce Domnul i-a descoperit Sfântului Apostol Petru, anume că Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.

Acest lucru învăţăm în Biserică, să Îl înţelegem şi să ni-L asumăm, în adâncul inimii noastre, pe Hristos, aşa cum este El, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.

În a doua pericopă evanghelică ni se vorbeşte despre Marta şi Maria. Maria este cea care stătea şi asculta cuvântul lui Hristos în stare de smerenie, de disponibilitate lăuntrică.

Aşa suntem chemaţi şi noi, când venim la biserică, să avem inima deschisă şi mintea disponibilă de a primi cuvântul lui Hristos, pe care aici îl descoperim în autenticitatea lui şi în fidelitatea cu care Hristos l-a rostit.

A treia pericopă evanghelică este cea în care ni se vorbeşte de Hristos ca Păstor. Suntem chemaţi să recunoaştem glasul Lui.

Cum putem ajunge să recunoaştem glasul Celui pe care suntem chemaţi să Îl iubim? Prin Sfânta Împărtăşanie!

Trupul şi Sângele lui Hristos înlesnesc această capacitate duhovnicească de a-L recunoaşte pe Hristos, oriunde în lumea aceasta, şi de a-L propovădui.

Ori de câte ori păşim pragul unei biserici, să avem adâncită în inima noastră dorinţa de a ne schimba.

Când intrăm în biserică, să îi promitem Domnului că vrem să ne schimbăm, că vrem să aprindem o candelă în inima noastră, prin rugăciune, prin liniştea pe care o căutăm şi prin dorinţa de a-L primi pe Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie”.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, oficiată de cei doi ierarhi pe o scenă amplasată în apropierea locaşului de cult.

Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a explicat principalele învăţături ce se desprind din relatarea Pescuirii minunate:

„Din cuprinsul Evangheliei de astăzi învăţăm multe lucruri dătătoare de speranţă.

Învăţăm că avem nevoie să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos, Care este pretutindeni prezent, în fiecare localitate, în sfânta biserică.

Avem nevoie să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos, Care ne caută pe drumurile acestei vieţi. Drumurile noastre trebuie să se apropie de El, căci a spus despre Sine că este „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Învăţăm să avem smerenia Sfântului Apostol Petru şi a tovarăşilor lui, care, după o noapte întreagă de trudă, nu au deznădăjduit. Starea lor s-a prefăcut în bucurie duhovnicească prin întâlnirea cu Hristos şi prin pescuirea minunată la care au fost părtaşi.

Ne străduim, în multe chipuri, să facem ceva bun pentru viaţa noastră. Ni se pare şi nouă că, parcă, nu avem niciun spor, niciun folos duhovnicesc.

Spunem, de multe ori, ca şi Petru: „Doamne, toată noaptea ne-am străduit şi nu am adunat nimic folositor pentru viaţa şi sufletul nostru!”

Ar trebui să auzim îndemnul lui Hristos: „mână la adânc”, ca să putem primi binecuvântare dumnezeiască.

Cel care lucrează în viaţa noastră este harul Sfântului Duh, trimis nouă de la Tatăl, prin Fiul. El ne întăreşte credinţa, ne fortifică dragostea şi ne dă aripi ale speranţei, că Dumnezeu se va milostivi spre noi.

Credinţă, dragoste, smerenie, ascultare, sunt cuvintele pe care le-am ascultat în Sfânta Evanghelie”.

De asemenea, Părintele Episcop Visarion a îndemnat pe cei prezenţi să devină misionari ai credinţei, prin faptele bune săvârşite:

„Să punem, mai înainte de toate, voia lui Dumnezeu înaintea noastră şi toate ni se vor adăuga.

Să nu căutăm voia noastră, ci voia lui Dumnezeu. Ea se împlineşte prin trudă duhovnicească şi prin hărnicie.

Domnul ne cheamă să fim apostoli, adică mărturisitori ai voii Lui, să cunoaştem învăţătura Evangheliei, să o mărturisim şi să o arătăm prin faptele noastre cele bune.

Suntem chemaţi să fim misionari! Să vestim cât de bun este Domnul. Să Îl lăudăm pe Dumnezeu prin viaţa noastră şi prin faptele noastre, astfel încât şi alţii să fie atraşi la Hristos, spre mântuire.

Trăim vremuri grele, de rătăcire sufletească, vremuri de rătăcire duhovnicească, vremuri care ne aduc aminte de starea noastră sufletească, pe care trebuie să o schimbăm, întorcându-ne la Hristos, Soarele dreptăţii.

Să căutăm să ne adăpăm sufletul, cât mai des, din cuvântul Evangheliei, pe care îl ascultăm la Sfânta Liturghie, şi să îl descoperim,  la casele noastre, în clipele de răgaz, deschizând Sfânta Scriptură.

Să ne fortificăm viaţa prin rugăciune, ca să dobândim o viaţă duhovnicească”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit Preasfinţitului Visarion pentru împreuna slujire, precum şi tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului la restaurarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş ce a fost resfinţit.

Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Alexandru Vasile, a oferit Crucea eparhială pentru mireni domnului pictor Valentin Cruceanu şi diplome de vrednicie celor ce s-au implicat în refacerea bisericii „Sfântul Nicolae”.

StiriEst

Zorleni- Casa cuprinsa de flacari- FOTO

Publicat

on

De catre

Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Zorleni, comuna Zorleni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-o bucătărie alipită de casă și există riscul de a se propaga la nivelul întregii locuințe. S-a acționat pe două linii, pentru limitarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea părții de casă necuprinse de flăcări.
Au ars: aproximativ 20 mp tavan din lemn, 5 mp acoperiș din plăci de azbest pe astereală din lemn, un aragaz, mobilier și diverse textile. Au fost salvate casa propriu zisă și locuințele învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: scurtcircuit electric (proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de aproximativ 62 ani a folosit o improvizații electrice).

Citeste in continuare

StiriEst

Trai pe vatrai! Functii pentru aghiotantii PNL! Leafa e de 15.000 de lei

Publicat

on

De catre

În timp ce actualul guvern vorbește tot mai des de disponibilizări și de lipsa banilor pentru plata salariilor sau a pensiilor, la stat continuă risipa banului public. Se înființează posturi de conducere pentru clientela politică. Tinerii nu au unde să muncească și tot mai multe familii se destramă din cauza sărăciei. Românii pleacă să muncească peste hotare, lasă în urmă părinți și copii, iar în țară, șmecherii huzuresc. Guvernul refuză să mărească alocațiile copiilor și se plânge că sunt prea mulți angajați la stat. În loc să facă restructurări ca să rezolve problema, actualii conducători fac angajari. Liberalii au decis că județul Vaslui are nevoie de doi subprefecți, nu de unul așa cum a avut în ultimul deceniu. Astfel, după ce un habarnist ocupă o funcție și un birou și încasează o leafă de peste 15.000 de lei, Guvernul Orban a decis acum că Vasluiul este un județ prea mare, prea dezvoltat și ca atare ar mai fi nevoie de un subprefect. În ședința de astăzi a fost numit al doilea. Dumitru Ciomaga, un angajat cu state vechi în Prefectură, va ocupa pentru următoarea perioadă această funcție. Tot pe un astfel de post a fost numit și Narcis Poiana, un necunoscut, un personaj dubios implicat în mai multe scandaluri. Adică 30.000 de lei, plus taxele aferente, zboar lunar din buget pentru cei doi subprefecți.

“De câțiva ani de zile, mai marii PNL vorbeau intr-una despre faptul ca Partidul Social Democrat “și-a angajat oameni, pe tot felul de posturi”, despre faptul ca nepotismul este in floare  in PSD, dar și depsre nevoia iminenta de a reduce aparatul bugetar, întrucât sistemul era sufocat iar financiar, statul nu mai putea face fata. Dar iată ca a venit și ziua moțiunii împotriva Guvernului PSD, iar justițiabilii din PNL au preluat putere și s-a constatat in mod subit ca sloganurile cu depesedizarea instituţiilor publice nu au fost decât baloane electorale și deodată a apărut opțiunea, corecta din punctul unora de vedere, de penelizare a sistemului public, peste noapte fel de fel de personaje cu o experiența vasta in administrația publica dar și cu calități deosebite, ocupând funcții importante pana la cel mai înalt nivel. Se fac împrumuturi de miliarde de euro pentru, se taie pensiile speciale pentru ca nu sunt bani la buget, nu cresc alocațiile cu toate ca exista lege votată de Parlament și promulgată de Președintele României, lege care ar trebui pusă in aplicare imperativ deîndată și cu toate acestea Guvernul  nu găsește soluții de a guverna “normal” ajungându-se la un moment dat chiar la întârzierea plății pensiilor cu câteva săptămâni. Totuși s-a găsit soluția, legală de altfel, de a mai ocupa un post de subprefect in cadru Instituției Prefectului. Nu este un pas ilegal sau greșit, însă prioritățile statului ar trebui sa fie altele in momentul de fata. Personal am țipat un an de zile ca angajații din prefecturi au printre cele mai mici salarii din administrație și acum înțeleg ca pentru ei nu s-a găsit o soluție de a li se majora venitul, însă conducerea MAI a găsit o soluție de a bugeta un nou post de conducere”, a declarat Eduard Popica, fostul prefect al județului Vaslui. 

Citeste in continuare

StiriEst

Raluca a murit fulgerător din cauza unei boli rare. Avea 20 de ani și multe visuri de îndeplinit

Publicat

on

De catre

Durere fără margini într-o familie din Vaslui! Fiica lor de doar 20 de ani a murit fulgerător, după ce a aflat că suferă de o boală rară în urmă cu o lună. Maladia care a răpus-o pe Raluca Ioana Afrăsinei îi dă bătăi de cap și Selenei Gomez. Îndrăgita cântăreață a fost diagnosticată lupus în 2015 și a trecut printr-un transplant de rinichi în 2017. Părinții și fratele Ralucăi sunt devastați de durere și se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum.

“Erai tot ce aveam pe lumea asta si ai ales sa pleci departe de mine, de mama si de tata. Nu a mai ramas nimic decât un gol si suferinta! Ramas bun, scumpa mea surioara!”, a scris pe Facebook fratelei Ralucãi Afrășinei.

Raluca Ioana Afrăsinei era studentă la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași, era iubită de toată lumea și nimeni și nimic nu a prevăzut că un asemenea necaz se va abate asupra ei.

Lupusul – boală autoimună

Lupusul este cunoscut ca “boala care îti mănâncă organele”. Dintre vedete… actorul Seal și Selena Gomez se cofruntă de ani buni cu efectele acestei boli autoimune. Ea a vorbit deschis în cadrul podcastului video creat de Raquelle Stevens, “Giving Back Generation”, despre boală autoimună cu care se confruntă și despre problemele cu rinichii, afecțiuni care i-au dat peste cap greutatea în ultimii ani. Starul de 27 de ani a ținut să menționeze că acum s-a împăcat cu faptul că uneori ia în greutate, însă toată „discuția” online despre felul în care arată corpul ei “a tulburat-o destul de mult”.

Afecțiunea se caracterizează prin producerea unor anticorpi neobisnuiti în sânge, care atacă celulele ce ar trebui, de fapt, să fie protejate. Cauzele clare ale aparitiei lupusului nu sunt cunoscute, însă specialistii spun că este posibil ca ele să fie date de gene, virusuri, radiații ultraviolete si chiar anumite pastile luate în exces sau care pur si simplu nu se potrivesc cu organismul persoanei ce le îngerează, provocând reacții adverse.

Pentru că sistemul imunitar este afectat, iar anticorpii nu mai functionează cum trebuie, încep să fie afectate anumite organe, precum pielea, inima, plămânii, rinichii, articulațiile sau chiar sistemul nervos. În anumite cazuri, se poate ajunge la insuficientã renalã, pancreatitã, boli grave ale ficatului, infectii ce ocupã treptat tot organismul provocând chiar si moartea. cancan

Citeste in continuare

StiriEst

Deputații au votat eliminarea pensiilor speciale

Publicat

on

De catre

Sesiune specială pentru eliminarea pensiilor speciale. Deputații au adoptat astăzi proiectul care îi lasă fără indemnizaţii de lux pe foştii parlamentari, magistraţi şi pe funcţionarii publici cu statut special. Aceasta, în condițiile în care grefierii au protestat astăzi și au discutat cu premierul. De asemenea, mai mulți magistrați au organizat proteste în ultimele zile. “Deputații au votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Au fost 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri”, a spus deputatul PSD Aurel Căciulă. 

Premierul Ludovic Orban a spus, înaintea votului că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale nu este asumat de guvern și că preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca mai apoi să fie „corectată” de Guvern.

El a precizat că PNL nu vrea eliminarea indemnizațiilor sportivilor și ale oamenilor de cultură, propunere făcută de social-democratul Adrian Solomon și aprobată în comisia de muncă.

„Avem și noi motive, din cauza faptului că domnul Solomon a introdus și eliminarea unor categorii de venituri asimilate în mod forțat pensiilor speciale pe care noi am vrea să le păstram, cum sunt de exemplu pensiile sportivilor cu rezultate bune la competiții sau indemnizațiile de merit de care beneficiază oamenii de cultură. Noi nu am avut intenția de a sista acordarea acestor drepturi”, a spus Orban. Majoritatea partidelor susțin eliminarea pensiilor speciale. Proiectul care este dezbătut astăzi și care va ajunge la vot final este cel elaborat de PNL, care ar elimina toate pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, angajațiilor din penitenciare și din serviciile speciale.

Sunt și parlamentari care spun că ar exista și variante mai bune pentru eliminarea acestor pensii. Parlamentarii Pro România, de exemplu, a anunțat că nu vor vota acest proiect și că ar fi preferabilă impozitarea pensiilor speciale.

Este un punct de vedere pe care îl împărtășesc și social-democrații, dar aceștia au anunțat că vor vota proiectul liberalilor.

Atât PSD, cât și Pro România susțin că proiectul pe care îl promovează PNL este neconstituțional. Ei spun că sunt probleme legate de eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați. Aceștia au protestat deja față de această măsură și spun că există deja decizii ale Curții Constituționale care asigură dreptul la această pensie.

USR susține un amendament care prevede plafonarea pensiilor pentru magistrați, astfel încât proiectul să fie constituțional. Ei spun însă că vor vota oricum proiectul și că vor cere și ca propunerea legislativă depusă de ei pe această temă să fie pusă pe ordinea de zi.

Sunt probleme legate și de pensiile speciale ale parlamentarilor. Această decizie ar trebui luată într-un plen reunit al Camerei Deputaților.

Peste 9000 de foști magistrați, grefieri, diplomați, piloți, parlamentari și angajați ai Curții de Conturi încasează, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, pensii speciale. Asta pe lângă cei peste 150.000 de foști militari, angajați ai Ministerului de Interne sau ai serviciilor secrete care beneficiază de astfel de pensii de serviciu, dar care nu sunt vizați de proiectul aflat pe masa Parlamentului.

Sunt cazuri în care pensionarul nu a contribuit niciun leu cât timp a fost în activitate, însă a ajuns să încaseze zeci de mii de lei lunar.

Citeste in continuare

StiriEst

Primaria cumpara opt autobuze hibrid si zece troleibuze

Publicat

on

De catre

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a semnat, marţi, contractul de finanţare a proiectului ‘Extinderea rutelor traseelor şi staţiilor pentru transportul public de călători’ în valoare de 108 milioane de lei, finanţat cu fonduri europene. În cadrul proiectului se va extinde reţeaua de transport în comun, vor fi înfiinţate noi trasee şi vor fi achiziţionate mijloace de transport de ultimă generaţie şi prietenoase cu mediul – opt autobuze hibrid şi 10 troleibuze care le vor înlocui pe cele existente. “Am acordat şi voi acorda atenţie transportului, pentru că un serviciu de transport public într-o comunitate presupune un anumit comportament, modernizare, presupune de fapt un oraş curat. Sunt convins că realizăm cu toţii că, pentru România, problemele de mediu vor fi din ce în ce mai impetuos aşezate, pentru că într-adevăr creează nişte dificultăţi. Ca atare, am prevăzut strategii pentru acest lucru, am prevăzut foarte multe activităţi, astfel încât dezvoltarea comunităţii să fie în prerogativele legislaţiei aprobate şi viitoare cu privire la acest aspect’, a declarat primarul Vasile Pavăl. Prezent la semnarea contractului de finanţare, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, a subliniat faptul că în ultimii ani Vasluiul a cunoscut o dezvoltare semnificativă, datorată în mare parte proiectelor cu finanţare europeană implementate în zonă. “Aţi transformat Vasluiul într-un oraş modern, care a fost apreciat ca atare chiar de Reprezentanţa Comisiei Europene, de către unitatea pentru România a Comisiei Europene, care în urmă doi ani a făcut o vizită la Vaslui. Au fost încântaţi să vadă ce s-a făcut aici, într-o bună măsură datorită fondurilor europene, fonduri europene care ne sunt de ajutor dacă ne cunoaştem problemele, dacă ştim să ne facem priorităţi, dacă ştim să gândim bine proiectele şi după aceea să le implementăm şi dacă există oameni cu adevărat dedicaţi şi profesionişti, care pot duce la capăt un asemenea proiect’, a declarat Vasile Asandei. Autorităţile au afirmat că au fost demarate procedurile de licitaţie, astfel încât în cel mult o lună să se treacă efectiv la întocmirea proiectului tehnic.

Citeste in continuare

Woo Commerce Sidebar Widget Area

Woo Commerce Sidebar Widget Area

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est