Conecteaza-te cu noi

StiriEst

PS Ignatie: „Dumnezeu ne poate scoate din orice fel de moarte a neliniştii, a disperării şi a singurătăţii”!

Publicat

on

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a arătat învăţăturile ce se desprind din minunea învierii tânărului din Nain:

„Minunea aceasta ne pune în preajma unui Dumnezeu care, atunci când suntem în nelinişte, când suntem disperaţi,  fără de nădejde, este Cel care se apropie de noi şi ne vindecă.

Femeia aceasta văduvă, care era însoţită de foarte multă lume, este cea care întruchipează, prin tristeţea ei, neliniştea, disperarea şi, mai ales, singurătatea.

Dovadă că cei mai mulţi concitadini ai ei se gândeau că este o formă de solidaritate spirituală să îi fie aproape în acest moment atât de tragic al vieţii sale, când îl conducea pe unicul său fiu spre o lume din care el nu se va mai întorce.

Evanghelia ne spune că femeia aceasta plângea. Conform tradiţiei iudaice, întotdeauna, rudele, cei care erau foarte apropiaţi celui defunct, mergeau în faţă, nu în spate. În felul acesta s-a întâlnit cu Hristos, când El a intrat pe poarta cetăţii Nain.

Hristos S-a apropiat de ea ca Cel care are întotdeauna milă de omul care este în nelinişte, de omul care este disperat şi pe care îl paşte singurătatea.

S-a apropiat şi i-a spus: „Nu plânge!”. Nu i-a spus: „Nu mai plânge!”, adică referindu-se strict la momentul precis al faptului că îl plângea pe unicul ei fiu.

Acest „Nu plânge!” are o conotaţie de durată, nu de moment, pentru că Hristos ştia ce va urma.

Femeia aceasta ar fi putut să riposteze, să Îl admonesteze pe Domnul Hristos: cum îi cere să nu plângă, când îşi conduce, pe ultimul drum, pe unicul ei fiu.

Femeia văduvă nu are un asemenea comportament. Noi probabil că am fi fost nemulţumiţi de un asemenea îndemn.

Putem intui că femeia, în momentul în care se gândea la durerea pierderii fiului său şi, mai ales, la faptul că va rămâne singură, probabil că a rămas nedumerită.

Aşa cum, atunci când vine o suferinţă puternică, intensă în viaţa noastră, când cineva ne spune un lucru care parcă nu are legătură cu ceea ce noi trăim în adâncul inimii noastre, noi rămânem muţi de tăcere”.

Ierarhul Huşilor a explicat atitudinea Domnului Hristos în faţa suferinţei şi a morţii:

„Hristos se apropie de cosciug, pune mâna pe el şi îi spune tânărului, ca şi cum ar fi fost viu: „tinere, ţie acum îţi zic scoală-te, ridică-te din moarte!”.

Hristos, prin această atitudine, conform legii iudaice, încalcă prescripţia potrivit căreia că nu ai voie să te apropii de un sicriu, căci devii necurat pentru o zi, mai mult decât atât, dacă pui mâna pe un mort, conform aceloraşi prescripţii, devii necurat pentru o săptămână.

Hristos ignoră aceste prescripţii, pentru că era mult mai esenţial să ridice pe acest tânăr din chingile morţii şi să îl dăruiască mamei lui, care era atât de îndurerată.

Prin acest îndemn, Domnul Hristos nu face altceva decât să ne încredinţeze pe fiecare că Dumnezeu ne poate scoate din orice fel de moarte a neliniştii, a disperării şi a singurătăţii”.

Preasfinţia Sa a vorbit şi despre semnificaţiile duhovniceşti care se desprind din minunea învierii tânărului din Nain, prezentând interpretarea dată de Sfântul Grigorie Palama, potrivit căruia, gestul Domnului Hristos ne implică pe fiecare dintre noi:

„Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte acest pasaj evanghelic ca referindu-se la sufletul omului.

Spune că văduva nu este altcineva decât sufletul omului care trăieşte momente de nelinişte, de disperare profundă, de singurătate intensă atunci când lasă să intre în viaţa lui păcatul, atunci când îi întoarce spatele lui Dumnezeu, când divorţează de Dumnezeu.

Sufletul, când primeşte păcatul, care este generatorul morţii, este ca o văduvă întristată, tulburată, care are nelinişte şi disperare.

Păcatul este cel care aduce în viaţa noastră această stare de văduvie.

Corespondentul tânărului din Evanghelia de astăzi este mintea noastră, care are nevoie să primească şi să înţeleagă cuvântul lui Hristos.

Mintea noastră este moartă, asfixiată, înăbuşită, nu mai are aceeaşi strălucire, nu mai are aceeaşi capacitate de înţelgere a vieţii duhovniceşti, nu-şi mai poate exercita înţelepciunea atunci când este virusată, imbolnăvită de păcat.

De aceea Hristos se apropie de cosciugul trupului nostru, îl atinge şi vrea să mângâie sufletul văduv şi să învieze mintea noastră care este afectată de păcatul ce generează moartea.

Încă nu am ajuns la o asemenea stare, să auzim cuvântul lui Hristos, care ne vorbeşte fiecăruia dintre noi: tinere, ţie îţi zic scoală-te, ridică-te din mocirla păcatului”.

Îndemnul Domnului Hristos adresat tânărului din Nain nu este destinat exclusiv lui, ci, în egală măsură, ne putem regăsi şi noi în el:

„Noi credem că acest cuvânt se adresează cu precădere tinerilor, celor care, poate prin negrija lor, prin lipsa de educaţie duhovnicească, prin lipsa lor de atenţie în ceea ce priveşte o viaţă frumoasă, înspre care să fie direcţionaţi de părinţi, decid să trăiască într-un „sicriu” al patimilor.

Sunt tineri care decid să trăiască într-un „cosciug” al unei vieţi dezordonate, al unei vieţi pline de promiscuitate, al unei vieţi în desfrânare, în pornografie, în care să se drogheze.

Din nefericire, sunt tineri care trăiesc în felul acesta! Poate părinţii ştiu cel mai bine, căci ei trăiesc această dramă, această tragedie echivalentă cu cea a femeii văduve din Evanghhelie.

Sunt părinţi care îşi văd copiii că se hrănesc zi de zi cu această moarte a sufletului, care este păcatul, ce îi desfigurează din punct de vedere spiritual, duhovnicesc.

Îndemnul lui Hristos nu se adresează numai tinerilor, ci fiecăruia dintre noi pentru că sufletul nostru nu îmbătrâneşte niciodată.

Este impropriu să spunem că rămâne tânăr, căci în momentul în care spunem aşa, ne aşteptăm că s-ar putea să îmbătrânească.

Sufletul nu are vârstă, este nemuritor”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că sensul vieţii fiecăruia dintre noi se împlineşte în Dumnezeu, păcatele fiind cele care întunecă frumuseţea sufletului:

„De aceea Sfântul Grigorie Palama face această tâlcuire duhovnicească, spunând că această minune se referă şi la fiecare dintre noi, cei care, poate, avem trupul acesta ca un sicriu în care purtăm moartea păcatelor, în care purtăm această necroză a păcatului, care ne fură frumuseţea sufletului şi capacitatea minţii noastre de a reuşi să decidem să trăim o viaţă înţeleaptă, frumoasă, cu sens.

Dumnezeu ne-a adus în această lume să putem descoperi, fiecare dintre noi, sensul vieţii noastre.

Nu-l putem descoperi dacă nu-L avem pe Domnul în viaţa noastră, căci El este sensul, prin excelenţă, al vieţii fiecărui om.

Pasajul Evangheliei de astăzi ne transmite mesajul acesta: există o şansă pentru toţi cei care decidem, într-un fel, datorită negrijei noastre, datorită neînţelepciunii noastre, să trăim într-un „cosciug” al păcatelor.

Există o şansă pentru toţi cei care care decidem să ne văduvim sufletul, să îl divorţăm de Dumnezeu, Cel care ar trebui să fie Mirele sufletului nostru, pentru toţi cei care decidem să ne omorâm mintea”.

Grija expresă a Domnului Hristos faţă de starea sufletelor noastre se regăseşte şi în raportarea pe care a avut-o faţă de femeia văduvă:

„Într-o traducere mult mai fidelă din limba greacă, termenul „i s-a făcut milă” ar suna:  „L-a mişcat -această durere- până în măruntaiele Lui”, adică până în adâncul fiinţei Sale.

Aşa ni se descoperă Dumnezeu de fiecare dată, când noi suntem în nelinişte, singurătate şi disperare!

Este mişcat, în adâncul fiinţei Sale, de ceea ce ni se întâmplă, pentru că El nu ne vrea în felul acesta.

Dumnezeu nu vrea să trăim în nelinişte, în anxietate, în stare de disperare sau în stare de singurătate.

Să ne dea Domnul puterea să înţelegem că El este Cel care ne poate învia cu adevărat şi să avem acest rafinament al vieţii duhovniceşti şi această acuitate a minţii noastre încât să Îl putem simţi pe Domnul, Care ne spune fiecăruia: tinere, ţie îţi zic scoală-te!”

StiriEst

Înşelăciuni în numele părintelui Constantin Necula: ‘Am cancer şi am nevoie de bani’

Publicat

on

De catre

O persoană necunoscută a creat mai multe profiluri pe Facebook în numele preotului Constantin Necula şi a încercat să obţină bani de la persoane publice.

Schema înşelăciunii a fost dată în vilega de Mirela Retegan, creeatoarea fenomenului Gaşca Zurli.

Persoana care a creat profilurile de Facebook în numele preotului Constantin Necula a contactat-o pe Mirela Retegan şi a anunţat-o că suferă de cancer şi are nevoie de 87.000 de euro.

‘Primesc mesaj de dimineaţă de la părintele Necula.

– Doamne ajută. Mirela, am nevoie de ajutorul tău.

Vorbesc cu el pe Facebook, pe un cont vechi, am schimbat câteva mesaje de-a lungul timpului. Îmi spune că a fost diagnosticat cu cancer la pancreas şi are nevoie urgent de 87.000 de euro.

Eu zic: te sun părinet. El – nu, că mă doare gâtul, sunt marcat tare. Ajută-mă să fac rost de numărul lui Becali, că el sigur mă poate ajuta.

Şi mă apuc de treabă, vorbesc în toate redacţiile, cu toţi prietenii mei. Primesc câteva numere de telefon şi explicaţia că le schimbă des.

Nu răspunde la niciunul, sunt disperat. Pe 1 februarie trebuie să fiu în America, doar acolo se poate.

Eu, la susţinere: Părinte, la câtă lume te iubeşte, se strâng repede banii ăştia. Şi îi propun să vorbesc cu Vasile Vlaşin care ştie exact cum e cu campaniile. Îl rog pe Vasile, el îmi promite că vede despre ce e vorba.

Norocul meu e că nu toţi oamenii sunt aşa naivi ca mine. Vlaşin i-a cerut hârtii, poze, certificate medicale şi omul s-a pierdut în minciuni.

– Ceva nu e ok cu cazul pentru care m-ai rugat, îmi spune Vasile. Ai vorbit cu el la telefon?

Abia atunci îl sun, pe telefon, pe părintele Necula, adevăratul părinte Necula, care îmi spune că un escroc i-a clonat de vreo 4 ori numele pe Facebook şi a fost nevoit acum un an să îşi închidă contul personal.

Părintele Necula nu are Facebook. În pagina aceea, în care escrocul m-a blocat după ce i-am zis că ştiu adevărul sunt foarte mulţi oameni din lista mea, multe persoane publice’, a scris Mirela Retegan pe Facebook.

Citeste in continuare

StiriEst

Ceasul Apocalipsei, mai aproape ca niciodată de „Sfârşitul lumii”: „E vorba de secunde”

Publicat

on

De catre

Ceasul simbolic al apocalipsei nu sună prea bine. Potrivit experţilor care analizează cât de aproape este planeta noastră de o catastrofă, în momentul de faţă suntem mai aproape ca niciodată.

Ne mai despart 100 de secunde de Sfârşitul lumii. Ceasul apocalipsei a fost creat în 1947 Acest ceas simbolic măsoară apropierea umanităţii de distrugerea totală în urma propriilor sale acţiuni nocive.

 „Mai sunt 100 de secunde până la miezul nopţii. Am ajuns să indicăm în secunde cât de aproape este Omenirea de catastrofă, nu ore, nici măcar minute. Ne aflăm în faţa unei adevărate urgenţe: o situaţie inacceptabilă a lucrurilor în lume, care elimină orice marjă de eroare sau o nouă amânare”, a precizat, într-un comunicat, preşedintele Buletinului oamenilor de ştiinţă în domeniul nuclear, Rachel Bronson.

Referitor la factorii care au determinat modificarea orei Ceasului Apocalipsei, Bronson a precizat că, în principal, este vorba despre ameninţarea armelor nucleare şi a schimbărilor climatice.

În 2018, Ceasul Apocalipsei a fost setat la 11:58 p.m., rămânând la fel şi în 2019, luând în calcul ameninţările Coreei de Nord privind arsenalul nuclear, dar şi schimbările climatice.

Citeste in continuare

StiriEst

Satele din România care vor avea cinema 3D, deși oamenii trăiesc în noroaie. „Ar trebui stradă şi canalizare”

Publicat

on

De catre

Deşi în România sunt mii de cătune cu drumuri neasfaltate sau fără gaze şi canalizare, Compania Naţională de Investiţii are planuri îndrăzneţe. Vrea să ducă la sate cinematografe cu proiecţii 3D.

38 de săli de cinema vor fi reabilitate, modernizate, sau construite în 19 judeţe din ţară. Unele dintre acestea se vor ridica de la zero, la marginea câmpurilor.

În comuna Balş din judeţul Iaşi sunt puţin peste 3.000 de locuitori, majoritatea pensionari cu nevoi mult mai mari. Aici, cinematograful va fi ridicat pe un câmp. Actualul primar spune că ideea îi aparţine fostului edil, doar că acum a primit finanţarea.

Vasile Acatrinei, primar Balş: „Avem lucruri mult mai importante de făcut. Nu avem canalizare, drumuri, ne mai trebuie o şcoală, o sală de sport ne-ar fi utilă.”

Femeie: „Filmaţi puţin pe strada asta… ar trebui stradă şi canalizare, chiar nu cinema. Alte lucruri sunt prioritare.”

În aceeaşi comună, în 2011, o altă investiţie inutilă a stârnit controverse. Este vorba despre un parc amenajat într-o zonă mlăştinoasă.

O sală de cinema ar urma să fie dată în folosinţă şi în comuna Voineşti, tot în judeţul Iaşi. Aici, primarul recunoaşte că a făcut această solicitare în 2015. Fără să primească un răspuns, a început să construiască singur, din bugetul primăriei.

Gheorghe Dobreanu, primar Voineşti: „Nu am putut sta fără o sală de spectacol şi atunci, prin fonduri proprii, am făcut un centru cultural, este prevăzut şi cu loc pentru proiecţie film. Acum, sincer, nu cred că vor veni prea mulţi ani la proiecţii de film.”

Femeie: „Pe unde stăm noi nu e nici apă şi nici gaz. N-au locuri de muncă, îţi mai vine să vii la film?”

În comuna Trușești, din Botoşani, primarul spune că a încercat mai multe proiecte de infrastructură, doar că nici unul nu i-a fost aprobat. A avut mai mult succes cu filmele.

Petru Grișa Ailenei, primar Truşeşti: Este un cinematograf 3D şi nu este de la Iaşi şi până la Botoşani aşa ceva. 
Reporter: Am auzit oameni care spun că ar fi preferat să se investească în drumuri. 
Petru Grișa Ailenei: Exact! 
Reporter: Există vreun drum sătesc sau comunal asfaltat? 
Petru Grișa Ailenei: Nu!

Localnică: „Drumul de aici şi până în centru e jale. Nu se poate duce un bătrân până la magazin ca să ia o pâine atunci când plouă sau ninge.”

Localnic: „Nu ne trebuie nouă cinematograf. Tinerii acestei comune sunt plecaţi şi nu cred că merge cineva.”

Potrivit datelor furnizate de Barometrul de Consum Cultural pe 2018, 61% dintre românii chestionaţi au declarat că nu au mers la cinematograf niciodată, într-un an, la mică distanţă de cei care nu au trecut pragul unui muzeu sau al unei galerii de artă.

Citeste in continuare

StiriEst

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Huși! 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara

Publicat

on

De catre

La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară, Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Unirea a fost sărbătorită și la Huși. Autoritățile, dar și reprezentanții partidelor politice au depus coroane de flori și au jucat Hora Unirii! 

“Senatul României a adoptat la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională.

Contextul înfăptuirii Unirii

În iunie 1848, muntenii adresau Porţii un memoriu, în care îşi exprimau dorinţa firească a românilor ‘de a se reuni într-un singur stat. Pentru prima dată, problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută în cadrul unui for internaţional, şi anume, cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena la care au trimis reprezentanţi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia”, a spus deputatul PSD Aurel Căciulă. 

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ”spiritul Convenţiei” a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei.

Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

La 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) a fost recunoscută de jure alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti. Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

Citeste in continuare

StiriEst

Ignatie: “Nu cumva Moldova este izolată, slab dezvoltată, pentru că centrul, probabil, nu valorifică provincia?”

Publicat

on

De catre

Episcopul Ignatie al Husilor a participat la actiunile organizate la Barlad cu ocazia Zilei Unirii.

Nevoia de resuscitare a unui deziderat comun al unioniştilor şi al separatiştilor: Moldova să nu fie marginalizată

– actualitatea Unirii Principatelor Române din 1859 –

Unirea Ţării Româneşti şi Moldovei, din ianuarie 1859, a constituit un moment auroral şi cardinal din istoria dorinţei de unitate şi suveranitate a neamului românesc.

De aceea, considerăm că este „impropriu” să numim Unirea Principatelor Române „unirea cea mică”, pentru că acest eveniment de exprimare verticală şi sacrificială a demnităţii şi unităţii poporului român nu trebuie gândit în cheie comparatistă cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ci ca o etapă esenţială, constitutivă şi succesivă în concretizarea idealului de unitate naţională. În acest sens, istoricul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, subliniază faptul că „prin urmările sale, gestul de unire de la 1859 a fost o mare acţiune de voinţă românească şi o împlinire de excepţională importanţă, dătătoare de ton pentru ceea ce avea să vină”.

Întotdeauna, în asemenea momente de profundă evlavie şi gratitudine faţă de spiritul de jertfă al tuturor celor implicaţi în „formarea nucleului statului român modern”, ca să folosesc o sintagmă a aceluiaşi istoric, reflectez la următoarea întrebare: care este relevanţa concretă, pentru noi cei de astăzi, a unui eveniment petrecut acum 161 de ani? Prin ce îşi poate consolida actualitatea? Fără a pătrunde în miezul extrem de contorsionat şi fascinant al evenimentelor premergătoare şi contemporane Unirii din ianuarie 1859, putem afirma, cu suficientă precizie, că atmosfera acelor vremuri era divizată în două: 1. tabăra unionistă, care avea capacitatea de a articula şi de a pune în mişcare „un discurs afirmativ şi autonom în problema identităţii”, axându-se pe elementele comune dintre cele două principate: aceeaşi limbă, aceeaşi confesiune, aceeaşi cultură şi aceleaşi obiceiuri; şi 2. cei din tabăra separatistă sau antiunionistă, care, conform unui cercetător istoric, „au respins proiectul formării unui stat românesc unitar ca o idee nouă, artificială, neprobată şi prin aceasta nesigură (…); în fine, au pledat pentru gradualism în schimbarea politică, descriind unirea şi centralizarea ca schimbări bruşte şi potenţial traumatizante”, punând accent pe diferenţele culturale şi regionale dintre cele două principate. Este evident că tabăra unionistă era mult mai bine organizată şi mult mai numeroasă, punând interesul naţional deasupra confortului individual, de care era puternic afectată partida separatistă. În ciuda acestor diferenţe de abordare între cele două partide, ni se impune, cu destulă pregnanţă, un fapt, poate insuficient exploatat de către istorici: ambele tabere erau preocupate, cu intensă luciditate, de pericolul ca Moldova, prin Unirea Principatelor, să nu fie marginalizată. Intensitatea acestei îngrijorări era diferită în sânul celor două facţiuni: pentru separatişti, a căpătat forma fatalismului profetic, care ulterior s-a dovedit, în parte, adevărat: „Iaşii şi toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele lor nu vor fi puse decât în planul doi”, Moldova va fi „pradă unei deprecieri continui a capitalurilor şi a produselor”, iar „contactele comerciale, îmbunătăţirile materiale se vor îndrepta tot mai mult spre capitală”; pentru unionişti, temerile erau ceva mai temperate, dar nu lipsite de legitimitate, de aceea propuneau ca noua capitală să fie undeva la mijlocul ţării, pe Milcov, la Focşani.

Prin urmare, pentru cele două tabere aveau ceva în comun: Moldova să nu fie marginalizată din punct de vedere economic şi din punct de vedere al prestigiului istoric de care s-a bucurat atâtea secole.

În finalul acestor câteva gânduri, pe marginea acestui providenţial moment istoric din existenţa diacronică a poporului român, mă întreb retoric, dar cu puternică însufleţire şi puţină doză de amărăciune: suntem, oare, cu adevărat îngrijoraţi că astăzi temerile celor din ianuarie 1859 par a fi reale? Nu cumva Moldova este izolată, slab dezvoltată economic, pentru că centrul, probabil, nu valorifică provincia? Nu cumva nu ne-am asumat în mod deliberat stigmatul, întemeiat sau mai puţin întemeiat, că Moldova este una dintre zonele sărace şi ne complăcem în această lamentaţie, fără să fim animaţi de importanţa istorică şi simbolică pe care o are această regiune, aşa cum credeau cu atâta tărie actanţii Unirii Principatelor Române? Rogu-vă, dragi bârlădeni, dragi vasluieni, dragi moldoveni, să ne propunem, la modul cât se poate de responsabil şi cu exigenţă vizionară, ca noi, Biserica, elitele, poporul acestui neam, clasa politică, tinerii sau cei mai în vârstă, să devenim fermenţii unei primeniri morale, în care credinţa, dragostea de patrie, munca cinstită şi respectul unuia faţă de celălalt să devină pâinea noastră cea de toate zilele; să devenim artizanii gestionării cât mai corecte a banului public; să fie atrase cât mai multe investiţii; să devenim conştienţi că fără o infrastructură a drumurilor bine pusă la punct, dezvoltarea economică devină imposibilă. Să devenim conştienţi că doar resuscitând dezideratul comun al celor care au fost contemporani cu Unirea Principatelor, Moldova nu va mai fi marginalizată. Aşa să ne ajute Dumnezeu. La mulţi ani”.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est