CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Sustinatorii PSD au zambit la ordin si s-au ingramadit sa dea mana cu Viorica Dancila -FOTO

Publicat

in

Social democrații vasluieni au furat startul campaniei electorale în disperarea lor de a le arăta oamenilor că mai merită o șansă, astfel că s-au mobilizat și au adus-o la Vaslui pe Viorica Dăncilă. Premierul a declarat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, care se va dezbate şi vota săptămâna viitoare în Parlament, ea arătând că se bazează pe oamenii de bună-credinţă care ştiu ce înseamnă stabilitate în România. Ea a precizat că, după moţiune, va veni cu remanierea în Parlament.

“Nu va trece. Nu am emoţii, moţiunea nu va trece. (…) Mă bazez pe oamenii de bună-credinţă care ştiu ce înseamnă stabilitate în România”, a spus Viorica Dăncilă, prezentă la Vaslui.

Prim-ministrul i-a reamintit preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie să numească interimari pentru portofoliile lăsate libere de ALDE.

“Domnul preşedinte Iohannis în primul rând trebuie să respecte Constituţia. Conform deciziei Curţii Constituţionale, trebuie să numească interimari pentru cele trei portofolii lăsate de ALDE şi să revoce cei doi miniştri. Eu cred că atunci când dai lecţii trebuie să fii tu un om corect, atunci să dai lecţii pentru ceilalţi. După moţiune, vom veni cu remanierea în Parlament”, a precizat Dăncilă.

Premierul a participat, duminică, la Sărbătoarea Toamnei din comuna Zorleni, după care a mers în municipiul Huşi, unde se desfăşoară Toamna Culturală huşeană. La Zorleni, premierul a participat la sărbătorirea ”nunţii de aur” de către şapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

“Apreciez şi iubesc oamenii în aceeaşi măsură, pentru că numai iubind oamenii poţi să fii alături de ei. Dacă stai departe de oameni, n-o să-i înţelegi niciodată şi n-o să le înţelegi nevoile, n-o să le înţelegi dorinţele, pentru că există o adevărată barieră. Indiferent de cei care vor jigni, indiferent de cei care vor ţipa, nu aşa suntem noi, românii. (…) Cei care ţipă nu ne reprezintă pe noi, românii. (…) Nu avem nevoie de două Românii, România lor şi România noastră. România e a tuturor şi trebuie să fim uniţi pentru părinţii şi bunicii noştri care au construit această ţară”, a mai spus premierul. Susținătorii PSD s-au îngrămădit să o vadă și să își facă poze cu Viorica Dăncilă. Oamenii au înfruntat frigul și ploaia și au întâmpinat-o cu zâmbete pe Dăncilă, așa cum a fost ordinul dat de partid. 

Populare