StiriEst
Testamentul înduioșător al Teodorei, fiică de preot, răpusă de cancer la 15 ani
Fiica de 15 ani a unui preot din Bacău a murit după ce s-a luptat timp de doi ani cu o boală cruntă. Teodora a avut însă puterea să-și aline familia îndurerată, și-a împărțit lucrurile fraților mai mici și le-a spus părinților ultimele sale dorințe. Adolescenta le-a mulțumit și tuturor celor care au contribuit la campaniile umanitare menite să strângă fonduri pentru tratament, care s-a dovedit însă neputincios în lupta cu cancerul.
De Mihai Niculescu,
Familia preotului Florin Stamate, de la Parohia Şesuri, comuna Măgireşti (Bacău) și-a condus fiica pe ultimul drum joi, 3 octombrie. Copila a murit duminică, după o grea suferință, iar ca o ironie a sorții, chiar în acea zi sora ei mai mică împlinea două luni, relatează adevarul.ro.
Fata a fost înmormântată departe de locul natal, în cimitirul
mănăstirii Paltin, de la Petru Vodă (judeţul Neamţ). În lăcaşul
de maici adolescenta obişnuia să-şi petreacă vacanţele în
ultimii ani.
Teodorei era cea mai mare din cei cinci copii, doi băieţi şi
trei fete, ai familiei preotului Stamate.
În ultimii doi ani, Teodora s-a luptat cu o boală groaznică, o
formă rară de cancer osos (Sarcom Ewing), dar în ultimele zile de
viaţă a avut puterea de a-şi consola părinţii şi pe fraţii ei
şi, în plus, le-a dat şi câteva sfaturi.
Preotul Stamate a dat vestea morții Teodorei duminică, 29 septembrie, pe Facebook. El a dezvăluit şi ultimele dorinţe exprimate pe patul de moarte de Teodora. Ea a vrut să fie înmormântată îmbrăcată în straie populare, aşa cum îi plăcea să le poarte cu diferite ocazii.
„A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare dintre noi pentru
acest moment. Cu doar câteva zile în urmă a împărţit toate
lucrurile ei fiecărui frăţior în parte, apoi ne-a spus că
dorinţa ei este să fie înmormântată în cimitirul mănăstirii
de maici Paltin – Petru Vodă – Neamţ, acolo unde de câţiva ani
mergea în vacanţă şi petrecea clipe înălţătoare alături de
maici. Ne-a rugat să o îmbrăcăm în costum popular românesc. A
dat fiecărui frăţior câte un sfat; ne-a întărit pe noi părinţii
mulţumindu-ne pentru tot ce am făcut pentru ea şi cerându-şi
iertare de la toţi“, a scris părintele Stamate.
„Iartă-ne Teodora”
Din 2017, de când a primit cumplitul diagnostic, pentru Teodora
au fost organizate campanii de strângere de fonduri la care au
contribuit oameni simpli, agenţi economici, iar Arhiepiscopia
Romanului şi Bacăului a acordat familiei fetei un sprijin financiar
de 50.000 lei.
Preotul Stamate a mai relatat că fiica lui a vrut de pe patul de
moarte să le mulțumească tuturor binefăcătorilor ei.
„M-a întrebat cum va putea să mulţumească vreodată tuturor
celor care au ajutat-o şi s-au rugat pentru ea…I-am zis că,
făcând şi ea acelaşi lucru pentru toţi…Şi aşa… împăcata
cu toţi, cu sine şi cu Dumnezeu în timpul slujbei sfântului Maslu
după prima Evanghelie s-a stins în tăcere dăruindu-ne o ultimă
lacrimă ce-i curgea din ochişor“, a mai scris tatăl
adolescentei.
Vestea morţii Teodorei l-a impresionat şi pe Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care i-a dedicat o poezie
intitulată „Iartă-ne Teodora!“.
„De ce s-au întâmplat acestea, numai singur Dumnezeu ştie! A
dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor ce, prin
curăţie, au câştigat Împărăţia Sa. A dorit să o ferească de
răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea
lumii celor drepţi…A dorit Domnul să o rupă de pe pământ
pentru a o răsădi în Rai“ a mai scris Arhiepiscopul Romanului.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante într-un magazin din Bârlad: femeie arestată după ce a bătut o vânzătoare pentru o pungă de detergent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaMihai Barbu rămâne sub control judiciar, iar „echipa de la ferma lui Bogos” intră pe lista DNA. Arcăleanu și viceprimarul Bulumac, chemați la audieri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRazie în jurul școlilor din Huși. Polițiști, câini de serviciu și controale la baruri și săli de jocuri
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaExplozie de internări la Vaslui. Mii de pacienți ajung la spital cu diabet și complicații grave

