StiriEst
Elevii ar putea scapa de teme. “Nu ar trebui sa lucreze mai mult de o ora acasa”
Povara elevilor, temele pentru acasă, n-ar trebui să dureze mai mult de 10 minute pentru elevii de clasa întâi şi 40 de minute, pentru cei de-a patra. Asta arată cel mai recent studiu făcut de cercetătorii americani, confirmat şi de profesorii români. Şi totuşi, în ţara noastră, durata stabilită prin ordin de ministru este şi de şase ori mai mare. Peste o mie de părinţi au semnat o petiţie prin care cer ministrului Educaţiei să desfiinţeze temele pentru acasă.
Aşa arată programul unui elev de clasa a patra. O fugă continuă între cursuri şi teme.
Andreea, elevă în clasa a IV-a: Începe să ne doară capul, să ne încălzim. Eu obosesc dupa o oră jumătate. Deja nu mai am mintea proaspătă
Temele pentru acasă sunt limitate prin lege în România. Însă puţini profesori respectă ordinul de ministru care a intrat în vigoare acum trei ani.
Ca să dea randament, copiii ar trebui să nu înceapă temele imediat ce ajung acasă. Au nevoie de o pauză de masă, una de somn şi neapărat până la ora 5 să se încadreze şi cu temele. Este însă destul de dificil pentru că cei mai mulţi dintre copii au activităţi şi după orele de curs.
Este şi motivul pentru care mulţi părinţi ajung să trişeze şi fac chiar ei temele copiilor.
Claudia Chiru, învăţătoare: Temele nu sunt pentru părinţi, sunt pentru copii. Dacă ne uităm pe un manual de clasa a patra, e posibil să ni se pară greu
La polul opus, sunt părinţii care îşi presează copiii să facă şi alte exerciţii suplimentare, pe lângă temele de la şcoală. În aceste condiţii, nu e de mirare că 8 din 10 elevi se simt copleşiţi de volumul de lucru.
Ca să înveţe să-i înţeleagă pe cei mici, într-un colegiu din Oradea, părinţii se pun în pielea copiilor. Aici, iau lecţii gratuite la şcoala părinţilor.
O mamă participantă spune că „trebuie să mai învăţăm şi noi cum să ne comportăm în ziua de azi, să mai ţinem pasul cu copiii„.
Iulius Timar, director Colegiul Naţional Onisifor Ghibu Oradea: Văzând copii de clasă pregătitoare care vin şi plâng înainte de a rămâne la clasă atunci mi-am dat seama că abordarea din familie nu este una pozitivă. Şi atunci ne-am gândit să venim în ajutorul părinţilor
Părinţii au făcut chiar o petiţie prin care cer eliminarea completă a temelor pentru acasă. S-au strâns până acum 1500 de semnături.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

