StiriEst
Urna deschisa si ulterior resigilata la o sectie de votare din judet

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal după ce la Secţia de votare nr. 56 din municipiul Vaslui urna de vot a fost desigilată, deschisă şi apoi resigilată.
„În cursul dimineţii urna mobilă a fost trimisă pentru exercitarea votului şi nu a fost solicitată însoţirea ei de către reprezentanţi MAI. În jurul prânzului, la aceeaşi secţie, urna de vot a fost desigilată, deschisă iar ulterior resigilată, motivat de faptul că membrii comisiei aveau suspiciunea că unul dintre alegători, din greşeală, a introdus în urnă împreună cu buletinul de vot înmânat şi o listă de alegători. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vaslui. Un alt incident s-a înregistrat în localitatea Buneşti, acolo unde reprezentantul unui partid politic din secţia de votare a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.500 de lei, după ce a făcut fotografii, a filmat în incinta secţiei şi a fost recalcitrant.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră