Conecteaza-te cu noi

StiriEst

O sectie a Spitalului de Urgenta Vaslui, inchisa dupa depistarea unor infectii nosocomiale

Publicat

in

Conducerea DSP Vaslui a dispus măsuri imediate la Spitalul de Urgență după ce la Secția de Ortopedie a fost descoperită o infecţie nosocomială. “Au fost raportate o serie de infectii nosocomiale. In urma verificarilor au fost recomandate o serie de masuri, conform protocolului in astfel de cazuri. Numarul de infectii se raporteaza la sfarsitul lunii. Am dispus de asemenea, izolarea pacientilor”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. 

Potrivit sursei citate, DSP a mai dispus ca spitalul să-şi facă dezinfecţii şi personalul medical – doctori, asistente medicale – de pe secţiile amintite să fie testat.

Reprezentanţii DSP au făcut pentru toate unităţile sanitare din judeţ recomandări de ordin general; precum intensificarea curăţeniei, o mai atentă sterilizare a instrumentarului, o mai mare atenţie la circuitul personalului medical, pacienţilor, aparţinătorilor şi nu în ultimul rînd a atras atenţia asupra modului de colectare a deşeurilor, în general, şi a celor medicale, în special.  Potrivit conducerii Spitalului de Urgenta Vaslui, reprezentantii celei mai mari unitati sanitare din judet, au decis inchiderea sectiei pentru dezinfectie. 

Pacientii externati sau mutati in alte sectii

Dupa ce Spitalul de Urgenta a declarat la DSP existenta celor trei cazuri de pacienti cu clostridium, bolnavii au fost in mare parte externati sau mutati la Sectia de Boli Infectioase. “Am anuntat DSP Vaslui cu privire la situatia de la Sectia de Ortopedie. O parte din bolnavi au fost externati, iar doi pacienti au fost transferati la Sectia de Boli Infectioase. Am luat decizia sa inchidem sectia pentru rezolvarea problemei, ne-am mobilizat imediat, am chemat personal din concediu, astfel incat lcururile sa reintre in normal. Pentru pacientii care se vor interna in aceasta perioada la Ortopedie am relocat doua saloane de la alta sectie”, a declarat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui

Clostridium difficile este prezent în mod obişnuit în flora bacteriană a colonului la mai mult de 50% dintre copiii sub un an, procentul scăzînd la aproximativ 3-5% la persoanele adulte. Acest bacil se găseşte şi în mediul ambiant (sol, apă, fîn) şi în intestinal animalelor domestice: bovine, cabaline, măgari, cîini, pisici, dar şi la răzătoare. Sporii acestui bacil sînt foarte rezistenţi în mediul extern şi pot trăi în mediul înconjurător de la cîteva luni, pînă la cîţiva ani. Infecţia nosocomială, sau infecţia intraspitalicească, este acea infecţie care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubaţie în momentul în care pacientul s-a internat în spital şi se supraadaugă bolii pentru care s-a internat. Infecţiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecţie se produce într-un spital, fie între pacienţi de boli diferite care ajung în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rîndul personalului de îngrijire. De obicei această infecţie este post-operatorie.

Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.