CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

PS Ignatie: „Pentru Dumnezeu nu există nicio stare de păcătoşenie care să nu poată fi convertită într-o slujire curată şi demnă”!

Publicat

on

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Guşiţei, Protopopiatul Huşi. Cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a hirotonit întru preot pe noul paroh al acestei comunităţi.

Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Bogdan Mucileanu, părintele secretar eparhial Marin Tudorică şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi, alături de părinţi stareţi sau parohi ai parohiilor învecinate.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat momentul chemării la apostolat a Sfântului Evanghelist Matei:

„Evanghelia ne vorbeşte despre chemarea la slujire, la apostolat a Sfântului Evanghelist Matei.

Profesia de bază a Sfântului Matei era de colector de taxe. Scriptura îl numeşte vameş. Nu în sensul pe care îl întelegem astăzi, ci ei erau cei care colectau impozitele pentru ocupanţii ţării.

Din această cauză, vameşii nu erau personaje extrem de simpatice. Din cel puţin două motive: în primul rând, pentru că strângeau banii pentru ocupant, iar în al doilea rând, pentru că erau în contact cu păgânii. Evreii considerau că este impur, necurat să te întâlneşti cu păgânii.

Dumnezeu nu acţionează conform logicii omeneşti. Îl întâlneşte pe acest colector de taxe, Matei, în Capernaum, şi îl cheamă la slujire”.

În continuare, Preasfinţia Sa a arătat care sunt criteriile după care Domnul Hristos şi-a ales ucenicii:

„Această chemare la slujire a unui păcătos şi impur, de către Hristos, ne transmite un mesaj în ceea ce priveşte criteriile după care erau aleşi apostolii.

Cei care suntem familiarizaţi cu Noul Testament, am întâlnit nenumărate contexte în care cei care au fost vindecaţi şi au primit mângâiere de la Hristos, au solicitat să devină ucenicii Lui.

Sintagma folosită de Domnul: «vino şi îmi urmează Mie!», este echivalentă cu a-i spune «tu vei fi apostolul Meu, cel care vei transmite mesajul Evangheliei Împărăţiei cerurilor».

Au fost foarte mulţi cei care i-au solicitat lui Hristos să îi primească în ceata ucenicilor, dar El nu a făcut-o.

Unul din criteriile esenţiale, de care a tinut cont Domnul, în chemarea la apostolat, era promptitudinea în răspunsul la această chmare.

Hristos, Cel care cunoştea inimile atât de bine, în momentul în care chema pe cineva la apostolat, stia că va răspunde cu maximă promptitudine, fără să ceară explicaţii suplimentare, fără să i se spună ce ar conţine «fişa postului».

Matei vameşul, când Hristos i-a cerut să Îl urmeze, pur şi simplu L-a urmat.

Evanghelia nu ne dă detalii despre cât a stat să se gândească, să analizeze perspectivele, predictibilitatea acestei misiuni. Nimic din toate acestea!

Matei Îl urmează pe Domnul, fără niciun fel de intermitenţă între chemarea Lui şi răspunsul său”.

Părintele Episcop Ignatie a menţionat că logica divină diferă de cea omenească în privinţa chemării la apostolat:

„Hristos nu cheamă la apostolat oameni care să se simtă obligaţi, aşa cum era cazul celor care fuseseră vindecaţi, care beneficiaseră de bunătatea lui Dumnezeu.

Era normal ca aceştia să manifeste o formă de recunoştinţă, cerându-i să-i primească în ceata apostolilor.

Hristos nu primeşte pe niciunul din cei ce-L abordează simţindu-se obligaţi în acest mod.

Dumnezeu-Omul are o altă logică, total diferită de a noastră.

El cheamă la apostolat pe unul care probabil era şi corupt. Vameşii nu erau extrem de populari şi pentru că cereau mai mulţi bani decât era stabilit oficial de ocupantul roman.

Hristos găseşte că este potrivit să cheme un păcătos, un om corupt la slujire.

Pentru Dumnezeu nu există nicio stare de păcătoşenie care să nu poată fi convertită într-o slujire curată, demnă.

Pentru orice om, indiferent de starea de păcătoşenie în care s-ar regăsi, există şansa de a-şi reveni, de a schimba ceva în viaţa lui”.

Ierarhul Huşilor, pornind de la suspiciunea cu care fariseii şi cărturarii urmăreau atitudinea Domnului Hristos, a vorbit despre invidia ce poate să apară când vedem binele manifestat în viaţa celorlalţi:

„Cărturarii şi fariseii aveau întotdeauna un ochi invidios atunci când Hristos era bun.

Aşa ne manifestăm, din păcate, şi noi, când vedem bunătate în jurul nostru.

Întâi suspectăm, invidiem şi ne punem tot felul de întrebări care nu au nicio legătură cu bunătatea manifestată faţă de un om.

Această suspiciune şi îndoială, când cineva este bun, este din cauza invidiei, despre care Sfinţii Părinţi ne spun că se hrăneşte din faptele bune ale semenilor noştri. Este ca o carie care roade şi macină sufletul omului.

Cărturarii şi fariseii nu puteau înţelege cum Hristos, Cel despre care se ştia că este desăvârşit, perfect, curat, fără niciun fel de pată, se întâlneşte cu păcătoşi şi, mai mult decât atât, ia parte la masă, în casa lor.

 Îl suspicionau, Îşi puneau chiar întrebarea dacă nu cumva este şi El păcătos, dacă trăieşte în ambianţa celor care erau consideraţi ca un fel de paria ai societăţii.

Nu înţelegeau că Hristos nu a venit pentru cei care se consideră drepţi, elitişti din punct de vedere moral, ci pentru cei păcătoşi”.

În finalul cuvântului său, Preasfinţitul Ignatie a vorbit despre chemarea pe care Domnul Hristos o adresează tuturor şi despre atitudinea faţă de cei care, la un moment al vieţii, se întorc spre Dumnezeu:

„Toţi suntem chemaţi să Îl slujim pe Hristos, să Îi fim apostoli, iar răspunsul nostru trebuie să fie cu maximă promptitudine.

Să nu mai stăm să ne gândim care ar putea fi avantajele sau dezavantajele acestei slujiri.

Dacă avem credinţă în Dumnezeu şi înţelegem, în chip drept, ce înseamnă să îl ai pe Domnul în inima ta, nu ai decât o singură perspectivă: să crezi că ori de câte ori eşti în preajma lui Hristos, este cel mai avantajos lucru!

Al doilea mesaj este ca noi să luăm aminte la Hristos, să nu judecăm pe cel care se întoarce la credinţă, înspre cele duhovniceşti, înspre Biserică.

Să nu-l judecăm, încarcerându-l în trecutul lui şi reproşându-i perpetuu.

O asemenea atitudine nu este în conformitate cu duhul lui Hristos.

El se afla în preajma celor păcătoşi, în preajma celor degradaţi din punct de vedere moral, pentru că El era chemat să-i smulgă din această ambianţă, din starea de păcat, şi să-i determine să devină oameni sfinţi, care să se îndrăgostească de valorile Evangheliei.

Toţi putem deveni, oricât de păcătoşi am fi, apostoli ai lui Hristos. Depinde doar de promptitudinea cu care răspundem chemării Lui”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Huţanu şi l-a instalat ca paroh al Parohiei Guşiţei. Preasfinţia Sa a explicat celor prezenţi semnificaţiile slujbei de hirotonie şi a înmânat noului paroh Crucea, Evanghelia şi cheile bisericii.

StiriEst

Impresionante forte de ordine descind la terase si in locurile aglomerate. ITM si Protectia Consumatorilor ameninta cu amenzi

Publicat

on

De catre

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid 19, începând cu această seară, politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sanatate Publică și de la Protectia Consumatorului,  sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Vaslui vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.  Astfel, se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase.  Pentru organizarea acestor acțiuni, în următoarele două săptamâni se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren, astfel că pe raza județului vor fi angrenate, zilnic, peste 250 de efective.

Citeste in continuare

StiriEst

Frati gemeni cu handicap grav, traiesc in intuneric. Mama nu are cu ce sa ii hraneasca

Publicat

on

De catre

David și Constantin, două suflete chinuite din naștere. Gemenii s-au născut prematur și au fost diagnosticați cu forme grave de handicap. Cei doi băieți trăiesc în întuneric într-o casă neterminată, construită din mila oamenilor. Mama lor, Elena Ispiri, nu are cu ce să-i hrănească și se roagă la Dumnezeu să-i țină în viață. Micuții trăiesc cu mama într-o casă de pe un deal din zona localității ieșene Dancu. În odăița cu o singură fereastră trăiesc 7 suflete chinuite: bunica Celina, cei 3 copii ai săi și 3 nepoți. Unul dintre gemeni este paralizat, nu se poate alimenta, iar celălalt este dependent de oxigen pentru că s-a născut cu plămânii foarte mici. Gemenii își exprimă suferința prin plâns și abia își pot fixa mama cu privirea din cauza bolilor grave de care suferă. Trăiesc de pe o zi pe alta din mila vecinilor și se roagă ca cineva să îi ajute să-și termine casa fără acoperiș.

Povestea tristă a familiei Iftodi a început în urmă cu 2 ani de zile, când Elena a născut prematur gemeni cu forme grave de handicap. Deși copiii au astăzi 2 ani și 4 luni, Elena nu i-a auzit niciodată vorbind. Din casa de pe un deal din Dancu se aude doar plânsul celor doi micuți chinuți.

Cele 7 suflete chinuite trăiesc într-o casă fără curent electric și apă. Sunt zile, așa cum povestește Celina Iftodi, mama Elenei, și bunica băieților, în care nici nu are cu ce hrăni copiii. Banii pe care îi primește din pensia de handicap ai celor 2 copii și alocațiile celorlați doi abia de le ajung să cumpere medicamente și pampers.

Cum îi puteți ajuta pe gemeni

Familia Iftodi are nevoie disperată de ajutorul ieșenilor cu suflet mare. Toți cei interesați să contribuie la ajutorarea lor o pot face cu materiale de construcție, cu hrană, produse de curățenie și haine pentru copii. Totodată, familia Iftodi are nevoie să-și tragă curent electric și apă. Ieșenii care vor să doneze o pot contacta pe Celina la numărul de telefon 0701548101, sau pentru virament bancar puteți trimite în contul RO95BTRLRONCRT0512408401, beneficiar Ispiri Elena-Andreea. Orice gest este binevenit pentru cei 2 frați gemeni născuți cu forme grave de handicap, dar și pentru familia lor, condamnată să trăiască în întuneric.

Citeste in continuare

StiriEst

Primaria Vaslui vrea sa reduca impozitul pe cladiri cu 50 la suta

Publicat

on

De catre

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că a pus în dezbatere publică procedura privind reducerea impozitului pe clădiri cu o cotă de până la 50%, conform legislaţiei, pentru persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi economice şi care au întrerupt parţial sau total activitatea ca urmare a efectelor pandemiei SARS-CoV-2. “De două zile facem dezbateri publice cu privire la un proiect de act normativ care va intra pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului Local din luna iulie referitor la reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50% pentru clădirile nerezidenţiale. Am propus în dezbatere publică procentul maxim, de 50%. De asemenea,vorbim de scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de unii concesionari. Totodată, Consiliul Local are în vedere un proiect privind anularea majorărilor şi penalităţilor în cazul contribuabililor care îşi plătesc obligaţiile restante la bugetul local. Impactul bugetar pentru aceste măsuri se cifrează la aproximativ trei milioane de lei. Va trebui să găsim soluţii să preluăm acest impact”, a declarat Vasile Pavăl. Primarul a mai afirmat că pentru anul 2020 municipalitatea şi-a propus realizarea de venituri proprii din taxe şi impozite în valoare de 172 de milioane de lei, din această sumă realizându-se până acum peste 86 de milioane de lei. ‘Sunt convins că acest coeficient se va îmbunătăţi, mai ales că unele plăţi făcute până la 30 iunie nu au fost încă procesate de anumite bănci. Aceste încasări au fost neaşteptat de bune şi le mulţumesc tuturor celor care au participat cu venituri la bugetul local într-o perioadă foarte grea’, a mai spus Pavăl.

Citeste in continuare

StiriEst

Misiune de salvare la Negresti! Barbat prins sub un mal de pamant

Publicat

on

De catre

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui intervine cu trei autospeciale și echipaje specializate (1 ofițer și 10 subofițeri) pentru căutarea / salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 ani, peste care a căzut un mal de pământ, în orasul Negrești.
La intervenție participă și două ambulanțe.
Echipajele acționează deja la fața locului. Din primele informații, peste victimă s-a prabusit un mal de pământ, aceasta fiind găsită la aproximativ 1,8 metri adâncime. Victima prezintă semne vitale.

Citeste in continuare

StiriEst

Medic de la Spitalul Vaslui infectat cu COVID! A intrat in contact cu zeci de colegi si pacienti

Publicat

on

De catre

Un medic de la Sectia ORL de la Spitalul de Urgenta din Vaslui a fost testat pozitiv pentru Covid. DSP Vaslui a declansat o ancheta epidemillogica. Sunt testați șapte pacienți care se aflau internați în secția ORL, dar și multi colegi de ai doctorului. E vorba de medici, asistente medicale si infirmieri. Ancheta se anunță cu atat mai dificilă cu cat medicul făcea naveta la Iași cu microbuzul spitalului, alături de medici care lucrează în toate secțiile. Trebuie spus ca acesta lucrează inclusiv in domeniul privat, la clinici din Vaslui și Iași. Medicul nu avea simptome respiratorii, specifice bolnavilor Covid. Rl acuza doar greață, dureri de cap si abdominale. Secțiile unde acesta a avut acces, inclusiv Blocul Operator sunt dezinfectate. Si microbuzul care transporta medicii de la Iași la Vaslui urmează să fie dezinfectat la ora 16, atunci cand se intoarce din cursa.

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est