StiriEst
Politicienii criticati de PS Ignatie: “Atata vreme cat scuipi si injuri cu dezinvoltura arogantului…”

Episcopul Huşilor, Ignatie, critică discursurile transmise de politicieni cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe care le consideră ‘o retorică goală’.
‘Din fericire, s-au încheiat toate discursurile despre iubirea de patrie. Este un non-sens să îţi afirmi ţanţoş şi cu emfază stridentă dragostea de ţară, dragostea faţă de România, atâta vreme cât îi sabotezi, în chip senin şi premeditat, credinţa şi tradiţiile prin susţinerea unor ‘valori’ care sunt în contrasensul valorilor asumate şi întrupate în vieţile înaintaşilor noştri, atâta vreme cât scuipi şi înjuri cu dezinvoltura arogantului, atâta vreme cât politizezi totul doar pentru a-ţi inventa adversari fictivi şi pentru a-i calomnia copios, atâta vreme cât faptele şi vorbele tale sunt germenii dezbinării şi ai urii, atâta vreme cât eşti ipocrit şi ahtiat după putere, atâta vreme cât insulta devine moneda de schimb a relaţiilor inter-umane, atâta vreme cât coruptul prăduieşte banul public cu ‘binecuvântarea’ legiuitorului, atâta vreme cât lichelele devin mai dezirabile decât cei cu fibră morală şi intelectuală, atâta vreme cât vulgaritatea devine pânza freatică a limbajului cotidian, atâta vreme cât construcţia morală a unui suflet, prin credinţă şi prin spiritualitate autentice, pe care le regăsim plenar în spaţiul sacru, îşi devine antagonică, nu complementară, cu construcţia unui spital, atâta vreme cât drepturile de grup devin mai importante decât drepturile şi demnitatea persoanei umane în datele ei naturale, biologice’, a declarat pentru AGERPRES episcopul Huşilor. Ierarhul a subliniat că toate vorbele rostite de autorităţi cu ocazia Zilei Naţionale sunt golite de sens, în condiţiile în care ‘clientelismul şi nepotismul sunt într-o permanentă concurenţă neloială cu meritocraţia’, iar ‘funcţia uzurpă necontenit smerenia şi iubirea sinceră faţă de colaboratori’.
‘Avem o retorică goală şi în discordanţă flagrantă cu faptele în discursurile patriotarde de 1 Decembrie, vorbim despre ‘valorile şi tradiţiile româneşti’, dar patrimoniul cultural şi imobiliar al acestei ţări, în mare parte, este în paragină, ambiţiile personale sunt mai esenţiale decât coerenţa unui program de reabilitare morală şi economică a ţării, lamentaţia ‘naţională’ detronează acţiunea faptelor concrete, cetăţeanul este valorizat doar în campaniile electorale. Apostolii globalismului vor să ne convingă că iubirea de patrie este desuetă şi periculoasă, diaspora contează doar la alegeri, fără a se face ceva concret pentru minunaţii români care susţin economia ţării şi îşi păstrează discret, dar vizibil identitatea de credinţă şi de neam’, a afirmat Ignatie. El le-a transmis românilor să-şi respecte semenii, pentru ca ţara noastră să devină cu adevărat civilizată. ‘Atâta vreme cât nu ştim să ne respectăm unii pe alţii pe stradă, la locul de muncă, în magazine, în mijloacele de transport, în trafic, România nu va deveni o ţară civilizată, care să respecte valorile intrinseci ale persoanei umane: credinţa, libertatea şi identitatea spirituală i culturală, ci o ţară suferindă şi dispreţuită de propriii ei cetăţeni’, a mai opinat episcopul. De 1 Decembrie, Episcopul Huşilor a oficiat Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim, în Parohia Ortodoxă românească ‘Sfânta Ecaterina’ din Aschaffenburg, Germania, afirmând că acest lucru i-a oferit prilejul să analizeze detaşat ceea ce se petrece în ţară cu ocazia Zilei Naţionale.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră