Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Preot scos din biserică cu jandarmii. De ce e considerat un răzvrătit

Publicat

in

Scandal într-o parohie din judeţul Botoşani.

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Luni, un preot a fost scos din biserică cu ajutorul unui executor judecătoresc, dar şi a unui număr impresionant de jandarmi şi poliţişti, după ce în urmă cu doi ani preotul a fost caterisit de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, însă a continuat să slujească.

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Preotul a scos din slujbe numele ierarhului său Teofan, pe care îl acuză de ecumenism, după un sinod din Grecia.

Acum, reprezentanţii mitropoliei au câştigat în instanţă dreptul de a-l îndepărta pe preotul considerat răzvrătit.

Susținători„Vi se pare dumneavoastră că un preot care este scos cu executorul, a decis să se rupă de biserică?! Chiar sfidaţi bunul simţ! Omul ăsta a fost scos cu judecătorii de aici… A plecat cu jandarmeria din biserica lui”.

Reprezentant MMB: „Nu este a lui!”
Oameni: „Ba da! E a noastră!!! „

La prima oră a dimineţii, peste 15 poliţişti şi jandarmi, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai Mitropoliei au venit la biserica din localitatea Schit Orăşeni să se asigure că hotărârea judecatorească este pusă în executare şi să facă inventarul patrimoniului bisericesc.

Cum au aflat asta, zeci de enoriaşi au venit să-l susţină pe preot.

Reprezentantul preotului spune însă că acesta nu s-a opus deciziei mitropoliei, dar şi-a construit un paraclis privat, la mică distanţă de biserică.

Mihai Chirilă, reprezentant al preotului Ioan Ungureanu: „Părintele a pus în executare această hotărâre de bună voie. Drept dovadă, el s-a mutat în acel modul de vreo 3 săptămâni. În mod normal, nu ar mai fi trebuit să se întâmplă astăzi tot evenimentul de aici.”

Discuţiile aprinse au durat aproape o ora, însă, în cele din urmă, oamenii au înţeles că nu se pot opune executării silite.

Bătrâna„Noi îl vrem pe părintele Ungureanu! Noi îl susţinem în continuare”.

Reporter„Unde o să mergeţi la slujbă?” 

Bătrâna: „Acolo unde are părintele paraclisul privat al lui. Acolo face slujbă şi acolo mergem noi.”

Bătrân„O să vină 20 de oameni de-al ăstuia nou să stea în biserică, iar noi, 60-70 de oameni, o să stăm într-un paraclis şi să îngheţăm de frig. Oameni bătrâni, la 70 de ani. E frumos aşa?!”

În urmă cu doi ani, preotul Ioan Ungureanu a fost caterisit, după ce a refuzat să-l mai pomenească pe mitropolitul Teofan la slujbe. Zeci de jandarmi, poliţişti şi mascaţi au fost nevoiţi atunci să ţină piept enoriaşilor furioşi. Şi până acum, scandalul a mocnit.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al MMB: „Astăzi s-a intrat în normalitate. Fostul preot Ungureanu susţinut de câţiva credincioşi au blocat accesul noului preot, numit canonic. Ne-au împiedicat să intrăm în biserică şi să folosim un patrimoniu al Bisericii Ortodoxe Romane.”

Urmează ca în scurt timp, un alt preot să slujească în biserică de aici.

Roxana DURLEA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.