StiriEst
Impiegatul CFR care i-a cerut o partidă de amor unei profe de matematică, s-a dat drept agent SIE: “Vrei post? Te ajut eu!”

Impiegatul CFR din Vaslui s-a dat drept agent SIE și i-a promis unei profesoare de matematică să o ajute la examenul de Titularizare să obțină o notă care să-i ofere un post sigur la catedră. A cerut în schimb favoruri sexuale, doar că în loc de amor a primit o condamnare la închisoare.
Viorel Movilianu lucra ca impiegat de mişcare în staţia CFR Bălteni, judeţul Vaslui. Căsătorit, dar activ pe rețelele de socializare, acesta a abodat o profesoară de matematică și i-a propus să o ajute să ia notă mare la Titularizare. A vrut servicii sexuale în schimb. Omul, care s-a împrietenit pe Facebook cu femeie în noiembrie 2016 a ajuns pe mâna oamenilor legii și acuzat de fapte de corupție. Recent, el a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare.
„Inculpatul a contactat-o pe Facebook şi de câteva ori pe telefonul mobil, spunându-i acesteia că deţine funcţia de analist programator de securitate în cadrul Serviciului de Informaţi Externe, lucru care este menţionat şi pe pagina sa de Facebook”, se menţionează în motivarea sentinţei.
Potrivit Adevărul, profesoara s-a destăinuit pe Facebook că este debutantă în învăţământ, motiv pentru care Movilianu „a întrebat-o dacă nu o interesează un post de profesor la o unitate de învăţământ din municipiul Iaşi, spunându-i acesteia că, în calitatea sa de angajat al S.I.E., are multe cunoştinţe, astfel că poate interveni pe lângă un inspector şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pentru a-i facilita ocuparea unui post de profesor în municipiul Iaşi”, după cum se mai arată în motivare.
Pentru a o ajuta, individul i-a cerut să facă sex cu el, promiţându-i că va obţine o notă mare la examenul de Titularizare din 2017. Femeia a înregistrat mai multe discuţii, dar a formulat şi denunţ, Movilianu fiind supravegheat video până în aprilie 2017, când a fost prins în flagrant de anchetatori, mai scrie sursa citată. a1.ro
- StiriEstcu 1 an in urma
Cinci frati plang de foame si isi fac temele pe jos. Nu au jucarii si impart acelasi pix
- StiriEstcu 2 ani in urma
“Imbraca un copil de Paste!” Apelul unui preot pentru sarmanii din sat!
- StiriEstcu 1 an in urma
Fara mancare si fara jucarii, 7 copii plang langa mama lor bolnava de cancer -FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”
- StiriEstcu 2 ani in urma
O mama risca sa moara in spital din cauza ca nu are bani pentru operatie
- StiriEstcu 1 an in urma
Dupa moartea tatalui au fost dati afara din casa. Umbla desculti si traiesc din mila vecinilor- FOTO
- StiriEstcu 1 an in urma
Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe
- StiriEstcu 2 ani in urma
Desculță prin zăpadă! “Mi-ar plăcea o bucățică de carne si o turta cu zahar, în ziua de Crăciun!”