CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Olimpicii Vasluiului au fost premiati! “Suntem datori sa-i apreciem si sa-i cinstim”

Publicat

on

Un număr de 77 de elevi de la şcolile şi liceele vasluiene au fost premiaţi, vineri, în cadrul ‘Galei Olimpicilor’, eveniment organizat de Primăria municipiului Vaslui. Au primit distincţii, diplome şi premii în bani elevii care au obţinut premiile I, II şi III, dar şi menţiuni şi premii speciale la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline. ‘Suntem mândri că aceşti elevi minunaţi ne-au făcut un dar, un dar frumos, acela de a ne reprezenta cu cinste prin premiile pe care le-au câştigat. Suntem datori să-i apreciem şi să-i cinstim. Şcoala vasluiană este performantă, se dezvoltă frumos şi pregăteşte tânăra generaţie cu multă muncă şi cu multă dăruire. Consiliul Local şi Primăria municipiului Vaslui au avut şi au în atenţie acest segment, al educaţiei. Nu declar acest lucru, pentru că de prea multe ori am auzit că educaţia este o prioritate. Ne facem datoria, doar atât. Ne facem datoria să finanţăm, să supraveghem ca aceşti copii să crească frumos. Ei sunt cei mai buni dintre cei buni şi obligaţia noastră este să le asigurăm toate condiţiile. Dragi copii, continuaţi să faceţi performanţă şi nu uitaţi că o parte din această reuşită se datorează cadrelor didactice care v-au vegheat şi v-au îndrumat, dar şi părinţilor, care poate de multe ori au făcut sacrificii şi poate cândva vă veţi aduce aminte şi de efortul comunităţii’, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl. El a menţionat că în cursul acestui an s-au alocat din bugetul Consiliului Local peste 17 milioane de lei către învăţământ, ceea ce reprezintă peste 10% din totalul veniturilor. Inspectorul general şcolar, Gabriela Plăcintă, i-a felicitat pe elevi pentru performanţele obţinute la concursurile şcolare şi a subliniat importanţa muncii profesorilor şi implicarea familiilor copiilor premianţi. Fiecare elev a primit un premiu în bani în valoare de 1.500 de lei, suma totală pentru această premiere fiind aprobată în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Vaslui.

StiriEst

Eleva de 10 din Husi: ”Am fost la petreceri, am iesit in oras si am si invatat. Reteta perfecta!”  

Publicat

on

De catre

Miruna Surdu este eleva de 10 de la examenul de bacalaureat. Ea a absolvit profilul mate-info la Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși.

Eleva susține că nu poate fi trecută în grupul tocilarilor, însă a avut un program bine structurat, pentru a avea timp suficient atât pentru cursurile școlare, învățare, cât și pentru viața de adolescentă.

Miruna speră să fie admisă la Universitatea de medicină ”Grigore T. Popa” din Iași, iar obiectivele sale viitoare sunt legate doar de perioada imediată.

-Cum a fost la bacalaureat!

-Bacalaureatul, mie personal, mi s-a părut un examen normal, A fost ok. Am avut emoții, dar constructive si se pare că totul s-a terminat cu bine. Nu mi s-a părut extrem de greu și chiar susțin faptul că orice elev, dacă își dă interesul, poate lua note extrem de mari.

-Cum caracterizezi cei 4 ani de liceu?

-Minunați! La modul cel mai serios. Eu nu am stat în casă să învăț și chiar am profitat de libertatea pe care o aveam la dispoziție. Am fost la toate petrecerile, am ieșit în oraș cât de des am putut și am și învățat. Rețeta perfectă:))

-Care sunt planurile tale de viitor?

-Eu dau admiterea la Facultatea de Medicină “Grigore T. Popa” din Iași. Mai departe nu m-am gândit încă ce vreau să fac pentru că o iau pas cu pas. Nici nu știu ce vreau să mănânc mâine, dar să mă gândesc ce vreau să fac peste 6 ani, asta DACĂ intru la facultate:)).

-E greu să obții media 10?

-Nimic nu e greu când ești ambițios, devotat și știi exact ce vrei de la tine și de la viața ta. Cum spuneam eu n-am renunțat la nimic din punct de vedere al vieții sociale, dar m-am trezit (spre exemplu) mai dimineața ca să pot să învăț și să ies, am avut un program de care m-am ținut ți mi-am dat interesul. Nu există “o rețetă specială”, există doar devotament pentru procesul de autodezvoltare.

Citeste in continuare

StiriEst

Barbat mort de Covid, scos de familie din sicriul sigilat pentru priveghi

Publicat

on

De catre

Poliția, Jandarmeria și inspectori DSP au descins, marți, la Gura Humorului, după ce au primit informația că rudele unui bărbat de 41 de ani, care a murit de COVID în spitalul din Suceava, au deschis sicriul sigilat și au scos trupul neînsuflețit pentru a fi privegheat după ritualul unei înmormântări normale. Ancheta a stabilit că soția bărbatului a ridicat luni corpul neînsuflețit de la morga spitalului și și-a asumat prin semnătură că va respecta toate regulile sanitare prevăzute pentru înhumarea persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus, relatează Monitorul de Suceava.

Pe certificatul de deces al bărbatului scrie că acesta a avut pneumonie Covid-19, insuficiență respiratorie severă și că a murit în urma stopului cardio-respirator, însă familia spune că, de fapt, a murit de cancer. „L-au scos din sicriul sigilat, l-au îmbrăcat, l-au pus în sicriu cu capac frigorific și au vrut să-l îngroape joi. După mare scandal, i-a convins poliția să-l înmormânteze astăzi (marţi – n.r.)”, a declarat Dinu Sădean, iretorul DSP Suceava. La înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane din comunitatea de romi din care făcea parte și bărbatul decedat. Soția bărbatului decedat a fost amendată de DSP, pentru încălcarea regulilor sanitare, cu 10.000 de lei, iar poliția i-a făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Pentru cinci rude care erau la priveghi DSP a dispus măsura autoizolării la domiciliu pentru 14 zile și urmează a fi verificate de poliție dacă respectă dispoziția. Ancheta epidemiologică este continuată de DSP pentru a se stabili dacă există și alți contacți.

Citeste in continuare

StiriEst

Tatal copilului legat cu lantul de copac, retinut. Mama i-a mintit pe anchetatori

Publicat

on

De catre

Răsturnare de situație la Cozmești! După ce ieri mama tânărului de 28 ani a declarat că l-a legat pe băiat cu lanțul de copac, pentru propria lui siguranta, polițiștii au aflat ca tatăl vitreg este, de fapt, cel care a procedat astfel. A fost reținut azi noapte pentru 24 ore. Bărbatul de 59 de ani va fi azi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Tânărul nu prezenta probleme medicale deosebite. Este internat la Psihiatrie. DGASPC face propriile verificări. In funcție de rezultatul anchetei comune, cel mai probabil, tânărul de 28 ani va fi institutionalizat.

Va reamintim că ieri dupa-amiza, un tanar de 28 de ani, cu afectiuni psihice, a fost gasit legat cu lantul de un copac, in curtea casei, de catre asistentii sociali de la primaria  Cozmesti. Barbatul statea in soare, era dezbracat si nu avea apa. A fost anuntata politia, iar medicii de la Ambulanta l-au transportat la spital. Dupa mai bine de o ora, in zona a aparut si mama baiatului, care a spus ca e prima data cand il leaga de copac, insa a facut-o pentru ca acesta sa nu iasa in strada. De altfel, curtea arata ca un tarc urias, poarta si toate gardurile fiind inaltate cu sarma si plase metalice. Autoritatile locale spun ca acest caz se afla de multi ani in monitorizarea lor, ca s-au facut demersurile necesare pentru ca barbatul sa fie institutionalizat, insa nu sunt locuri in centre si, in plus, mama lui, care ii este asistent personal, refuza sa il lase in grija statului. Din declaratiile vecinilor, baiatul nu este periculos, insa nu sta imbracat, pleaca de acasa si nu stie sa se intoarca.

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Incendiu la o locuinta de pe strada Republicii

Publicat

on

De catre

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Vaslui, strada Republicii, pavilion CFR, nr. 26. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o bucătărie aflată la parterul imobilului. Nu sunt victime și nici alte probleme deosebite. Acțiunea este în desfășurare.

Citeste in continuare

StiriEst

Ea este mama care si-a legat copilul cu lanturi de copac! Victima a ajuns la spital- VIDEO

Publicat

on

De catre

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări pentru lipsire de libertate în cazul tânărului cu dizabilităţi, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Băleşti, comuna Cozmeşti, care a fost legat de un copac din curtea locuinţei. ‘Am fost sesizaţi prin apel la 112 de la primarul comunei că cineva din aparatul primăriei a văzut o persoană legată de un copac, chiar în curtea locuinţei familei sale. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. În cauză sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În cazul în care vor pune în evidenţă şi alte fapte de natură penală, vor fi luate măsurile legale’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Potrivit primelor informaţii ale autorităţilor, mama tânărului, care este şi asistent personal al fiului, ar fi plecat pentru puţin timp de la domiciliu, timp în care l-a legat pe acesta de copac. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au afirmat că în cazul acestui tânăr primăria din localitate a făcut o solicitare pentru instituţionalizare, deoarece mama era depăşită de situaţie. ‘În cursul anului trecut a fost făcută o cerere de instituţionalizare din partea primăriei, deoarece mama tânărului, care este şi asistent personal al fiului, era depăşită de situaţie. Nu a fost semnalat vreun abuz. La momentul respectiv nu a fost identificat niciun loc disponibil într-un centru de specialitate. Când a fost găsit un astfel de loc, s-au comunicat primăriei actele necesare pentru întocmirea dosarului, dar dosarul nu a mai fost depus. Situaţia semnalată acum urmează să fie evaluată de specialiştii noştri şi vor fi stabilite măsuri’, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Va reamintim că ieri dupa-amiza, un tanar de 28 de ani, cu afectiuni psihice, a fost gasit legat cu lantul de un copac, in curtea casei, de catre asistentii sociali de la primaria  Cozmesti. Barbatul statea in soare, era dezbracat si nu avea apa. A fost anuntata politia, iar medicii de la Ambulanta l-au transportat la spital. Dupa mai bine de o ora, in zona a aparut si mama baiatului, care a spus ca e prima data cand il leaga de copac, insa a facut-o pt ca acesta sa nu iasa in strada. De altfel, curtea arata ca un tarc urias, poarta si toate gardurile fiind inaltate cu sarma si plase metalice. Autoritatile locale spun ca acest caz se afla de multi ani in monitorizarea lor, ca s-au facut demersurile necesare pentru ca barbatul sa fie institutionalizat, insa nu sunt locuri in centre si, in plus, mama lui, care ii este asistent personal, refuza sa il lase in grija statului. Din declaratiile vecinilor, baiatul nu este periculos, insa nu sta imbracat, pleaca de acasa si nu stie sa se intoarca.

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est