StiriEst
Anchetă de proporţii în Italia, după moartea româncei trimise acasă de medici, deşi suferise un infarct
O anchetă amplă a fost deschisă de procurorii italieni, după ce Mariana Șerban, o româncă din Vibo Valentia, a murit după ce a fost trimisă acasă de medici, deşi suferise un infarct. Femeia şi-a pierdut cunoştinţa la scurt timp după ce a fost externată, intrând într-o comă profundă şi ulterior a murit.
Membrii familiei au depus plângere la Poliţie, o anchetă fiind deschisă în acest caz.
Anchetă după moartea unei românce, în Italia
Procurorii din Vibo Valentia au deschis o anchetă şi efectuează cercetări în privinţa morţii unein românce. Femeia s-a simţit foarte rău și a mers la spital, însă a fost externată în scurt timp, doar cu recomandarea de a-i face o vizită medicului de familie, informează calabria7.it.
La câteva ore după vizita la spitalul din Vibo, femeia a intrat în comă şi apoi murit, iar membrii familiei au depus plângere la poliție. Femeia, potrivit descoperirilor anchetatorilor, ar fi murit în urma unui atac de cord, iar investigațiile vizează dacă există responsabilități în privinţa morţii sale, din partea specialiștilor spitalului.
Petre Șerban, soţul femeii, este indignat de cum a fost tratată soţia sa şi a precizat că va face totul ca cei vinovaţi să plătească.
„Trebuia să mă duc la serviciu, dar Mariana mi-a cerut să nu o las singură. Mi-a sps că simte durere mare la un braț și în zona trunchiului. Are probleme cu hipertensiunea. Am dus-o la Spitalul Romano, unde i-au dat un sedativ și i-au făcut analize. Am stat cam o oră și jumătate – aproape două ore. Îmi aduc aminte că era o femeie, nu știu dacă era medic sau asistentă, care îi repeta soției mele să nu exagereze, că era mai bine decât toți cei din sala de urgențe. I-au prescris un medicament pentru durere și ne-au trimis acasă”, a povestit soțul româncei, pentru Corriere della Serra.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact nimicitor pe DE 581: mașină intrată frontal într-un TIR, șofer mort. Martorii vorbesc despre o posibilă sinucidere
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlătită din bani publici, fata lui Manole închide gura oamenilor: spitalul se laudă, pacienții nu au voie să comenteze

