StiriEst
PS Ignatie: “Tacerea este cea care ne ajuta sa nu mai barfim, sa nu osandim si ne invata rugaciunea”

Zeci de stareți, părinți profesori de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și clerici din împrejurimi s-au adunat dimpreună cu mulțimea venită din întreaga țară pentru a participa la slujbele oficiate în memoria părinților duhovnicești care au viețuit și s-au ostenit la Mănăstirea Sihăstria Neamțului. Sfânta Liturghie și slujba Parastasului au fost oficiate de PS Părinte Episcop Ignatie, delegatul Părintelui Mitropolit Teofan.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a evidențiat trăsăturile duhovnicești ale părinților pomeniți: „Facem pomenirea a trei mari duhovnici, care prin viața lor, prin scrierile lor, prin gândurile, prin sfaturile pe care le-au dat, ei n-au făcut altceva decât să înduhovnicească țara noastră, să o umple de lumină, să o umple de mireasma cea plăcută a faptelor bune. Fiecare dintre ei are un mesaj pe care ni-l putem asuma. Părintele Cleopa ne dădea următorul îndemn: niciodată să nu sfătuiești pe cineva dacă tu nu ai făcut ceea ce îndemni, ceea ce tu sfătuiești. Întâi este experiența și apoi este cuvântul despre ceea ce tu ai trăit. Părintele Paisie ne spune că tăcerea este un mare dar. Tăcerea este cea care ne ajută să nu mai bârfim, să nu osândim și ne învață rugăciunea. Părintele Ioanichie ne vorbește despre liniște, liniștea Duhului Sfânt, liniștea inimii. Este singura care poate să spulbere toată agitația, frământarea, conflictul nostru interior”.
După sfârșitul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului, unde clericii au înălțat rugăciuni pentru sufletele părinților nemțeni. De asemenea, deoarece ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, credincioșii au fost colindați la final de Părintele Episcop, iar părintele stareț Arsenie Popa i-a dăruit, în semn de mulțumire pentru întreaga slujire, o pictură cu chipul Cuviosului Paisie Olaru. După slujbele săvârșite în Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din incinta ansamblului monahal, mulțimea prezentă s-a îndreptat spre cimitirul mănăstirii, unde au fost citite rugăciuni la mormintele duhovnicilor. doxologia.ro
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră