Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Tariful unui medic din Husi, cercetat de procurori pentru luare de mita – 1150 de lei

Publicat

on

Un medic refuzat probabil de spitalele din capitala dupa ce a fost reclamat si cercetat de procurorii anticoruptie pentru luare de mita, si-a gasit culcus la Spitalul Husi. Ortopedul Dan Noveanu a fost acceptat fara probleme sa lucreze aici, dar se pare ca medicul care ar fi incalcat in trecut juramantul lui Hipocrate, nu si-ar fi uitat vechile obiceiuri. In anul 2016, procurorii  Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Dan Noveanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Procurorii spun că probele administrate în cauză au reliefat faptul că, în ziua de 28 septmebrie 2016, cu ocazia efectuării unui consult de specialitate, merdicul i-ar fi solicitat pacientului B.I.A. suma de 1.000 de lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale la mâna dreaptă, iar la data de 3 octombrie 2016 ar fi primit o parte din suma solicitată iniţial, respectiv 500 de lei.

„În cauză s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, printre obligaţiile impuse inculpatului fiind şi aceea de a nu exercita profesia în exercitarea căreia ar fi săvârşit fapta”, anunţa atunci Parchetul Capitalei. Dosarul a fost constituit ca urmare a unui apel la linia TelVerde DGA 0800.806.806. Mai multi bolnavi din zona Husi, il acuza acum pe medicul ortoped Dan Noveanu, ca sunt dirijati de acesta catre cabinetul sau privat pentru diverse injectii la genunchi. Pretul pentru o astfel de interventie la cabinetul privat ar fi de 1150 de lei. “Eu am mers cu o ruda in varsta la acest medic, daca il putem numi asa. Ne-a sugerat ca pentru rezolvarea problemei, unchiul meu, necesita o injectie in genunchi, iar operatiunea nu poate fi facuta la spital ci la cabinetul sau privat, iar costul este de 1150 de lei. Unchiul meu are o pensie de 600 de lei. Va dati seama ce efort financiar! Pe holul spitalului asteptau mai multi pacienti si cativa dintre ei povesteau ca au patit fix la fel”, a scris pe facebook o femeie. 

Retelele de socializare sunt pline de reclamatii la adresa medicului ortoped Dan Noveanu, angajat cu usurinta la Spitalul Husi. “Un om ignorant, se victimizeaza ca face medicina pentru tarani, nu explica ceea ce face conform specializarii sale, satul sa mai dea raspunsuri oamenilor de rand. Prefera in schimb sa isi dea cu parerea despre oameni decat sa isi faca treaba si sa isi recunoasca greselile”, a scris un alt pacient. 

Mihaela SIMA

StiriEst

Alerta! Zeci de hectare de vegetatie au fost curpinse de foc

Publicat

on

De catre

Incendiu pe raza comunei Oltenesti. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta la vegetația uscată pe o suprafață foarte mare. Imediat, la fața locului a mai fost adusă în sprijin încă o autospecială. Au intervenit și serviciile voluntare pentru situații de urgență din comunele Oltenești și Muntenii de Jos.  La această oră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui are deplasate la fața locului patru autospeciale. Incendiul este localizat și se acționează pentru lichidarea ultimelor focare. Chiar și după ce incendiul va fi lichidat, avându-se în vedere codul galben de vânt, comandantul acțiunii a hotărât ca peste noapte să rămână un echipaj de pompieri care să supravegheze zona. Suprafața afectată de incendiu este de ordinul zecilor de hectare, dar o suprafață exactă va putea fi calculată abia mâine, pe lumină. Acțiunea este condusă de inspectorul șef al ISU Vaslui, col. Ciprian Mihai Mitrea.

Citeste in continuare

StiriEst

Au ramas fara mama si au nevoie de ajutor: “Ai plecat de langa noi intr-o dimineata si ai spus ca te intorci…”

Publicat

on

De catre

Emilia Porumb, o tânără mamă în vârstă de 28 de ani din comuna Bălăbănești, județul Galați, a murit pe patul de spital. Femeia avea trei fetițe cu vârste de 11, 9 și 3 ani. Mama lor a fost lovită de o mașina pe data de 7 ianuarie. A ajuns la spital în stare gravă, iar medicii nu i-au dat nicio șansă. Copilele au sperat până în ultima clipă că mama lor se va întoarce acasă. Acum sunt distruse de durere. Copila ce mare a postat un mesaj prin care își strigă suferința. 

“DRAGA MAMA ai plecat de langa noi intr-o dimineata, ne-ai lasat acasa cu tata si ai spus ca te intorci…. Au trecut 15 zile dar tu nu te-ai intors. M-am tot rugat la Sfantul Ion, si la toti sfinitii dar nici unul dintre ei nu mi-a ascultat rugaciunile. M-am tot uitat spre poarta si pe drum poate te vad venind acasa…. Azi am aflat, si tare ma doare inima, ca nu o sa mai vii niciodata acasa. Cine ne mai tine in brate si cine ne mai spune noapte buna? Inima ca a ta, mama, nu mai are nimeni… Ai luptat sa ne tii impreuna pe toate trei langa tine si cine stie daca, acum dupa ce tu ai plecat, vom mai putea sta una langa alta?…. Ne-a fost tare greu fara tine in cele 15 zile dar acum, ca nu mai vii acasa, o sa ne fie mult, mult mai greu…… Cine o sa ne ajute? Cine va fi alaturi de noi? La cine sa mai spunem” mama”? Numele tau MAMA ramane scris doar in inimile noaste… si pe o cruce intr-un cimitir. Te-am iubit si te iubim dar dragostea noastra nu a fost de ajuns ca sa te putem avea langa noi”.

Copiii au acum mare nevoie de sprijin material. Au nevoie de o casa deoarece imobilul in care locuiesc nu este al lor. 

“Fac acest apel la toti cu suflet mare si care pot ajuta sa nu ezita sa o faca, pentru acești copii totul este bine venit. Cei care vor să ajute, pot găsi familia în localitatea Bălăbănești (județul Galați) strada Principală nr.29, lângă sediul Poliției, sau la numărul de telefon: 0748976608 – Mihai Hotnog (tatăl fetelor)sau 0742777413 doamna Viorica Balaban

În ajutorul copiilor a sărit preotul din comuna vasluiană Grivița care face apel la toți oamenii cu suflet mare să ajute familia. 

„Vă invit să dăruiți puțină speranță unor copii care sunt triști. O mână întinsă, poate sterge o lacrimă si readuce zambetul in ochii acestor fetițe, o hainuta care a ramas mică copilului tău poate aduce puțină căldură si multă bucurie in sufletele lor, o jucarie de care copilul tău s-a plictisit poate insemna totul pentru ele, o bomboană pe care o muți de pe o masă pe alta,poate aduce dulceață pe buzele lor, un bănuț pe care-l pui uitat printr-o cană, poate pansa rana mamei! Oricine doreste sa întindă o mână de ajutor, îl așteptăm cu drag la Biserica din Grivița! Doamne ajută!”, a postat preotul Andrei Mereuță pe rețelele de socializare. 

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Ea este tânăra ucisă şi abandonată în maşina iubitului. Adriana era mama unei fetiţe de 1 an şi jumătate

Publicat

on

De catre

Tânăra de 32 de ani găsită moartă, aseară, în maşina iubitului ei, pe o stradă din municipiul Bacău, se numeşte Adriana Andone. Presupusul criminal, concubinul femeii, este în continuare căutat de poliţişti.

Poliţiştii din Bacău sunt în alertă, după ce o femeie de 32 de ani a fost găsită moartă, seara trecută, în maşina iubitului său, Cătălin Dobre. Chiar el a fost cel care a dat alerta.

A sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis iubita, apoi a ameninţat că se aruncă în Canalul Bistriţa. 

Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii din Bacău au găsit-o pe Adriana moartă, abandonată într-o maşină parcată pe o stradă din apropierea podului. 

Trupul neînsufleţit al fetei era pe bancheta din spate, acoperit cu o geacă. Anchetatorii cred că individul a bătut-o, mai întâi, după care a înjunghiat-o.

Adriana Andone avea o fetiţă de nici 2 ani

„Avea multiple semne de violenţă prezente. N-am putut face alceva decât să constatăm decesul. Nu s-a găsit decât fata decedată. Atât. Altă pesoană n-a fost identificată la faţa locului”, a declarat medicul Cristian Goroneanu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău. 

Imediat, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi scafandrii l-au căutat ore bune pe bărbat prin împrejurimi, însă fără rezultat. Nu a fost găsit până la această oră. 

Suspectul a fost identificat, iar anchetatorii speră să-l găsească cât mai curând. Martorii spun că cei doi s-ar fi certat, apoi el a omorât-o. Se pare că tânăra de 32 de ani ar fi vrut să se despartă de bărbat. 

„În momentul de faţă se fac cercetări conduse de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Există unele suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor”, a anunţat Cristinel Ciocântă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Bacău. Adriana Andone locuia în comuna Corbasca şi avea o fetiţă de un an şi jumătate, dintr-o altă relaţie.

Adriana ADAM

Citeste in continuare

StiriEst

Cei patru frăţiori arşi de vii, conduşi pe ultimul drum. Copilaşii au fost înmormântaţi în sicrie albe

Publicat

on

De catre

Imagini sfâşietoare în cimitirul din Recaş, acolo unde cei patru frăţiori care au ars de vii în casă sunt conduşi pe ultimul drum. Slujba a fost oficiată chiar de mitropolitul Banatului, care s-a ocupat personal de înmormântare.

Astăzi, sute de oameni şi-au luat rămas bun de la cei patru fraţi care, săptămâna trecută, au avut parte de o soartă cruntă.

Alexandra, Andrei, Antonia şi Adrian au ars de vii, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai mare dintre copii avea 6 ani, iar mezinul avea doar 4 luni.

Cei patru frăţiori, înmormântaţi în sicrie albe

Imaginea cu cele patru sicrie albe şi mici pe catafalc este una sfâşietoare.

Îngenunchiate de durere, mama şi bunica micuţilor nu au plecat nicio clipă de lângă copilaşi.

La un moement dat, în timpul slujbei de înmormântare, mama micuţior a leşinat.

Un echipaj medical, care se afla în zonă, a intervenit la timp, iar femeia a primit îngrijirile necesare şi şi-a revenit.

Slujba de înmormântare, oficiată de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, impresionat de drama care a lovit această familie.

IPS Ioan Selejan a pus câte un trandafir roșu pe fiecare dintre cele patru sicrie.

Cei patru fraţi, Alexandra (6 ani), Andrei (4 ani), Antonia (2 ani) şi Adrian (4 luni), s-au stins din viaţă pe 15 ianuarie 2020, după ce camera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări.

Drama l-a marcat pentru totdeauna pe fiul cel mare al familei, în vârstă de 14 ani.

Băiatul fusese lăsat pe post de dădacă pentru cei 4 fraţi ai săi, iar în momentul când dormitorul a luat foc, se afla în altă încăpere. 

Citeste in continuare

StiriEst

Primarul Vasluiului critica Politia Locala: “Semnez desfiintarea lor, nu se poate asa ceva”

Publicat

on

De catre

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este nemulţumit de activitatea poliţiştilor locali, care nu fac deloc activităţi de prevenire în rândul cetăţenilor şi sunt preocupaţi doar să dea amenzi. 

Edilul-şef a avertizat că ar putea desfiinţa Poliţia Locală, dacă lucrurile în activitatea acestei instituţii nu se vor îmbunătăţi. 

‘Le-am spus şi nu scapă, o să fiu al doilea primar care semnează desfiinţarea lor. A mai fost primarul de la Darabani. Semnez desfiinţarea lor, nu se poate aşa ceva. Măi, fraţilor, în activitatea dumneavoastră sunt şi măsuri de prevenţie, nu sunteţi doar cei cu pistolul. Cel mai simplu e să amendeze, iar amenzile afectează bugetul, că nu le poţi încasa, te înscrii cu anumite sume. E o întreagă tevatură. Lor le este simplu să spună că au dat amenzi. (…) Acesta e mod rezolvare? Ce să comentez, o iau ca atare. Sunt colegii mei, să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească!’, a spus Vasile Pavăl. 

Primarul l-e transmis poliţiştilor locali să trateze oamenii cu respect, să le vorbească pe un ton civilizat şi să renunţe la ‘vechile metehne’, deoarece imaginea poliţiei locale trebuie să se schimbe.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est