StiriEst
Bătrână cu handicap locomotor din Vadu Moldovei, Suceava, batjocorită în propria casă

O bătrână cu handicap locomotor din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava, a fost batjocorită duminică seara de către un individ necunoscut. Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, după examinarea medico-legală.
Din prmele cercetări efectuate s-a stabilit că victima este o femeie de 68 de ani, care suferă de un handicap locomotor și locuiește singură într-o casă relativ izolată din comuna Vadul Moldovei.
Duminică seara, pe 5 ianuarie, în jurul orei 17:00, o persoană necunoscută a intrat în locuința ei și a batjocorit-o pe femeia lipsită de apărare.
Potrivit newsbucovina.ro, o publicație locală, bătrâna a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind ulterior internată.
Examinarea medico-legală a scos la iveală faptul că femeia prezenta leziuni ce probau comiterea unei agresiuni sexuale.
În cauză s-a stabilit un cerc de suspecți, urmând a se efectua activități investigative și de cercetare penală complexe.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră