Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Promovata de PNL! Ce calitati trebuie sa ai ca sa prinzi o functie la stat sau un loc in Parlament

Publicat

in

Marile promisiuni ale liberalilor din vremea in care acestia dadeau din coate ca sa ajunga la putere s-au dovedit a fi doar vorbe goale. Asadar, ceea ce cu emfaza anuntau membrii PNL in momentul in care au dat jos Guvernul PSD, este contrazis în fiecare zi de faptele penelistilor care au preluat fraiele puterii. Cainii cu colaci in coada nu si-au facut aparitia, se prefigureaza concedieri si taieri salariale. Mai mult, liberalii isi dau in petec si cand vine vorba despre schimbarea sefilor de prin institutii. Un exemplu concludent in acest sens este chiar la Vaslui, unde liberalii au pierdut „cu succes” o functie foarte importanta, in favoarea unui partid de buzunar. Astfel, postul de subprefect a fost adjudecat de un obscur functionar, Narcis Poiana, sustinut din cate se pare de PMP, un partidulet fara merite deosebite si cu rezultate derizorii in tara si in judet. Iar haosul numirilor din Prefectura nu se opreste aici, liberalii demonstrand ca incompetenta isi poate face foarte usor loc  in administratia publica locala. Conditia e sa ai ceva relatii si tupeu cat incape. Adnana Bunescu, o cuconita care se viseaza deja parlamentar, s-a instalat in functia de director de cancelarie. Ce o recomanda? Mai nimic, in afara de faptul ca a fost nasita de liderul PNL, Nelu Tataru si ca este nora unui controversat afacerist din orasul dintre vii, apropiat al liberalilor. Cum functia n-ar fi putut reveni niciodata unui tanar competent, penelistii s-au gandit sa o foloseasca drept trambulina pentru duduia cu pricina, despre care se spune ca ar urma sa prinda un loc eligibil pe lista PNL pentru alegerile parlamentare.

Pleaca ginerele “regelui asfaltului”, vine nora “regelui evaziunii”

În urmă cu câțiva ani, la Prefectura Vaslui se angaja Eduard Popica. A fost director de cancelarie, iar mai apoi prefect. Mai multe voci au susținut atunci că Popica este promovat în funcțiile publice datorită faptului că este ginerele omului de afaceri Emil Savin, un constructor cu state vechi, cunoscut si sub numele de “regele asflatului”. Timpul a trecut, guvernarea s-a schimbat, iar liberalii care au acuzat de nenumărate ori PSD că promovează în funcții oameni care sunt membrii de partid sau rude ale cuiva, fac acum același lucru. Adnana Bunescu a fost numită director la Prefectura Vaslui cu un scop precis. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, fina președintelui PNL va fi promovata pe listele pentru Parlamentul României. Adnana Bunescu este nora omului de afaceri huşean Serghei Bunescu, proprietarul cramelor Casa de vinuri Huşi. Acesta este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acuzaţiile nu vizează activitatea viticolă, ci o afacere dubioasă cu rulmenţi, despre care ANAF susţine că ar fi fost realizată prin firme suveică. Dosarul în care este judecat Serghei Bunescu se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi, în calea de atac. Afacerea în urma căreia a fost pus sub acuzare Serghei Bunescu a fost tranzacţionată în anul 2009 şi viza achiziţionarea unor cantităţi impresionante de rulmenţi, în cadrul căreia firma omului de afaceri din Huşi, avea rol de intermediar. ”Faptele care au făcut obiectul sesizării constau în efectuarea de tranzacţii comerciale fictive, de tip „suveică”, în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale, operaţiuni care au generat prejudicii bugetului de stat prin solicitarea ilicită de restituire a unor sume importante de bani reprezentând TVA aferentă respectivelor operaţiuni”, se menţionează în ordonanţa prin care DNA a declinat dosarul procurorilor din Vaslui. ”S-a solicitat un control încrucişat cu D.G.F.P. Prahova, control în urma căruia s-au constatat următoarele: SC… Ploieşti a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat în decontul de TVA pe noiembrie 2009 cele 4 facturi de vânzare rulmenţi emise către S.C. Malytex Group S.R.L. Bacău; până la data de 31.12.2009, vânzătoarea încasase de la cumpărătoare suma de 8.179.544 lei; mărfurile în cauză fuseseră achiziţionate de la S.C. Gilsom Corn S.R.L.  pe baza a 4 facturi fiscale în valoare totală de 23.284.059,32 lei” se menţionează în hotărârea instanţei.

Cine este Serghei Bunescu

Serghei Bunescu a venit din Republica Moldova în România în urmă cu mai bine de 20 de ani şi s-a stabilit la Huşi, unde a preluat Casa de Vinuri Huşi pe care a transformat-o într-una dintre cele mai mari crame viticole din România. Cramele lui Bunescu deţin o colecţie impresionantă de peste 250.000 de sticle de vinuri vechi atât româneşti, cât şi soiuri din Italia, Franţa sau Spania.

Casa de Vinuri Huşi are 20 de mărci de vinuri înregistrate şi exportă în 14 ţări, din Europa, dar şi în China. Pe piaţa chineză, Serghei Bunescu a reuşit să se impună promovând unul dintre vinurile preferate ale lui Nicolae Ceauşescu. Cramele lui Bunescu au în portofoliu branduri precum Cramele Huşi, care are în portofoliu branduri ca Busuioaca de Bohotin, Dealurile Huşilor, Castelul Dintre Vii, Mihai Viteazul, Inima de Haiduc sau Zghihara de Huşi.

Roxana O. DURLEA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.