CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Eleve de clasa a IV-a, hărțuite sexual de învățător. Conducerea școlii refuză să ia măsuri

Publicat

in

Cel care este acuzat de aceste fapte este un învățător de 21 de ani, detașat de la Vaslui la școala gimnazială din satul Slobozia, comuna Voinești, județul Iași.

Este vorba despre un învățător de vreo 21 de ani, venit proaspăt de la Vaslui. Are clasa primară și la ore pipăie fetele, le ridica în brațe…Uneia dintre fetie i-a scris o scrisoare în care îi spunea că “aș vrea să îți dau cadoul personal”. Când s-au dat cadourile la Crăciun, fata a găsit acest bilet și i l-a arătat mamei care a venit la școală și a făcut panarama. Noi am luat acest caz în vedere, ca să nu se mai repete. Doamna director s-a dus la copil acasă, cu mediatorul școlar, fără soțul meu care răspunde de problemele cu romii în Slobozia. Doamna directoare a spus că copiii spun minciuni și învățătorul are dreptate.  Dacă s-ar întâmpla ceva cu vreo fată de 10-11 ani, toți părinții ne-ar condamna pe noi, că am știut, da nu am mers mai departe” ne-a declarat mediatorul sanitar al școlii.

Copiii nu mai vin la școală, de frica învățătorului

Primul caz de comportament deviant din partea învățătorului a ieșit la iveală pe 17 decembrie 2019, în ziua în care s-a împărțit cadourile de Crăciun către elevii școlii. Atunci a fost găsit acel bilețel, iar situația s-a rostogolit precum ridichea uriașă din poveste- copilul a spus părinților, aceștia l-au sunat pe responsabilul pe probleme cu romii din Slobozia, care la rândul lui l-a sunat pe primar, edilul sunând-o fulger pe directoarea școlii.

Părinții au venit la școală și au cerut să fie schimbat învățătorul, că se tem pentru fata lor. Sunt copii care nu mai vor să vină la școală, că le este frică de învățător, că le ia în brațe și le pipăie. Pe una a luat-o direct din copac și a început să o pipăie. Pe alte eleve le ia în brațe în timpul orelor”, a mai spus mediatorul sanitar.

Tergiversarea faptelor

La momentul acestei discuții, la nivelul școlii primare din Slobozia-Voinești, conducerea acestei unități școlare convocase o ședință cu toate părțile implicate, pentru lămurirea aspectelor sesizate.

În urma concluziilor care se vor trage în urma acestui consiliu de administrație, o să vă dăm mai multe detalii. Problema este în cercetare și, înainte de a sta de vorbă cu toate părțile, nu ne putem  pronunța”, a spus Lorina Stegariu, directoarea școlii.

În aceeași zi am revenit cu un telefon, imediat după ședință, moment în care ni s-a spus “o să vă rog să veniți personal la școală și o să vă dau toate răspunsurile. Tocmai pentru că este vorba despre o situație gravă, și soluția găsită trebuie prezentată pe îndelete”. Ulterior, directoarea a revenit la intenții mai bune.

Ne-a fost adusă la cunoștință, printr-o sesizare verbal[, această situație legată de comportamentul inadecvat al domnului învățător de la clasa a IV-a. Ca urmare a acestei sesizări, în primă fază am făcut demersuri pentru a stabili gravitatea faptelor, pentru a asigura securitatea fizică și psihică a elevelor. În cadru Consiliului de Administrație au fost invitate toate părțile implicate (n.r. inclusiv elevele care au fost hărțuite sexual de învățător) ca să ajungem la o concluzie, dacă într-adevăr faptele domnului învățător sunt foarte grave și pun sau nu în pericol siguranța  elevelor. Concluzia a fost că FAPTELE ÎNVĂȚĂTORULUI NU SUNT FOARTE GRAVE. Prin urmare, am hotărât desfășurarea unei anchete, de către o comisie de cercetare din școală. Raportul acestei anchete va fi adus la cunoștința Consiliului de Administrație și se va acționa în consecință. De asemenea, am făcut o solicitare la CJRAE Iași (n.r. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), pentru a ne trimite un psiholog care să discute cu copiii, să le putem asigura consilierea și confortul emotional”, a declarat directoarea.

Elevele abuzate, expuse unui nou pericol

Dacă faptele învățătorului au fost încadrate ca neprezentând un pericol, atunci de ce a mai fost nevoie de suport emotional pentru fete, de aducerea unui psiholog de la Iași? Mai mult, după ce personalul școlii a fost transpus în rolul de anchetatori, tot directorea școlii recunoaște că nu se știe care este situația de fapt, gravitatea și consecințele ei, nu înainte însă de a-l scoate basma curata pe învățător.

Trebuie să facem o anchetă mai amănunțită, să vedem dacă de comportamentul domnului învățător au fost afectați și alți elevi. Va fi o anchetă prin care vom analiza toate punctele de vedere de la toi părinții din clasă, ca să putem trage o concluzie. NOI ÎNCĂ NU ȘTIM DESPRE CE ESTE VORBA, CÂT DE GRAVĂ  ESTE SITUAȚIA. Acuzațiile sunt foarte grave și pot  avea implicații foarte grave și asupra copiilor, dar și asupra învățătorului care este în primul an de învățământ. Dacă se va demonstra că este vinovat, vom face publice toate detaliile”, a declarat Lorina Stegariu.

Cazul, în ciuda acuzațiilor foarte grave care, dacă se vor concretiza, faptele consumate își vor pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a elevelor, nu a ajuns la Poliție, conducerea școlii preferând să nu facă vâlvă, în loc de lămurirea situației și de punerea în afara oricărui pericol a elevelor.  Mai mult, până la clarificarea situației, învățătorul incriminat să își desfășoare activitatea în aceeași clasă cu victimele, ceea ce sporește agresiunea emoțională asupra lor. sursa: 7est.ro

Populare