StiriEst
NEAMT: Un baiat si mama lui, preluati de medici dupa ce casa lor a luat foc

Un băiat de 13 ani şi mama lui, din Neamţ, au fost preluaţi de medici, după ce au suferit atacuri de panică în urma incendiului care le-a cuprins casa.Incendiul a fost anunţat miercuri după-amiaza chiar de tânărul care se afla singur în casă la momentul respectiv, în localitatea Dumbrava Roşie, scrie observator.tv.
Până la venirea pompierilor, băiatul a reuşit să se autoevacueze, însă pompierii au mult de furcă din cauza condiţiilor dificile în care se execută intervenţia.
Ajunsă la faţa locului, mama a suferit un şoc în momentul în care a văzut cum flăcările îi distrug agoniseala de o viaţă.
Şi băiatul a suferit un atac de panică, însă amândoi au refuzat să fie transportaţi la spital.
Autorităţile locale intervin cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Primele informaţii arată că incendiul a izbucnit într-o anexă în care era montată o centrală termică.
Flăcările au cuprins însă şi casa în care locuiau cei doi, aceasta fiind lipită de anexa respectivă.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră