StiriEst
Patru masini implicate intr-un accident la Cismeaua Moldovencei FOTO-VIDEO
Patru maşini au fost implicate, vineri, într-un accident la ieşirea din municipiul Vaslui, în urma evenimentului o persoană fiind rănită.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit pe DN 15D, în apropiere de Cişmeaua Moldovencei, pentru asigurarea de măsuri PSI şi acordarea îngrijirilor medicale pentru o persoană în urma unui accident rutier. În acest accident au mai fost implicate patru persoane şi patru autoturisme, două dintre acestea fiind staţionate. În urma acestui eveniment rutier a rezultat o victimă, neîncarcerată, care a fost transportată cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, un autoturism a încercat să vireze spre stânga, iar altul din spate a intrat în depăşire, între cele două maşini având loc o acroşare, după care cel de-al doilea autoturism a intrat în două maşini staţionate în parcarea unui local din zonă. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc accidentul.
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaScandal de proporții la SJU Vaslui: un angajat al spitalului divulgă pe Facebook date medicale despre pacienți
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaMĂCEL DE PAȘTE LA NEGREȘTI! Topoare, cuțite și bâte între două familii: 7 inculpați AU AJUNS DUPĂ GRATII
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaLiliana Trifan, dată afară din funcția călduță de la Gaz Est. Confidenta lui Barbu rămâne fără leafa primită cadou de la șeful ei
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaBani publici pe „lecții de dans”: protejatul lui Trifan, Mathias Ichim, în anchetă penală. Primari PSD, obligați să dea explicații
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaDescoperire macabră la Trestiana: bărbat de 76 de ani găsit mort în râul Bârlad
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaBătaie în fața clubului Bliss: cinci tineri din Codăești au pus la pământ un vasluian și au ajuns în arest la domiciliu
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaAndrei Șerban, noul prefect al Vasluiului. Gafă la primul colegiu prefectural: a confundat Ziua Veteranilor cu Ziua Eroilor
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma”Vulturul” Moșailov- implicat într-un accident! Două mașini avariate, o șoferiță a rămas fără permis -FOTO







