StiriEst
Unui sofer i s-a facut rau la volan, a intrat pe contrasens si a lovit doua masini
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs duminică pe DN 15 D, la ieşirea din municipiul Vaslui, un conducător auto intrând cu maşina pe contrasens, unde a lovit două autoturisme. Potrivit poliţiştilor, bărbatul a declarat că i s-a făcut rău la volan, motiv pentru care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.
‘În accident au fost implicate trei autoturisme. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că o maşină care se deplasa în direcţia Negreşti – Vaslui, condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, în care se mai afla mama acestuia, o femeie în vârstă de 57 de ani, a pătruns pe contrasens, unde a lovit două maşini care circulau regulamentar. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a intrat pe contrasens şi a unei tinere din cel de-al doilea autoturism lovit. Conducătorii auto implicaţi aveau permisele de conducere valabile şi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs evenimentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaPoliția a descins la adăpostul groazei din Bălteni. „Marele” liberal Ioan Păun, cercetat pentru cruzime față de animale
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDramă pe calea ferată din Vaslui! O tânără, smulsă din fața trenului de jandarmi în ultima secundă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaOmul de afaceri Fănel Bogos a fost reținut. Este acuzat că a ucis o iapă în propria curte
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal uriaș în Poliția Bârlad! Plângere internă împotriva comisarului-șef Chiper Nicușor: „Se comportă ca un dictator și îi urmărește pe colegi!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie în județul Vaslui! Avion ultraușor prăbușit la Băcani – pilotul a fost găsit decedat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAfacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte
-
Știri Vasluicu 3 zile in urmaSubprefectul Arcăleanu, prins în mijlocul scandalului Bogos–Barbu. Pierde funcția de la prefectură, locul său va fi luat de un tânăr de la USR
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCopil de 6 ani călcat de o mașină la Tătărăni, transportat cu elicopterul SMURD la Iași

