Conecteaza-te cu noi

Bursa zvonurilor

Dan Marian sau Dumitru Ciomaga? Cine va fi al doilea subprefect? BURSA Zvonurilor

Publicat

in

Județul Vaslui va avea doi subprefecţi în viitorul apropiat. Este informaţia obţinută de către redactorii “STIRIEST.RO”, după scandalul iscat de numirea la Prefectură a lui Narcis Poiană, un no name pus în funcție de patronul unei spălătorii auto, mare politician PMP. Guvernul Orban a dat deja hotărârea prinvind înființarea celui de-al doilea post de subprefect. Decizia a apărut în Monitorul Oficial, iar numirea va fi făcută cel mai probabil miercuri, în ședința de Guvern. Se pare că postul este vânat de mai multe partide, care poartă deja negocieri intense pentru stabilirea unui ocupant. Cele mai vehiculate nume, dar și cu cele mai multe șanse sunt Dan Marian și Dumitru Ciomaga.  Primul pe filiera ALDE, al doilea tot pe filiera PMP ca și Narcis Poiană. Prin Prefectură este zarvă mare, unii angajați sunt oricum exasperați de subprefectul Narcis Poiană, un personaj care în trecut a mai fost angajat al instituției, dar ejectat din motive întemeiate. 

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

Profitand de faptul de PNL a pierdut de tot controlul în teritoriu, liderii PMP și cei de la ALDE au văzut imediat oportunitatea. Au bătut cu pumnul în masă la Bucuresti și au cerut mai multe funcții. Județele care aveau pregătite persoanele de la PNL pentru respectivele funcții, au scapat de jocurile politice, Vasluiul însă nu. Asa se face că liberalii pierd încet și sigur puterea la nivel de județ, chiar dacă au câștigat alegerile prezidențiale. PMP îl susține la Vaslui pentru al doilea post de subprefect pe Dumitru Ciomaga, actualul șef de la Resurse Umane din cadrul prefecturii. ALDE îl vrea însă subprefect pe Dan Marian. La București se poartă discuții aprinse zilele astea pe această temă, iar postul de subprefect este negociat la sânge. Fostul preşedinte al PNL Vaslui Dan Marian, care în 2016 a demisionat din funcţie şi s-a retras de pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare din cauză că era vizat de o anchetă DNA, s-a înscris în organizaţia judeţeană a ALDE. El a precizat, într-o conferinţă de presă, că dosarul în care era cercetat de DNA privind presupuse ilegalităţi cu terenuri a fost clasat anul trecut şi a dorit să reînceapă activitatea în PNL, însă acest lucru nu a fost posibil, deoarece a aflat că fusese exclus din partid. Fostul liberal a adăugat că a avut în cursul anului trecut mai multe discuţii cu liderii naţionali ai PNL, cărora le-a spus că doreşte să revină în partid, dar acest lucru nu a fost posibil. 

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Populare

Stiri din categoria: Bursa zvonurilor Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.