StiriEst
Guvernul loveste din nou! Lucrarile la Autostrada Unirii vor incepe peste 4 ani

Un pas înainte şi doi înapoi. Aşa construiesc guvernanţii Autostrada Unirii, un drum care ar trebui să lege România de la est la vest. Guvernul Orban a şters din pix toate planurile vechiului cabinet. Şi în timp ce oficialii promit că de abia acum lucrările vor prinde viteză, specialiştii estimează că primul muncitor va deschide şantierul peste patru ani.
Autostrada Unirii, care ar trebui să lege Moldova de Ardeal, rămâne pentru următorii ani tot un desen pe hârtie. Guvernul a anulat prin ordonanță de urgență parteneriatul public-privat pentru acest obiectiv. Drept urmare, proiectul va fi preluat de Ministerul Transporturilor, adică va începe de la zero.
Ludovic Orban, premierul României – Obiectivul nostru este simplu. Să anulăm toate procedurile, să transferăm procedurile către ministerele competente, proiectele de infrastructură, pe transport, să le ducem înapoi la ministerul Transporturilor, iar ministerele de linie care preiau proiectele trebuie să prezinte planul de realizare a acestor proiecte în termen de cel mult o săptămână
Autostrada Unirii rămâne la faza de proiect
Concret, în următoarii doi ani se va lucra la documentație. Abia apoi se vor căuta bani şi în cele din urmă şi constructori. Ministrul Transporturilor spune că, pentru tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț, banii pentru studiul de fezabilitate sunt cuprinși în bugetul din acest an, iar pentru bucata Târgu Neamț – Iași se caută încă soluții.
Lucian Bode, ministrul Transporturilor – Acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov și Dăncilă devine istorie. Solutia este una cât se poate de clară. Finanțarea de la Uniunea Europeană a revizuirii studiului de fezabilitate. Vom avea așadar o documentație cap-coadă Târgu Mureș – Iași și în acel moment putem discuta despre finanțare. Este falsă ideea că nu avem finanțare, că sunt fonduri europene, pentru că noi nu știm cât costă în acest moment acest obiectiv
Şoseaua de mare viteză ar trebui să aibă 310 kilometri
Şoferii nu mai cred în promisiuni, în timp ce specialiştii cred că în cel mai optimist scenariu muncitorii vor intra pe şantier în 2024.
Ionel Apostrol, fondator „Împreună pentru A8” – La modul cel mai optimist aș putea spune că execuția ar putea încep în anul 2024 și nici atunci nu suntem siguri. Pentru că am văzut că orice Guvern a lăsat acestă regiune la coadă.
De Ziua Unirii, mai mulţi oameni s-au strâns lângă singurul metru de autostradă constuit de un om de afaceri, şi au protestat.
Tot prin ordonanță de urgență, a fost anulat și partenteriatul public privat pentru autostrada Comarnic-Brașov. Ministrul Transporturile anunţă că va căuta rute alternative pentru a debloca Valea Prahovei.
Ana IOSIF
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră