Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un bărbat a bătut la uşa locuinţei soţiei lui şi a fost arestat de poliţişti

Publicat

on

Un bărbat din Suceava a bătut la uşa locuinţei soţiei lui şi a fost arestat de poliţişti. Va fi dus în faţa judecătorului şi e posibil să primească o măsură judiciară dură.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.15, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată prin 112 de o femeie în vârstă de 32 de ani, care a reclamat că soţul său bate la uşa apartamentului.

Poliţiştii de la Burdujeni tocmai emiseseră ordin de protecţie în acest caz, soţul în vârstă de 36 de ani fiind evacuat din locuinţă şi având interdicţie de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de soţie sau de apartament.

Asta după ce sâmbătă, 25 ianuarie, bărbatul o lovise pe soţie de faţă cu copiii minori în vârstă de 10 şi 14 ani.

Poliţiştii au constatat că bărbatul a încălcat ordinul (prin faptul că a bătut insistent la uşă acesta s-a apropiat, evident, la mai puţin de 200 de metri de locuinţă), scrie Monitorul de Suceava

El a fost condus la sediul Secţiei Burdujeni, unde a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante de „nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore în arestul poliţiei judeţene. Următoarea măsură va fi probabil controlul judiciar.

Ana IOSIF

StiriEst

Primarul din Banca sustine ca masa de 3200 de euro este o greseala a unui functionar

Publicat

on

De catre

Primarul comunei Banca, Vasile Vanatoru, acuzat de o parte din consilieri ca a platit din bugetul local aproape 3200 de euro pentru o masa, se apara si spune ca la mijloc este vorba despre o eroare a unui angajat din primariei. Edilul Vasile Vanatoru sustine ca initaial s-a facut documentatia pentru achizitia unei mese, dar in realitatea, primaria avea nevoie de 16. Functionarul Primariei Banca, cel care se ocupa de achizitii, a publicat documentele privind achizitinare unei singure mese, dar a gresit, sustine Vasile Vanatoru. El declara ca licitatia a fost sustinuta ulterior pentru 16 mese, pe care le-a si achizitionat. 

Potrivit portalului e-licitatii.ro, Vasile Vânătoru ar fi cumpărat o masă pentru care a plătit din bugetul comunei, suma de 3200 de euro. Potrivit consilierilor locali, masa a fost achiziționată pentru biblioteca din comună, o instituție care este mai mereu goală. Achiziția a fost făcută de la SC STANDARDFIX SRL, reprezentant al societății fiind Emil Dorin, un apropiat al primarului din Banca, Vasile Vânătoru, așa cum susțin surse din primărie. Edilul se apără și spune că la mijloc este vorba despre o eroare a unui funcționar din primărie.

Citeste in continuare

StiriEst

Elevii de zece ai Barladului! Trei sefi de promotie intr-o singura clasa

Publicat

on

De catre

Școala Gimnazială ,,Iorgu Radu” Bârlad, se poate mândri și anul acesta cu promoția de elevi  care se va înscrie la cele patru licee bârlădene. Mă simt onorată, ca dirigintă, să am în clasa mea, a VIII- a A, trei șefi de promoție. 

Arsene Teofana, Bercea Andrada și Șolcă Andreisunt copii deosebiți, fiecare cu pasiuni personale care îi definesc. Ei s-au aflat permanent într-o competiţie colegială și au fost dornici să reprezinte cu mândrie școala noastră.

Arsene Teofana este pasionată de matematică, limba română, biologie și optează pentru specializărileȘtiințe ale Naturii sau Informatică; Bercea Andrada,pasionată de franceză, română și biologie a atinsperformanța anul trecut, când s-a calificat la OlimpiadaNațională de Biologie unde a obținut mențiune, dorințasa fiind să urmeze specializarea Științe ale Naturii, pentru a îmbrăţişa cariera de medic; Andrei Șolcă,pasionat de istorie și geografie cu rezultate la olimpiadele naționale, de matematică, chimie, fizică,geografie ne-a cucerit cu proiectele sale extrașcolare, el însuși fiind o enciclopedie. Elevul Andrei Șolcă vrea să urmeze și o carieră politică.

Clasa din care provin cei trei elevi de 10 aiBârladului este una de copii  excepționali, dintr-un număr de 30, 22 de elevi obținând medii între 9 și 10.

Vă felicit pentru performanțele voastre, care vin înurma unei munci susținute, felicitări și dascălilor șipărinților voștri!

Sunt mândră de voi!

                                                                                        ​        Cu drag- Doamna dirigintă, Jeni Bodea -Școala Gimnazială ”Iorgu Radu”, Bârlad

Citeste in continuare

StiriEst

Un singur caz de coronavirus in ultimele 10 zile. 70 la suta din pacienti sunt asimptomatici

Publicat

on

De catre

Județul Vaslui la fel ca întreaga țară, se află pe panta descendentă a epidemiei COVID-19. Noul coronavirus dă semne că pierde din intensitate și sunt șanse mari să avem o vară mai ușoară. Este părerea specialiștilor români care vorbesc despre scăderea numărului de cazuri, deși au trecut două săptămâni de la relaxarea restricțiilor. În plus, ultimele studii arată că asimptomaticii nu transmit virusul decât în mică măsură.

160 de cazuri au fost cinfirmate în județul Vaslui de la începutul pandemiei, iar dintre acestea doar 33 se mai află internate in spital. Ultimul caz a fost înregistrat în cursul zilei de luni. Este vorba despre o persoană în vârstă de 82 de ani, internată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Urgență Vaslui. Peste 100 de vasluieni s-au vindecat de coronavirus.

În carantină în centre – 14

Ieșite din carantină – 0

carantina la domiciliu – 0

– IZOLATE

izolate – 112

iesite din izolare – 16

141 de cazuri la nivel național, în ultimele 24 de ore

141 de noi pacienți au fost diagnosticați cu coronavirus în ultimele 24 de ore și numărul de îmbolnăviri este pe o pantădescendentă.

Într-un scenariu optimist, vara ne-ar putea aduce vestea că nu mai avem niciun caz înregistrat.

Specialiștii infecționiști susțin că situația e imprevizibilă: pentru ca la noi să se stingă focarele ar trebui ca acest lucru să se întâmple și în celelalte țări afectate de pandemie, altfel există riscul cazurilor de import.

Virusul a pierdut din agresivitate

În România, medicii spun că virusul și-a pierdut din agresivitate, dovadă că și numărul de cazuri grave a scăzut.

Adrian Marinescu, medic infecționist: ”Există un ciclu viral de 8-10 săptămâni care s-a cam încheiat, eu cred că de acum încolo numărul de îmbolnăviri o să scadă. Lucrul acesta se întâmplă treptat. (…) Este intervalul de timp în care virusul e activ. El, ușor, ușor, își pierde agresivitatea și, după aceste săptămâni, ajunge să fie foarte puțin activ, cu condiția ca în acel interval să nu existe îmbolnăviri în lanț. Asta a fost și regula.

70% din pacienți sunt asimptomatici

În acest moment, avem internați 4.700 de pacienți, iar 70% dintre ei sunt asimptomatici sau au forme ușoare ale bolii.

Adrian Marinescu: ”Studiile de ultimă oră spun că riscul ca cei asimptomatici să transmită este foarte mic. Se întâmplă în general dacă vorbim de familie sau către cei care au un contact prelungit la locul de muncă, de exemplu. Asta înseamnă că la nivel de populație, că mergem la mare sau la terase, riscul ca o persoană asimptomatică să transmită este mic.”

Citeste in continuare

StiriEst

Primarul din comuna Banca a platit pentru o masa 3200 de euro

Publicat

on

De catre

Risipa banului public a devenit sport național. Dovadă stau unele investiții ale primarilor vasluieni. Vorbim astăzi despre cazul edilului din comuna Banca. Potrivit portalului e-licitatii.ro, Vasile Vânătoru a cumpărat o masă pentru care a plătit din bugetul comunei, suma de 3200 de euro. Potrivit consilierilor locali, masa a fost achiziționată pentru biblioteca din comună, o instituție care este mai mereu goală. Achiziția a fost făcută de la SC STANDARDFIX SRL, reprezentant al societății fiind Emil Dorin, un apropiat al primarului din Banca, Vasile Vânătoru, așa cum susțin surse din primărie. Edilul se apără și spune că la mijloc este vorba despre o eroare a unui funcționar din primărie.

Citeste in continuare

StiriEst

O tanara din Barlad cucereste Danemarca

Publicat

on

De catre

Ilona Artene a impresionat juriul X Factor din Danemarca.

La audiţii a cântat o piesă a Rihannei. Ilona Artene a trăit această experienţă în plină pandemie, drept care totul s-a desfăşurat în condiţii speciale.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: M-am dus acolo în ziua de pre castin, eram emoţionată. Aveam o nesiguranţă, nu ştiam dacă sunt destul de bună să fac chestia asta. Când mi s-a dat da eram aşa pierdută, eram undeva în spaţiu în lumea mea, nu îmi venea să cred că am trecut mai departe.

Ilona are 25 de ani şi s-a născut în Bârlad. La 12 ani s-a mutat în Danemarca după ce mama ei s-a recăsătorit cu un cetăţean de acolo. Nu a făcut niciodată canto, dar dragostea pentru muzică a făcut-o să renunţe la facultatea de business şi economie.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: Majoritatea nu au ştiut că eu pot să cânt până la vârsta de 17-18 ani. Prima oară am cântat la liceu, aveam 17 ani şi m-am hotărât să mă duc la un mic concert din ăsta de liceu. Am avut o reacţie super faină de la public şi atunci am zis omg, eu asta vreau să fac.

Şi a reuşit.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: Speram să intru mai la început pt că tot stai cu emoţia aia în suflet . Până la urmă am ajuns să fiu ultima. bine, mie mi-a spus cineva din spate, măi, dacă eşti ultima înseamnă că lasă ce e mai bun la sfârşit. Am trecut mai departe şi am şi reuşit să fac atmosferă în sală. A trebuit să ridice pe cineva de pe scaun pt mine.

Reporter: Care a fost momentul tău preferat?

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: Momentul meu preferat a fost primul live. Îmi amintesc că la primul live au fost nişte fetiţe care au venit la proba noastră generală şi mi-au dat o energie atât de frumoasă şi mi-au dat o energie încât aproape chiar că scăpasem de emoţiile alea.

După a doua prestaţie din gale, Ilona a fost numită regina serii de o publicaţie daneză. Pandemia însă a venit chiar în timpul ediţiilor live, aşa că lucrurile s-au schimbat. Astfel, în ziua celei de-a treia gale, românca a aflat că va cânta fără public.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: A fost o senzaţie foarte ciudată pt că te aştepţi ca atunci când cânţi fără public te gândeşti e o repetiţie generală şi o să fie mult mai uşor. Eu în secunda în care am intrat pe scenă la live am fost. Am avut aşa un black out, ca urmare nu mi-a ieşit fix cum aş fi vrut eu.

După 2 luni de pauză, emisiunea a revenit pentru semifinale, însă tot fără public. A fost şi momentul în care Ilona a fost eliminată.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: Îndrumătoarea mea a fost foarte încântată de faptul că eu provin dintr-o altă ţară şi a vrut foarte mult să ne axăm pe chestia asta, melodiile mele au fost mereu un pic etnice. A fost poate prea mult pt cultura daneză, dacă aş fi ales o altă melodie poate eram votată mai departe.

Acum o opresc pe stradă să îi transmită gândurile bune.

Ilona Artene, semifinalistă X Factor Danemarca: Acum că am mai prins şi eu un pic de experienţă şi nu mai sunt atât de ruşinoasă mă gândesc să mă reîntorc în România şi poate trec şi eu mai departe. aş vrea să încerc să am experienţa asta şi în ţara mea. observatornews

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est