Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Accidentul de la Albita, produs dupa ce un ucrainean a adormit la volan

Publicat

in

Accidentul de la Vama Albița s-a produs după ce un cetăţean ucrainean a adormit la volan şi a izbit frontal o maşină în care erau 6 cetăţeni moldoveni. Bilanţul final a rămas de 7 răniţi, dintre care unul grav, dus cu elicopterul la Iaşi. Purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, declară că în accident au fost implicate două autoturisme înmatriculate în Republica Moldova şi Ucraina şi s-a soldat cu 7 răniţi. Surse locale spun că un cetăţean ucrainean a adormit la volan şi a izbit frontal o maşină în care erau 6 cetăţeni moldoveni. Şoferul maşinii din Republica Moldova a fost rănit grav şi a fost transferat de la Vaslui la Iaşi cu elicopterul SMURD Galaţi.

„Am aterizat chiar lângă drum, ulterior am poziţionat elicopterul pentru preluarea pacientului şi am venit şi am predat pacientul la Iaşi”, a declarat comanandul echipajului de elicopter, Radu Tudor. Elicopterul a aterizat în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi, de unde a fost transferat la spital cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

Şi bărbatul din Ucraina, şoferul maşinii care a provocat accidentul, are mai multe răni şi a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Celelalte 5 victime au ajuns la Spitalul din Huşi, conştiente. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. 

Roxana OLTEANU DURLEA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.