StiriEst
Elevii de la scoala „Constantin Parfene”, prezenti in Finlanda pentru a lua contact cu invatamantul de acolo

În perioada 13-17 ianuarie 2020, cinci elevi din clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, însoțiți de doi profesori, au participat la activitățile de învățare organizate în școala parteneră din Riihimaki, Finlanda, în cadrul parteneriatului interșcolar Science Outside Featuring Technology (Abordarea științelor cu ajutorul tehnologiei în afara clasei), proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus + ce se desfășoară în perioada septembrie 2019 – august 2021. Proiectul urmărește, prin activitățile proiectate, creșterea motivației elevilor pentru învățarea științelor, precum și dezvoltarea abilităților profesorilor în ceea ce privește utilizarea abordărilor inovatoare în predarea STEM prin utilizarea metodologiei de învățare în aer liber.
Activitățile de învățare pentru elevi organizate de Harjunrinteen koulu, Riihimaki, Finlanda, au fost diverse și interesante, au fost organizate în aer liber (conform metodologiei outdoor learning care se aplică în proiect) și au vizat, în principal, disciplinele istorie și arte. Elevii au avut posibilitatea să viziteze școala, să participe la activități de învățare diverse, să se adapteze în familia unde au fost cazați, să își facă prieteni, să își îmbunătățească abilitățile de comunicare în limba engleză.
Cei cincizeci de elevi au fost organizați în grupe internaționale, au avut de rezolvat diverse sarcini: exprimarea emoțiilor cu ajutorul fotografiei, explicarea relației dintre om și natură prin fotografii făcute în Hirvijärvi, crearea unei mandala și explicarea simbolurilor alese, orientarea în teren în găsirea monumentelor /clădirilor importante din Riihimaki, Helsinki, Hämeenlinna, Tampere, insula Suomenlinna sau din rezervația națională Aulanko, identificarea elementelor religioase specifice zonei (Tuomiokirkko, Uspenski, catedrala luterană din Helsinki), realizarea unui film de animație în muzeul Moomin din Tampere. Elevii au utilizat diverse aplicații în rezolvarea sarcinilor (seppo.io, fotografia 3D, Kahoo.it), au petrecut timp liber împreună, au cunoscut obiceiuri tradiționale finlandeze (sauna și baia în lacul înghețat), au observat comportamentul colegilor finlandezi în școală și în societate. Demonstrația de roboți VEX IQ pe care a făcut-o elevii din școala parteneră a evidențiat interesul acestora în studiul roboticii și nivelul de performanță pe care le-au atins prin participarea la competiții naționale și internaționale de profil. Evaluarea activităților s-a realizat prin prezentarea materialelor realizate de fiecare grupă în timpul săptămânii, prin completarea unui chestionar și aplicarea unui test kahoot. Pentru profesorii implicați a fost o oportunitate de a cunoaște sistemul de învățământ finlandez, de a schimba idei, de a-și dezvolta abilitățile în ceea ce privește utilizarea abordărilor inovatoare în predarea disciplinelor prin utilizarea metodologiei de învățare în aer liber. Cadrele didactice vor realiza Ghidul de bune practici pentru implementarea metodologiei de învățare în aer liber ce va conține materiale didactice inovatoare bazate pe abordări interdisciplinare și valorizarea învățării informale și nonformale. Site-ul proiectului este organizat pe platforma eTwinning și va conține informații complete despre toate activitățile din cadrul proiectului.(prof. Daniela Nane -coordonator proiect)
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră