StiriEst
BARLAD: Doi oameni au murit in urma unui accident FOTO

Detașamentul de Pompieri Bârlad intervine în localitate, cu două autospeciale de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță tip C1 și o ambulanță tip B2 (EPA), la un accident rutier produs în municipiul Bârlad, în fața unității militare. În accident au fost implicate două persoane și un autoturism. Au rezultat două victime încarcerate. Din primele informații, ambele persoane încarcerate sunt decedate. Din primele informații, cu conducătorul auto a pierdut controlul, s-a răsturnat și a lovit în plin gardul unității militare din municipiul Bârlad. Autoturism implicat – înmatriculat în județul Vaslui, circula pe direcția Tecuci spre Bârlad și era condus de un bărbat în vârstă de 21de ani, din județul Galați. Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un copac și apoi s-a oprit intr-un monument amplasat în fața unității militare din zonă. Cauza exactă de producere a evenimentului rutier va fi stabilită odată cu finalizarea cercetărilor în dosarul penal ce va fi deschis în cauză. În urma accidentului a rezultat decesul a doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 19 ani, ambii din județul Galați. Se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră