Copilasii premianti din Dorohoi abandonati de parinti si crescuti de strabunici au primit o casa

Săptămâna trecută, vi i-am prezentat pe doi fraţi din Dorohoi, crescuţi de străbunicii lor, după ce au fost abandonaţi de mamă. Tatăl nu şi l-au cunoscut vreodată, deci el iese complet din ecuaţie.

Străbunicii şi-au spus povestea cu demnitate, fără să ceară nimic, nimănui. Însă telespectatorii noştri au fost impresionaţi şi au decis să le dea o mână de ajutor. Astfel, în scurt timp, cei doi bătrâni şi strănepoţii lor premianţi se vor muta într-o casă nouă.

Cum intrăm în curtea familiei Calancea, Rareş şi Narcis ne întâmpină zâmbind. Acum parcă mai bucuroşi. Micul univers al copilăriei lor, uneori întunecat, se măreşte. În curând se vor muta cu străbuncii din casa care stă să cadă într-o nouă locuinţă.

Narcis, care are şapte ani, ajută şi el cum poate la terminarea noii construcţii, făcută cu ajutorul unor tineri voluntari cu suflet mare.

Rareş este acum aproape adolescent- are 12 ani. Îi place să înveţe şi este premiant. Chiar dacă merge zilnic pe jos câte patru kilometri ca să ajungă la şcoală, pentru că nu are bani de micorbuz, nu lipseşte de la nici o oră.

A învăţat de la străbunica că şcoala te face om. Aşa că nu visează la tablete sau telefon, vrea doar un birou unde să-şi facă temele.

Nu doar casa în care locuiesc acum străbunicii e şubredă, ci şi sănătatea lor. Măcinaţi de boli, cei doi bătrâni, vor ca noua locuinţă, începută de ei prin propriile forţe, şi terminată acum de tinerii voluntari să fie doar a copiilor.

Ioan Calancea, strabunicul: Pentru parpacraii aştia mai mult! Să aibă condiţii şi ei, că le trebuie. Eu mâine, poimânine mă duc, dar ei rămân, să aibă unde rămâne.

Voluntarii au pus umăr la umăr şi lucrează de zor la noua casă. Acoperişul este deja gata, iar toate materialele de construcţie au fost cumpărate.

Daniel Caslariu, presedintelel asociatie: O să terminăm în primul rând de podit, podim, o să punem vata de sticlă, tavane de rigips. Va fi o bucătărioară şi un living, o baie, camera copiilor, speram să fie una cât mai frumoasă. Trebuie să montăm şi uşile şi geamurile termopan, am reuşit să le achiziţionăm.

Copiii mai au însă nevoie de sprijin. Familia nu are nici măcar argaz sau frigider, iar din pensiile de câteva sute de lei, bunicii abia reuşesc să cumpere rechizitele copiilor.

Nici măcar alocaţia nu-i ajută pentru că, mama, care i-a abandonat, este cea care o încasează. Pentru că aşa este legea românească.

Roxana OLTEANU DURLEA